Linkuri accesibilitate

„O Alianță dominată de partenerul mai mic, Partidul Democrat...”


Un punct de vedere săptămînal în dialog: Gh. Cojocaru și V. Botnaru despre Alianța pentru Moldova Europeană și ponderea ei.

În vizita lui săptămânală la studioul Europei Libere de la Chișinău, istoricul și publicistul Gh. Cojocaru a stat de vorbă cu Vasile Botnaru despre demersurile pentru formarea noii guvernări.

Gheorghe Cojocaru: „Ar fi mai multe lucruri de remarcat în legătură cu formarea Alianței pentru Moldova Europeană de cele două partide – Liberal Democrat și Democrat. Faptul că această alianță nu deține o majoritate parlamentară asumată și, se creează impresia, nici nu și-o dorește, dar se vrea instalată la guvernare pe un termen de patru ani, este nu numai un act de pionierat în istoria parlamentarismului din Republica Moldova, dar și un act aproape eroic, nu se știe dacă și temeinic cântărit, în condițiile actuale interne și externe.

Faptul că fondatorii acestei alianțe se aliniază sub drapelul unei Moldove Europene este, bineînţeles, un lucru bun, dar care pune oarecum sub semnul întrebării elanul lor integraționist de la începuturi: dacă după mai bine de cinci ani de la lansarea Alianței pentru Integrarea Europeană s-a ajuns la o Alianță pentru Moldova Europeană, care parcă e tot aceea, dar parcă e altceva, totuși.”

Europa Liberă: Dar vorba filosofului, nu poţi să cobori de două ori în aceeaşi apă. S-au schimbat cumva accentele, optica, ce s-a schimbat?

Gheorghe Cojocaru: „S-a întâmplat ceea ce observatorii atenți ai scenei politice au remarcat deja și anume că această alianță este, în realitate, dominată de partenerul mai mic, de Partidul Democrat, ai cărui lideri pot deschide ușor ușile partidului lui Vladimir Voronin și care, ca amicii lor comuniști, mai păstrează sfânta convingere că mielul blând suge de la două oi, ceea ce în politică se traduce adesea prin bătutul pasului pe loc sau chiar pe alături. Față cu acest cuplu democrato-comunist nedeclarat, deocamdată, liberal-democrații lui Vlad Filat trebuie și vor trebui să aibă grijă să meargă ca pe strună, pentru a nu cădea dincolo, în... opoziție.”

Europa Liberă: Componentele alianţei scot în faţă sprijinul europenilor. Ce semnificaţie are această susținere?

Gheorghe Cojocaru: „Este o aprobare, pragmatică și necesară, a formării de către cele două partide parlamentare a Alianței pentru Moldova Europeană și o încurajare de a continua cursul ferm de integrare europeană, de a realiza toate angajamentele asumate prin Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și, bineînțeles, de a nu se abate de la această cale. După cum nu poate fi trecută cu vederea nici nemulțumirea liberalilor europeni, al căror lider, singurul dintre președinții marilor partide europene, a fost prezent, și, din păcate, în zadar, în propria persoană, la neuitata întâlnire de la aeroport cu cei trei șefi de partide pro-europene de la Chișinău.”

Europa Liberă: De bine ce s-a format o nouă alianţă pro-europeană, publicul a aflat că autorităţile moldovene nu vor să depună cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, din motive pe care le-a explicat Marian Lupu. Ar fi de actualitate o asemenea cerere? Cum credeţi?

Gheorghe Cojocaru: „Acesta este un subiect care merită, cu siguranţă, o abordare aparte. Ceea ce se poate spune la acest moment este că, deocamdată, atâta timp cât nu este format guvernul, nici nu ar avea cine să facă această cerere, mai ales, că unii dintre liderii democrați din actuala alianță par, de-a dreptul, alertați, și merită să ne întrebăm: oare de ce? Dacă această impresie este adevărată, oare de ce să fie speriați aceștia de o simplă cerere de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”

Previous Next

XS
SM
MD
LG