Cazul fetiţei de 7 ani găsită moartă într-o fântână dintr-un sat din Drochia a pus pe gânduri mai multă lume. Unii oameni se întreabă dacă nu cumva societatea a reacţionat cu indiferenţă la această tragedie.
Localnicii din Hăsnăşenii Mari, raionul Drochia, au ieşit din somnolenţa de iarnă, specifică satelor din Moldova, abia a treia zi după dispariţia fetiţei, când profesorii au alertat poliţia, iar pe uliţele satului au apărut zeci de oameni ai legii. Atunci presa a difuzat primele informaţii despre copila care plecase cu uratul şi nu s-a mai întors acasă.
La aproape o săptămână, jurnaliştii au tăbărât în sat ca să relateze în detaliu cum a fost omorâtă minora de către un bărbat care îi este rudă prin alianţă. Odată apărut la televiziuni, subiectul a început să-i preocupe pe unii experţi, care se întreabă de ce există o apatie a societăţii la astfel de situaţii, mai ales că periodic Moldova este zguduită de cazuri tragice în care protagonişti sunt copii aflaţi în situaţii de risc.
Directorul executiv al Centrului de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova, Cezar Gavriliuc, se arată îngrijorat de modul în care a relatat presă acest caz, dar şi de felul în care a reacţionat societatea.
„M-au deranjat foarte mult detaliile cu care jurnaliştii descriau cazul şi modul în care a fost abuzată fetiţa. Suntem în contact şi cu Consiliul de presă şi ştim că de multe ori nici deciziile sau recomandările acestui consiliu nu sunt luate în considerare ori nu influenţează cumva modul în care sunt prezentate ştiri de genul ăsta”.
În ceea ce priveşte lipsa de interes pentru acest caz, expertul admite că, de regulă, oamenii vor să uite repede de tragediile pe care le află. Cu toate acestea, Cezar Gavriliuc spune că fiecare părinte are ce învăţă din această poveste tristă: „Trebuie să acordăm mult mai multă atenţie copiilor. În alte ţări este inimaginabil pentru părinţi să-şi lase copii să meargă singuri chiar în sat, la magazin, la şcoală, pentru că există foarte multe pericole la care noi nici nu ne gândim. Şi cazuri de genul acesta demonstrează că astfel de pericole există şi în ţara noastră. În comunicarea noastră cu partenerii externi este dificil să le explicăm cum un copil în ţara asta poate să rămână singur, inclusiv când părinţii pleacă la muncă peste hotare”.
Directorul executiv al Centrului de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova, Cezar Gavriliuc, afirmă că parte din vină o au părinţii, dar accentuează că în ceea ce priveşte dreptul copilului statul este deţinătorul primar de obligaţii, iar reprezentanţii statului poate să educe chiar şi pe părinţii mai puţin responsabili.
Întrucât statul este reprezentat în acest caz de şcoală, primărie, asistenţă socială, poliţie, am încercat să aflu cum se explică inerţia şi chiar apatia localnicilor. Directoarea şcolii, Eugenia Ţaganovschi, spune că nu e vorba de indiferență.
„Pur şi simplu ţăranul e atât de împovărat de problemele vieţii, că poate la unele lucruri nu dă atenţie. Şi cazurile ieşite din comun l-a scos din somnolenţa asta a satelor, l-au şocat, i-au deschis ochii. Frica i-au făcut pe oameni să se activeze şi echipe întregi de băietani tineri, părinţi, profesori, toţi am căutat-o”.
Directoarea şcolii zice că îşi pune multe întrebări şi că a ajuns la concluzia că eleva l-a urmat pe fratele tatălui vitreg pe care îl cunoştea. Dacă ar fi fost un străin era o cu totul altă situaţie.
În timp ce profesoara a spus că şcoala are mult mai multe poveri pe umeri, efect a fenomenului migraţiei, secretarul Primăriei, Leonid Cucovei, crede că, în urma celor petrecute în satul lor, trebuie întărită disciplina şi de trezit societatea, iar de aceste măsuri trebuie să ocupe şcoala. „Parţial se fac însă nu se simt aşa până când nu se întâmplă ceva”.
Procurorul raionul Drochia, Iurie Vrabie, a constatat cu fermitate că după tragedia de la Drochia multă lume are de învăţat.
„Societatea, ca şi mine personal, probabil, a primit ca o tragedie extraordinară, care poate trebuia de prevăzut. Vom analiza cauzele pricinii, ce e posibil de întreprins pentru a le evita pe viitor”.
Atât oamenii de la Hăsnăşenii Mari, raionul Drochia, cât şi experţi de notorietate totuși nu s-au încumetat să traseze cu certitudine linia după care se termină responsabilitatea părinţilor şi începe responsabilitate statului. Cu toţii constată însă că viaţa societăţii din mediul rural s-a degradat puternic şi diferă mult de descrierea idealistă cu care ne-au obişnuit scriitorii şi cineaştii.
