Linkuri accesibilitate

„Trebuie să existe o majoritate clară, care îşi asumă integral obligaţiile prevăzute în Acordul de Asociere”


(Foto: IPN/Dan Guțu)
(Foto: IPN/Dan Guțu)

Un punct de vedere săptămînal în dialog cu Igor Boțan.

Europa Liberă: V-aş ruga să treceţi în revistă comportamentul galeriei europene şi a celei răsăritene în aşteptarea marelui eveniment al coagulării reale a alianţei de guvernământ. Cine şi ce spune, de fapt?

Igor Boţan: „Este absolut normal că spre Republica Moldova vin mesaje din partea cercurilor politice din Europa şi din Federaţia Rusă. Şi există o logică aproape beton, cum se obişnuieşte a spune aici, la Chişinău, în aceste mesaje. Vedem că liderii familiilor politice europene insistă asupra unei coaliţii majoritare, cu participarea liberal-democraţilor, liberalilor şi democraţilor. Şi este logic aici, pentru că aceste partide fac parte din aceste familii europene, putem spune că sunt ancorate în aceste familii europene. Şi este mult mai simplu şi mai uşor să ai un dialog şi cu cancelariile europene, şi cu Parlamentul European, şi în Comisia Europeană, unde sunt reprezentate aceste familii politice.”

Europa Liberă: Şi mai spun liderii acestor formaţiuni că aceasta este garanţia că Republica Moldova nu va da înapoi de pe cursul european.

Igor Boţan: „Este un argument foarte puternic. Avem un mesaj special, care vine din România, care se deosebeşte. Şi acest mesaj este legat de faptul că în ultima vreme România a devenit un donator substanţial pentru Republica Moldova, iar liderii români trebuie să explice poporului român de ce susţin Republica Moldova şi în ce condiţii pot să o susţină în continuare. Adică, iarăşi se pune accentul pe această coaliţie reprodusă din trei partide şi preferinţa de a nu admite în coaliţie, fie ea camuflată sau explicită, Partidul Comuniştilor, care a ridicat probleme majore în relaţiile bilaterale între Republica Moldova şi România.”

Europa Liberă: Nu înseamnă aceasta că liberalii se comportă ca nişte copii răsfăţaţi, tocmai ştiind că vine condiţionarea de la europeni?

Igor Boţan: „Categoric nu. Părerea mea este că Partidul Liberal şi-a articulat destul de clar cerinţele. Şi cerinţele Partidului Liberal, din punctul meu de vedere, sunt absolut legitime şi pertinente. Problema e că cei care guvernează astăzi Republica Moldova, cei care au constituit coaliţia minoritară, într-un fel, speculează. Ei ştiu că în perioada dintre 2009 şi 2012 au speculat instabilitatea politică din Republica Moldova, incapacitatea alegerii şefului statului şi au fost trataţi de către Comisia Europeană, de către partenerii europeni de o manieră indulgentă. Apoi doar un an de stabilitate le-a fost puţin şi au băgat Republica Moldova, dacă putem spune aşa, într-o altă criză politică, legată de instabilitatea guvernamentală ş.a.m.d. Şi iarăşi au exploatat această criză politică şi au obţinut un tratament indulgent.

Există pericolul că aceste două formaţiuni vor în continuare să exploateze aceeaşi stratagemă, să spună în continuare că: „Nu avem majoritate stabilă. Iată avem o majoritate limitată, minoritară. De aceea, deşi avem Acordul de Asociere semnat, deşi avem un plan de acţiuni foarte clar desemnat pentru următorii opt ani de zile, trataţi-ne, vă rog, de asemenea cum ne-am obişnuit, cu indulgenţă, pentru că avem o majoritate minoritară, se votează ad-hoc proiectele de legi. Nu puteţi cere de la noi ca să implementăm Planul de acţiuni”.

În aceste circumstanţe, cred că mesajul Partidului Liberal este cât se poate de clar: nu trebuie să avem o astfel de situaţie, odată ce avem semnat Acordul de Asociere, avem acest parcurs care este clar; trebuie să existe o majoritate clară, care îşi asumă integral obligaţiunile prevăzute în Acordul de Asociere. Iar tratamentul Bruxellesului şi al comunităţii europene faţă de Republica Moldova trebuie să fie unul adecvat, adică pe măsura implementări prevederilor – şi suportul financiar. Altfel cred că există riscul ca suportul să fie unul mai puţin condiţionat, unul indulgent, iar clanurile care s-au aflat la guvernare şi care vor în continuare să profite de această aflare la guvernare, să se folosească de acest pretext pe care, părerea mea este că ei înşişi îl creează pentru a perpetua o situaţie de instabilitate de care s-au folosit anterior.”

Europa Liberă: Reacţiile de la Răsărit mulţi le-au interpretat drept o bucurie cauzată de faptul că semnarea coaliţiei de guvernare fără liberali înseamnă cel puţin un ţăruş de care se poate lega o funie. Funia, respectiv, mai poate opri din elanul pro-european al Republicii Moldova și, între timp, sau moare măgarul, sau moare sultanul…

Igor Boţan: „Părerea mea este că aici avem un fel de tratament exagerat faţă de interesul Rusiei. Rusia a nimerit într-o situaţie foarte dificilă. Sigur că şi-ar dori să-şi menţină prezenţa şi influenţa în spaţiul post-sovietic, să-i zicem aşa. Nu este un secret, doctrina politicii externe a Federaţiei Ruse tratează acest spaţiu ca unul de influenţă exclusivă, adică, preferenţial ar fi pentru Rusia să fie o zonă de influenţă exclusivă. Dar acum, în situaţia în care s-a pomenit Rusia, eu cred că are cu totul alte bătăi de cap, legate de Transnistria.

Rusia nu poate pur şi simplu renunţa la Transnistria, iar acolo situaţia este una gravă. Calculele arată că Transnistria ar putea avea o recesiune în anul curent de aproape 10% din produsul intern brut. Rusia nu-şi poate permite în deplină forţă să menţină această enclavă, să-i zicem aşa. De aceea, ar vrea ca relaţiile cu Chişinăul să se normalizeze astfel încât şi Transnistria să poată beneficia de pe urma acestei normalizări a relaţiilor cu Chişinăul.

Nu cred că Rusia acum visează la un plan mult mai ambiţios în Republica Moldova. Pentru că un plan ambiţios ar necesita şi suport financiar, tot felul de concesii ş.a.m.d. Nu cred că aceasta visează Rusia acum. Eu m-aş limita să cred că Rusia ar fi bucuroasă ca aici să existe instabilitate, pentru a putea mai uşor manevra în interesul protejaţilor săi din Transnistria.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG