Victor Gotișan, născut la 15 februarie 1982, satul Sadaclia, raionul Basarabeasca. A absolvit Facultatea de Filosofie şi Sociologie de la Universitatea de Stat din Moldova şi un masterat în istorie la Univesitatea din Varşovia, Polonia. A fost cercetător media în cadrul programului „Harta mediilor digitale” la Open Society Foundations şi în prezent este consultant la Centrul pentru Jurnalism Independent şi consultant pe comunicare la GIZ în cadrul proiectului pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor „Modernizarea serviciilor publice în Republica Moldova”. Victor Gotişan este autorul Jurnalului Săptămânal.
Săptămâna se anunță… de sărbătoare. Așa a și început, cel puțin pentru copii, cu o ninsoare lină, măruntă și de mai mare dragul s-o privești. Pentru ziua de joi se anunță temperaturi de – 22° C. Frig în țară, frig… și la propriu, și la figurat. Benzina și motorina se ieftinesc, prețurile pentru călătoriile interurbane însă rămân aceleași. Logică? Stăm prost cu ea în Republica Moldova.
Luni
Dimineața deschid fereastra și văd că ninge. La radio se anunță un nou accident. Al câtălea oare în ultimul timp? Anul 2015 și-a început numărătoare în acest sens.
Trist… Mi-am băut cafeaua, am ieșit din casă coborând agale spre stația de microbuze. Nu prea mă dădea în muncă, mai ales astăzi, după cinci zile de sărbători. Dar, un lucru schimba situația: azi și mâine la muncă, după care, iar îi dăm iar cu sărbătoritul. Moldova e într-o continuă sărbătoare încă din 30 noiembrie. Acum mai nou și negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare „sunt în sărbători”, citat închis. De prin ‘91, tot cu sărbătorile o ținem. La anul facem jubileu: 25 de ani de sărbători. Apropo vine Crăciunul, unul nou. De fapt vechi. Dar, despre asta mai la vale.
Ajung la serviciu. Emailuri, strategii de comunicare, ședințe, răsfoiesc știrile, vizionez câteva spoturi video pentru care încerc să schițez niște recomandări.
Seara ajung acasă. Mai aproape de culcare încerc să îmi respect dorința care mi-am impus-o la trecerea dintre ani, și anume, o carte în fiecare săptămână. Se pare că sunt în grafic. Săptămâna în curs e dedicată „Confesiunilor” Fericitului Augustin. Pentru mine e un fel de ”magnum opus”. Chiar dacă am citit-o de câteva ori, mă reîntorc la ea an de an. E istorie, e filozofie, e rugăciune, e dragoste, e moarte… e tot. Știu că nu sunt modest, însă, anume așa aș vrea să arate viața mea. Păcat că a trăit-o altcineva înaintea mea.
Marți
M-am trezit cu gândul că astăzi merg acasă. Acasă însemnând Sadaclia, satul de baștină. Nu am mai trecut pe acolo de la începutul toamnei.
Știrea zilei: negocierile pe arena politică continuă… Tocmai s-a încheiat un meci de box dintre doi schiori ai politicii moldovenești, unul reîntors de pe pârtiile Brașovului, altul din munții Austriei. Din păcate s-a terminat nedecis. Remiză, s-ar spune. Așteptăm returul. Probabil după sărbători deja.
În drum spre serviciu trec pe lângă o stație de troleibuze. O doamnă aruncă tichetul direct în fața mea. Știu că e în zadar, însă fac totuși un efort și îi spun că există urne pentru asemenea nimicuri. Mi-o taie scurt și înțepat: „caută-ți de treabă, nu e la tine acasă să îmi spui ce să fac”. Concluzia dimineții: „pentru moldovean, casa, ordinea și responsabilitatea se termină odată cu ușa apartamentului sau gardul gospodăriei, ce e după – nu îl interesează, nu îi aparține”.
Pe parcursul zilei îmi amintesc de articolul lui Vitalie Cojocari scris ieri pe blog și îmi sare gândul la „meritocrație”. Scurt spus e atunci când în funcțiile cu răspundere din stat sunt aleși oamenii după merite, altfel spus – opusul cumătrismului, cum ar veni la noi. De unde? E prea departe de Republica Moldova acest termen, nici măcar în dicționare încă nu a fost trecut.
Spre seară mă pornesc spre „acasă”. Ajung cu bine, îmi revăd mama, sora și fac cunoștință pentru prima dată cu nepoțica Ecaterina, care a venit pe lume acum mai puțin de o lună. Restul… restul nu mai contează, când îi ai pe cei dragi alături.
Miercuri
Astăzi e Crăciunul, pe vechi. Dimineața merg la Biserică la Liturghia de Crăciun, care se încheie cu un recital de colinzi. După care merg acasă, în sânul familiei, unde stăm la masa de sărbătoare și depănăm amintiri. Între puțină leneveală și mersul în ospeții hotărăsc să arunc o privire la ceva știri. Imediat ce pornesc computerul, magia sărbătorii dispare. Citesc despre masacrul de la Paris. 12 morți și zeci de răniți. Păcat, religiile ar trebui să vestească și să culeagă dragostea. În ultimul timp însă, acestea mai mult seamănă ură și moarte.
Spre amiază mă pornesc să îmi colind rudele și prietenii. Seara mă prinde în casa și familia preotului paroh din sat, părintele Valerian Jelihovschi. E omul, de la care înveți și atunci când tace și te ascultă. E omul care și-a înțeles misiunea și o urmează cu devotament și cea mai mare responsabilitate. Prea puțini astfel de oameni avem în Moldova.
Joi
A doua zi de Crăciun. Îmi amintesc că zilele trecute o prietenă mă întreba când de fapt e corect să sărbătorim Crăciunul? Veșnica dispută, mai ales în această perioadă a anului. Pe vechi sau pe nou? Nu prea am răspunsuri în acest caz. Un lucru știu doar, eu de mic am crescut cu Crăciunul pe 7 ianuarie, deci pe vechi. E vorba de o tradiție… Cinci ani m-am conformat, și am încercat să fiu „în rând cu lumea” – adică să fiu și eu „nou”. N-a mers însă… Nu simțeam sărbătoare și am revenit la tradiție...
Să fiu înțeles corect, nu-i condamn pe cei care sunt adepții unui stil sau altul, doar că am o rugăminte pentru toți: când aruncați cuvinte întru susținerea sau condamnarea unuia dintre stiluri, vreau să vă gândiți înainte de toate la faptul dacă respectați corect și creștinește postul Crăciunului, când ați ajutat pe cineva ultima data, sau când ați intrat ultima dată într-o biserică să aprindeți o lumânare? Crăciunul se trăiește, nu se politizează. Altfel, riscăm fim în situația: „vorbește o fată cu purtări ușoare despre feciorie”.
Într-un final, stilul, sau calendarul e ceva ce ține de timp, iar acesta este o noțiune foarte relativă. Și, da, Simbolul credinței sau Crezul, care este întreaga dogmatică ortodoxă comprimată în 11 gânduri nu începe cu „Cred într-un calendar…”, vechi sau nou, care o fi el, ci „Cred într-Unul Dumnezeu… ”. Sărbătorile nu trebuie impuse. Acestea trebuie să unească, nu să dezbine. Exact la fel ca și religia.
Seara merg să înnoptez la bunei, de fapt la bunel, de doi ani a rămas singur. Stăm puțin la masă, după care începe povestea vieții lui. Am auzit-o de sute de ori, însă de fiecare dată îl rog, de fapt nu, îl implor, să mi-o povestească iar și iar. O poveste care începe în anii 30 ai secolului trecut. Trece ca un fir roșu printr-un război, pe care l-a văzut cu ochi de copil, continuă cu foametea „lui Stalin”, așa îi spune el, care i-a furat mamă și frați, urmează secere și ciocane și sfârșește în democrație, de care e puțin cam dezamăgit și îmi spune între altele că nu e așa „cum se desenează la televizor”. O poveste cu un scenariu, care ar bate orice film de Oscar.
Arunc o privire la ceasul de perete care arată ora 2.30 de noapte. Mi se închid ochii, însă mintea refuză să o facă. De departe, bunelul e cel mai înțelept om pe care l-am cunoscut vreodată. Chiar dacă ai încerca să strângi 101 de „deștepți” din toată țara, bunelul i-ar bate pe toți la lecțiile de viață și înțelepciune.
Vineri
Dimineața merg la cimitir. Suntem vecini. Am tată, bunei, prieteni care mă așteaptă să îi vizitez când trec pe acasă. Pe la amiază pornim spre Chișinău. În mașină discutăm cu frate-meu și familia sa despre atentatul de miercuri de la Paris și rolul religiei în lume. Ne întrebăm cum ar arăta lumea dacă acestea nu ar exista? Nu găsim un răspuns. Începe a ninge… iar. Aștept ziua de luni, sau după unele pronosticuri mai pesimiste, ziua de marți. Acu-i acu. Zice-se, că se va decide soarta Moldovei pe cel puțin patru ani înainte. Bunelul nu are mari așteptări în acest sens. Spune că aceasta „se decide de prin ‘91 încoace și tot nu se mai lasă decisă”. Până ne decidem însă, lumea merge înainte.
Pe final, vă doresc, vorba unui fost președinte de țară: Să trăiți bine, de fapt nu, să sărbătoriți bine. Ca mai avem sărbători… vine Sfântul Vasile pe vechi, Boboteaza și Sfântul Ion, tot pe vechi, urmează „Ziua Îndrăgostiților”, bineînțeles la moldoveni și pe nou și pe vechi, 23 februarie, 8 martie și Sărbătorile de Paști care sunt aproape, în aprilie. Iar de acolo, până în iunie, nu e decât o azvârlitură de… calendar. Apropo, mi-a scăpat, notați-vă și de Anul Nou pe calendarul chinezesc, e pe 19 februarie, bineînțeles nu uitați, că acesta la moldoveni e și pe nou și pe vechi.
