În ultimii 15 ani în România s-a obținut consens politic pe teme de apărare și siguranță națională. Ultima dată când taberele s-au înțeles mai greu a fost în 1999, când NATO i-a cerut României drept de survol pentru a bombarda Serbia în perioada războiului din Kosovo. PSD s-a opus inițial, dar în cele din urmă a votat în parlament permisiunea cerută de Alianța Nord Atlantică. După 2002, când România a fost primită în NATO întreaga clasă politică a asumat această direcție, de aceea ideea creșterii bugetului apărării la 2 la sută din Produsul Intern Brut începând cu 2017 și menținerea lui la acest nivel în următorii zece ani a fost agreată de toți liderii partidelor parlamentare. Meritul noului președinte Klaus Iohannis este că a propus un Acord pe care acești lideri urmează să-l semneze mâine dimineață. În 2004 când România a devenit membru cu drepturi depline al Alianței Nord Atlantice, Apărarea primea 2,02 la sută din Produsul Intern Brut. În 2014 ministerului Apărării I se alocase însă doar 1,3 la sută. În cifre absolute acest buget nu a scăzut, dar față de necesitățile armatei banii care i s-au dat au fost mereu insuficeinți.
Creșterea bugetului pentru Apărare are loc la cererea Statelor Unite și a Alianței Nord Atlantice pe fondul crizei din Ucraina și al dezbaterilor din ultima perioadă în care Washingtonul s-a plâns că statele europene investesc prea puțini bani în securitatea lor, deși în ultimii 100 de ani, trupele americane au salvat de două ori Europa.
Potrivit analizei făcute anul trecut de Institutul Internațional Stocholm pentru Cercetări în domeniul Păcii (SIPRI-Stokholm International Peace Research Institute) cheltuielile armate au scăzut în statele vestice și au crescut în toate celelalte regiuni. China, Rusia și Arabia Saudită se află printre cele 23 de state din lume care și-au dublat cheltuielile armate începând cu 2004. Statele Unite au în continuare cel mai mare buget de apărare din lume, urmate de China. Dacă își va păstra ritmul de creștere a cheltuielilor militare, China ar putea, însă, depăși Statele Unite în 2032, conform predicțiilor făcute de Institutul pentru Studii Strategice de la Londra.
Așadar în vreme ce țările democratice au mizat pe pace, autocrațiile s-au pregătit de război. Pe fondul acestui tablou și al instabilității produse de Rusia la periferia Europei, NATO a hotărât creșterea capacității de apărare cu un efort mai susținut din partea statelor membre.
Pentru România lucrurile sunt complicate, fiindcă industria ei de apărare a fost lăsată în paragină și abia după anexarea Crimeei de către Rusia, guvernul a început să se gândească la soluții de revigorare. În primă instanță au fost șterse datoriile de aproape un sfert de miliard de euro pentru 15 întreprinderi considerate strategice și s-a luat hotărârea ca statul să rămână principalul lor acționar. Acordul pentru mărirea bugetului militar în următorii ani ar trebui în aceste condiții să fie urmat de o strategie de refacere a industriei în domeniu. România a exportat tehnică militară de circa 80 de milioande de euro pe an în ultimii cinci ani, cu peste 35 la sută mai puțin decât în perioada dinaintea crizei economice. În același timp tancurile autothone sunt în majoritatea lor făcute după model sovietic, iar tehnica de luptă autohtonă și-a demonstrat limitele în operațiunile din Afganistan și Irak.
„Avem datoria să tratăm cu maturitate situația din regiune și să arătăm că suntem o națiune responsabilă”, a spus astăzi Klaus Iohannis după întâlnirea cu partidele parlamentare pe tema creșterii bugetului armatei, anunțând că pentru prima dată în cei 25 de ani de la căderea comunismului se poate încheia un acord în domeniul apărării. Iohannis a anunțat această măsură din campania electorală, dar predecesorul său Traian Băsescu le promisese aliaților încă de anul trecut creșterea la 2 la sută a cheltuielilor de apărare. E o formulă prin care România își asumă responsabilitatea de membru NATO, înțelegând în același timp că pericolul războiului hibrid în diversele sale forme poate ajunge și la granițele țării.
