Despre ofensiva constructorilor tranziţiei împotriva parcurilor s-a scris destul de mult. Mai puţin s-a vorbit despre distrugerea arborilor şi tufişurilor din preajma blocurilor de locuinţe. Şi e păcat. Căci există riscul să ne pomenim cu cartiere întregi compuse numai din beton, cărămizi, sticlă şi maşini botoase.
Arborii şi tufarii de lîngă blocurile noastre încep să dispară. De vină sînt în mare parte proprietarii maşinilor care invocă absenţa parcărilor. Ei intră impardonabil în micile spaţii verzi din preajma blocurilor şi distrug iarba şi tufanii. Iar copacii, dacă nu sînt nimiciţi dintr-odată, sînt sluţiţi, lipsiţi de mai toate crengile, ca să nu zgîrie cumva vreun automobil impozant.
Mai există şi omuleni care înlătură tufanii şi iarba pentru a-şi înălţa tot soiul de acareturi, gherete şi buticuri. Unii taie crengile copacilor şi-şi delimitează teritoriul vital. De pildă, înfig în pămînt nişte pari uniţi de lanţuri. Acolo deja nu mai poţi călca. E teritoriul lor, al omulenilor activi.
Se pare că edilii sînt incapabili să oprească această ofensiva împotriva arborilor şi tufanilor dintre blocuri. De ce ne-ar mira asta? Ei nici parcurile nu prea pot să le apere. Am văzut deunăzi un edil care spunea că o anumită construcţie a apărut într-un parc fără ştirea sa. N-am mai înţeles dacă el va încerca s-o scoată din parc.
Aici, în urbea cenuşie devorată de tranziţie, ramul şi iarba nu mai contează. N-a mai rămas mult pînă vom fi sufocaţi de metal-beton-sticlă…
