S-a scris și se va mai scrie mult despre semnificația și cauzele ultimelor atentate teroriste din Franța, despre uciderea caricaturiștilor și a ziariștilor de la „Charlie Hebdo”, despre sensurile și responsabilitatea libertății de expresie și felul în care este ea percepută în medii culturale diferite chiar în sînul unei singure națiuni.
Discuția, firește, a depășit granițele Franței, adesea, trebuie spus, diluîndu-se spre periferiile estice ale Europei. De acolo s-au auzit, alături de puține voci responsabile, tot felul de exemple, fie de recuperare politică – ca în Ungaria, unde premierul Orban decreta că nu va permite niciodată existența unei minorități formată prin „imigrație economică” – fie de conspiraționism sau o lipsă de empatie reavoitoare, ca în Moldova, unde se vorbește de atentate puse la cale de Rusia, sau în România - unde s-a ajuns pînă la afirmații debile și cu fundal antisemit pe unul din canalele de televiziune, pretinzîndu-se că nu ar fi „dovedit” că teroriștii organizației al-Quaida sînt… de credință musulmană, islamiști radicali.
Pe marginea acestui ultim gen de mesaj, incalificabil în împrejurările actuale, merită evidențiat apelul a doi cercetători, cadre didactice din Franța, apărut zilele acestea în „Le Monde”, cu titlul imperativ: „Intelectuali, a sunat ora trezirii”. Aurélie Quentin, de la Universitatea din Nanterre, și Stéphanie Vermeersch, de la CNRS, spun că reacționează în „calitate de intelectuali care lucrează în cadrul sistemului universitar” și că „faptele petrecute constituie o veritabilă palmă, care pedepsește dispariția noastră colectivă”.
Apelul afirmă explicit, pe înțelesul tuturor, că „Actul de barbarie comis la redacția „Charlie Hebdo” și seria de reacții de ură pe care le-a suscitat sînt și produsul unei democrații și a unei societăți care nu funcționează pe deplin. Ele vin să se adauge la o listă din ce în ce mai lungă de afirmații și de acte respingătoare ce sînt banalizate. Ele pun în evidență, într-un mod brutal, incapacitatea noastră de a forma cetățeni toleranți, luminați și profund convinși de egalitatea dintre toți și toate.”
Spuse ce sînt la fel de valabile atît pentru Franța, cît și pentru societatea românească, în care se manifestă – chiar dacă într-o măsură diferită – același proces, calificat în Apelul către intelectualii francezi drept o „distrugere metodică a sistemului de învățămînt și cercetare, prin reformele sale succesive.”
Același Apel – „Intelectuali, a sosit ora trezirii” – subliniază că „abandonul unor tematici sau, mai curînd, circumscrierea lor la dezbateri în cercuri universitare închise, fiindcă aceste teme ar fi prea polemice, prea complexe, sau necesită prea mult timp de explicare, a contribuit la dezvoltarea intoleranței, la simplificarea și radicalizarea opiniilor”.
Cum au pus-o în discuție numeroase dezbateri ce au loc în aceste zile în Franța, temele în cauză privesc semnificația conceptului francez și european de laicitate – la care alte culturi, între care Islamul, în primul rînd, rămîn impermeabile – acceptarea naturală a unor drepturi ale minorităților, definirea corectă și combaterea rasismului și a antisemitismului.
Spre deosebire de România, magistrații francezi nu ezită să taxeze ieșirile rasiste și antisemite, fie ele și ale unor personalități cunoscute ale scenei. Comicul francez Dieudonné este unul din exemplele notorii.
După ce spectacole ale acestuia au fost interzise de justiție, pentru cuplete antisemite, pentru care a și fost condamnat de tribunal, iar, mai recent, în septembrie trecut, parchetul parizian a deschis o anchetă împotriva lui pentru apologie a terorismului, după ce a ironizat decapitarea ziaristului american James Foley de către militanții organizației Statul Islamic, astăzi, Dieudonné a fost pus sub urmărire, sub aceeași acuzație : „apologie a terorismului”.
Ancheta judiciară a fost deschisă după ce Dieudonné a postat pe Facebook afirmația „mă simt Charlie Coulibaly” - după numele atentatorului ce a ucis patru persoane la supermarketul evreiesc de la Porte de Vincennes - și a luat în deriziune marșul național de solidaritate cu victimele terorismului, de duminică, pe care l-a calificat, între altele, drept „comparabil cu încoronarea lui Vercingetorix”.
Franța a declarat război islamismului radical, dar consecințele și mijloacele de a-l purta eficient sînt greu de întrevăzut. Pe urma apelului către intelectuali nu este de sperat decît că poluarea lumii ideilor ar putea ea fi redusă, limitată, prin educație și deschidere spre toleranță.
