Linkuri accesibilitate

Atentatele de la Paris și libertatea presei (N. Negru/Ziarul Național)


Proiectul de lege al Tiraspolului referitor la migrație (Adevărul, Newsmaker).

Analiza lui Petru Bogatu din „Ziarul Naţional” dedicată atentatelor teroriste de săptămâna trecută din Franţa avansează ipoteza că urmele acestora ar duce spre Moscova. Ca argumente, autorul utilizează mai multe declaraţii una fiind a fostului consilier al preşedintelui Putin, economistul rus Andrei Ilarionov. În noiembrie 2014, acesta declara pentru televiziunea poloneză TV Republika: „țările și naţiunile europene nu ar trebui să fie surprinse, dacă, să spunem, la anul, în primăvară, apare o masivă mişcare politică islamistă, o primăvară islamică în Europa, care va destabiliza țările europene și va consuma energia și atenţia liderilor europeni, în timp ce Putin va încerca să-și ducă la capăt proiectele sale neo-imperiale. „Formidabilă premoniţie, nu?”, întreabă în continuare Petru Bogatu. Predicţia lui Ilarionov este întărită de mărturisirile disidentului rus, Pavel Stroilov, continuă el. Încă acum patru ani, acesta amintea că, împreună cu ex-colonelul FSB, Aleksandr Litvinenko, ucis de agenţii Liubeankăi, a adus dovezi indubitabile potrivit cărora al Zawahiri, actualul lider Al Qaeda şi fosta mâna dreaptă a lui Osama bin Laden, este agent FSB.

La toate acestea se adaugă declaraţiile recente ale liderului istoric al tătarilor din Crimeea Mustafa Djemilev, mai scrie Bogatu, care nu exclude că în spatele atentatelor de la Paris se ascunde Putin. Şi asta pentru că, spune el, Moscovei îi convine cel mai mult destabilizarea Europei. De altfel, observă mai departe Petru Bogatu, preşedintele Comitetului Dumei de Stat pentru Relaţii Externe, şeful delegaţiei ruse la APCE, Aleksei Puşkov, profită de ocazie deja pentru a sustrage atenţia Occidentului de la crimele Rusiei în Ucraina. El arată cu degetul spre musulmani, spunându-le europenilor: „vedeţi, există unii mai răi decât noi”.

Potrivit autorului de la „Ziarul Naţional”, dincolo de toate aceste predicţii, ar există şi mai multe fapte care ar întări această ipoteză a implicării ruseşti. Unul ar fi stilistica acestor atacuri teroriste, ce, la părerea sa, diferă de cea practicată până acum de islamiştii fundamentalişti, care lovesc, de obicei, în masa anonimă. Cu totul altfel s-au comportat însă atacatorii de la Paris. Aceştia aveau ţinută de comando, erau înarmaţi cu automate Kalaşnikov, arme ce nu sunt folosite, de regulă, de terorişti, ţinta lor a fost precisă şi nominală. E maniera forţelor speciale, conchide Bogatu. „Oricât s-ar ascunde, îndărătul atentatelor se întrezăreşte mâna Moscovei. Serviciilor secrete ruse le place să joace teatru. Ucraina ştie de ce”, îşi încheie analiza autorul de la „Ziarul Naţional”.

Comentariul din acelaşi ziar semnat de Nicolae Negru se ocupă de consecinţele pentru libertatea presei ale atentatelor. „Acțiunea de miercurea trecută trebuie văzută ca una de înfricoșare a jurnaliștilor și, din acest punct de vedere trebuie considerată ca un atentat grav, din cele mai primejdioase, la unul din principiile fundamentale ale Europei – libertatea de exprimare”, se declară convins Nicolae Negru. E o cenzură aplicată cu Kalașnikov, care sfidează statul democratic și legile sale, tradiția locală, impunând valori „străine”, din afara Europei, continuă el. De acum încolo, oricine dintre europeni putem nimeri în listele condamnaților la moarte și executați, dacă cei învestiți cu funcții de protejare a securității persoanelor vor eșua să-și facă datoria, cum s-a întâmplat la Paris, este încă o concluzie avansată de autor. În continuare, el explică de ce crede penibilă și chiar imorală discuția despre calitatea caricaturilor din paginile „Charlie Hebdo”, despre efectele etice și estetice pe care le produceau. Pentru că a spune „Eu sunt Charlie” nu ar fi totuna cu a te declara admirator sau chiar „cititor” al revistei atacate, crede Nicolae Negru.

Ideea că ar fi și vina lor, că „au căutat-o cu lumânarea” este, după părerea sa, o formă de trădare sau retragere în turnul de fildeș, de eschivare de la problemele realității. Adevărul ar fi că au fost împușcați pentru opiniile exprimate. „Da, ei au rănit sentimentele religioase ale musulmanilor… Dar trebuie să ne întrebăm: sunteți de acord ca așa-zisa „limită a bunului-simț” … să fie stabilită de acum înainte de imamii din Yemen sau de altundeva? Și ce vom face dacă, mâine-poimâine, apar niște teroriști care se vor declara ofensați de faptul că europenii mulg vacile și consumă carne de porc?”, mai scrie autorul de la „Ziarul Naţional”.

Două publicaţii, „Newsmaker” şi „Adevărul” – se ocupă astăzi de un proiect de lege elaborat de aşa-zisul soviet suprem de la Tiraspol „cu privire la migraţiune” care ar urma să reglementeze regimul de intrare şi de aflare a cetăţenilor străini pe teritoriul regiunii transnistrene. Nicolai Paholniţki anunţă în prima publicaţie că „autorităţile de la Tiraspol lucrează asupra unor noi reguli de intrare în regiune”, iar „guvernul de la Chişinău nu exclude măsuri de răspuns”. Autorul precizează că e vorba despre o iniţiativă a liderului autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, Evgheni Şevciuk, care prevede asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru automobilele înmatriculate în străinătate, precum şi obligativitatea permisiunii plătite pentru străini de a intra pe teritoriul Transnistriei.

Din articolul mai amplu publicat de „Adevărul” la acest subiect se pot afla şi alte detalii: legea prevede că cetăţenii străini care vor intenţiona să viziteze Transnistria vor avea nevoie de invitaţie, dar şi de permis de intrare. Pentru obţinerea acestui permis , cetăţeanul străin va plăti o taxă, valoare căreia nu se menţionează. Proiectul mai prevede că aşa-zisul guvern de la Tiraspol a realizat o listă cu state ale căror cetăţeni nu vor avea nevoie de invitaţie şi permis de intrare pe teritoriul Transnistriei, dar nu precizează dacă cetăţenii Republicii Moldova, nerezidenţi în Transnistria, figurează pe această listă.

XS
SM
MD
LG