Linkuri accesibilitate

O femeie din Rusia, mamă a șapte copii, acuzată de trădare


Svetlana Davîdova alături de familia sa
Svetlana Davîdova alături de familia sa

Soțul Svetlanei Davîdova, Anatoli Gorlov: „Prespun că ea a sunat la Ambasada Ucrainei, fiind foarte emoționată, și-a exprimat dorința ca nimeni să nu mai moară.”

Rudele unei femei din regiunea Smolensk a Rusiei spun că Svetlana Davîdova, de 36 de ani, mamă a șapte copii, a fost reținută săptămâna trecută de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei sub acuzația de „înaltă trădare”. Svetlanei i s-ar incrimina un apel telefonic la ambasada Ucrainei, în care a spus, în aprilie anul trecut, că baza militară rusă de lângă locuința ei din orașul Viazma a rămas pustie, ea bănuind că soldații au fost trimiși în Ucraina. Cazul Svetlanei a fost relatat de soțul ei serviciului rusesc al Europei Libere.

O femeie din Rusia este suspectată de trădare. Ea a sunat la Ambasada Ucrainei și a anunțat despre posibila dislocare a unor trupe militare rusești. Svetlana Davîdova, mama a șapte copii, a fost reținută săptămâna trecută în orașul Viazma, la 240 de kilometri distanță de capitala rusă.

Un purtător de cuvânt al curții judecătorești Lefortovo a spus că joi, 29 ianurie, a fost emisă decizia de a o reține pe Svetlana Davîdova pentru o lună și 25 de zile. Conform avocatului apărării Andrei Stebnev, Davîdova riscă până la 20 de ani de detenție.

Problemele au început din cauza telefonului Svetlanei Davîdova la Ambasada Ucrainei de la Moscova, în aprilie, anul trecut. Atunci, ea a anunțat că baza militară de lângă casa ei este pustie, sugerând că soldații puteau fi dislocați în Ucraina, a spus soțul femeii, Anatoli Gorlov, pentru serviciul rus al Europei Libere.

El și-a caracterizat soția drept o oponentă înverșunată a războiului din Ucraina, pe parcursul căruia au murit peste 5100 de oameni, din aprilie până acum. „Prespun că ea a sunat la Ambasada Ucrainei, fiind foarte emoționată”, a spus Gorlov. „A văzut baza pustie, a făcut niște presupuneri și și-a exprimat dorința ca nimeni să nu mai moară.”

Atunci, Davîdova era în concediu de maternitate și petrecea majoritatea timpului în apartament cu fiica lor de două luni, a spus Gorlov. El a confirmat că ferestrele apartamentului ies spre baza militară rusă, dar a spus că ar fi imposibil pentru Davîdova să determine dacă trupele ar fi fost dislocate în Ucraina.

În dimineața zilei de 21 ianuarie, agenții Serviciului Federal de Securitate (FSB) au percheziționat apartamentul familiei și au confiscat documente, computatoare și alte electronice, a spus Gorlov. Tot atunci, Davîdova a fost reținută fără explicații. Cinci zile mai târziu, soțul a spus că a primit o scrisoare în care a fost anunțat că soția lui e acuzată de trădare.

În jurnalul personal al Svetlanei Davîdova, confiscat de anchetatori, femeia a scris detaliile unei convorbiri telefonice auzite accidental în timp ce mergea într-un maxi-taxi, în aprilie, spune Gorlov. Potrivit anchetatorilor, în jurnal era scris că soldații ruși planificau să plece la Moscova în haine civile după armament, citează Gorlov din raportul anchetatorilor.

Avocatul din oficiu al inculpatei, Andrei Stebnev a confirmat pentru serviciul rus al Europei Libere că Davîdova este acuzată de trădare, pentru că ar fi divulgat secrete de stat. El a spus că femeia suferă, fiindcă: „a sunat acolo, unde nu trebuia și a spus ceea, ce nu trebuia”.

Rusia neagă că ar fi implicată în conflictul armat, contrar declarațiilor Kievului și NATO că există dovezi incontestabile că Moscova ar fi trimis militari și armament pentru a ajuta separatiștii să lupte cu forțele de stat.

Davîdova a menționat în jurnal că informația oferită de ea „probabil, va putea salva viețile ucrainenilor și unitatea țării lor”, citează soțul Anatoli Gorlov din raportul anchetatorilor.

XS
SM
MD
LG