Îmi rămăseseră cîteva monede euro după o călătorie. Şi pentru că nu se ştie cînd voi mai pleca într-un voiaj, m-am gîndit să le transform în lei moldoveneşti. Vă spun din capul locului că nu e o chestie simplă.
Reprezentanţii cîtorva bănci impozante mi-au spus că ei nu cumpără bani de metal. Ei vor bani de hîrtie. După mai multe încercări, o doamnă dintr-un exchange mi-a spus că ar putea să mi le schimbe.
„10 lei pentru 1 euro. Vă convine?” a zis doamna cu aerul că-mi face o mare favoare.
Am rămas preţ de cîteva clipe descumpănit. Apoi m-am enervat şi am plecat. Nu sînt eu chiar prostul cel mai mare din Chişinău.
Ceea ce mi s-a întîmplat e, în opinia mea, un soi de bătaie de joc. Dacă îmi propunea măcar 15 lei pentru o monedă, acceptam afacerea. Dar 10 lei pentru 1 euro e o cacealma ordinară şi dezgustătoare.
Îmi pare rău că există asemenea case de schimb valutar. Îmi pare rău că am asemenea concetăţeni care vor să mă jecmănească ziua în amiaza mare. Iese că eu şi doamna aia din exchange făurim împreună o Moldovă nouă.
Eu înţeleg că fiecare individ vrea să obţină un profit. Dar şi aici trebuie să existe nişte limite conturate de omenie. În absenţa lor, nu poate fi vorba de solidaritate şi în general de o societate.
10 lei pentru 1 euro? Asta pare a fi un fel de junglă în care fiecare se descurcă aşa cum îi permit muşchii…
