În perioada interbelică, Basarabia era împărţită în judeţe. Au venit apoi sovieticii şi au creat raioane pe un teritoriu mult mai mic. După 1991, raioanele au fost lichidate, au apărut pentru o vreme judeţele, dar comuniştii din nou au desfiinţat judeţele şi acum avem aceleaşi raioane.
Disputele însă continuă. Deunăzi s-au auzit vocile ritoase ale unor primari care cereau din nou refacerea judeţelor. Ei spuneau că raioanele, fiind mai multe, înseamnă mai mulţi bani irosiţi şi mai multă birocraţie. Judeţele, în opinia acelor primari, ar micşora numărul de cinovnici hrăpăreţi şi ar eficientiza activitatea administraţiei publice locale. Bineînţeles că s-a auzit şi replica fanilor raioanelor. Polemica a urcat pe palierul conducătorilor, doi mari guvernanţi opinînd în această privinţă.
Fiecare tabără invocă tot soiul de argumente. Fiecare îşi etalează avantajele. Vreau însă să spun că nu mă impresionează nici fanii raioanelor, nici susţinătorii judeţelor. Şi iată de ce.
În spaţiul nostru ciudat miraculos nu au nici o importanţă schema, proiectul, structura. Şi asta pentru că ele nu schimbă esenţa vicioasă. Mişmaşul şi corupţia vor rămîne invincibile, chiar dacă ai transforma raioanele în judeţe şi invers de mii de ori. O sută de funcţionari vor lucra la fel de prost ca şi o mie, ba chiar ar putea să aducă mai multe daune ţării.
Problema cea mare a Republicii Moldova nu e acum dilema judeţ vs raion, ci hoţia şi mişmaşul fără frontiere. Cînd vor fi băgaţi în puşcărie pentru mişmaş marii cinovnici-conducători-vameşi-judecători nici nu va mai conta cîte unităţi teritorial-administrative avem. Şi polemici vor fi mai puţine.
