Vineri 4 martie 1977, la ora 21:22, un cutremur cu magnitudinea 7,2 pe scara Richter a făcut numeroase victime și a produs pagube imense în România. Bilanțul său a fost estimat la 1.570 morți, 11.300 răniți, 32.900 de locuințe prăbușite sau avariate grav, 35.000 de familii sinistrate, 763 de unități economice afectate, valoarea pagubelor anunțate ridicîndu-se la echivalentul a două miliarde de dolari.
Radio Europa Liberă a luat inițiativa în acele zile de a stabili o legătură telefonică în direct între oamenii din România și rudele și apropiații lor din străinătate, în emisiuni ce s-au succedat timp de mai multe zile. În arhiva postului nostru de radio se păstrează extrase din emisiunile zilei de 9 martie, pe care vă invităm să le ascultați.
Emil Grigorescu: Alo, domnul Noël Bernard?
Victor Cernescu: Domnul Victor Cernescu la telefon, Noël Bernard mi-a predat ştafeta.
Emil Grigorescu: „Bună seara.... Cum aş putea, dacă nu vă supăraţi, prin intermediul dvs, să ştiu şi eu de tatăl meu, care e plecat cu ansamblul în Germania Democrată...”
Victor Cernescu: Îmi pare foarte rău, dacă se întâmplă să asculte postul nostru de radio, acolo unde se află, în Germania Democrată, îi puteţi transmite un mesaj, sunteţi chiar în emisiune.
Emil Grigorescu: „Da, am numărul de telefon, 113536, Emil Grigorescu, sector 1, strada Blanduziei, Bucureşti. Eu nu am nimic, nu mi s-a întâmplat nimic, totul e bine, dar nu ştiu de el, nu mi-a dat niciun semn de viaţă.”
Victor Cernescu: Dvs telefonaţi din Bucureşti?
Emil Grigorescu: „Din Bucureşti.”
Victor Cernescu: Să sperăm că tatăl dvs a ascultat acest mesaj. Este singurul lucru pe care vi-l putem spune.
Emil Grigorescu: Mulţumesc foarte mult, domnule Victor Cernescu.
Victor Cernescu: Toate bune şi bună seara. Alo...?
Ascultător REL: Bună seara, domnul Victor Cernescu? Am şi eu o rugăminte la dvs.
Victor Cernescu: Vă rog, de unde telefonaţi?
Ascultător REL: „Din Bucureşti pentru Bremen, strada Eduard Grunow 27, et. 7, ap. 49, să comunice prietenii, cunoştinţele, cineva că mama lui Titi, mama lui Tănţica şi restul familiei sunt toţi sănătoşi. Să confirme la următoarele telefoane.”
Victor Cernescu: Bun, le vom comunica chiar noi. Am înregistrat mesajul dvs.
Ascultător REL: Nu trebuie ei să comunice la mine?
Victor Cernescu: Păi, da...
Ascultător REL: Vreau să dau numerele de telefoane, le am chiar aici.
Victor Cernescu: Vă rog...
Ascultător REL: 677748, al doilea este 793340, al treilea - 433986. Mii de mulţumiri, domnul Cernescu.
Victor Cernescu: Mulţumesc. Alo...
Ascultător REL: Alo, domnul Victor Cernescu...?
Victor Cernescu: Da, dar vă aud foarte slab.
Mişu Marin: Vă deranjez din Bucureşti.
Victor Cernescu: Dar nu ne deranjaţi deloc. E cea mai mare plăcere. Vă rog să repetaţi că vă auziţi foarte slab.
Mişu Marin: „Mă numesc Mişu Marin şi locuiesc în Bucureşti, în Piaţa Romană, care a fost foarte aproape de cele întâmplate şi vreau să transmit un mesaj părinţilor mei din SUA din oraşul Beverly, statul Massachusetts, ca să ştie că noi suntem bine şi sănătoşi, adică eu şi fratele meu, şi că nu am păţit absolut nimic.”
Victor Cernescu: Am înregistrat mesajul dvs. Îl vom comunica, mai aveţi ceva de comunicat?
Mişu Marin: „V-aş ruga mult de tot, dacă cineva, cine poate, care aude eventual acest mesaj, să transmită părinţilor mei. Dau şi telefonul părinţilor mei: 6179225413, oraş Beverly, statul Massachusetts, din SUA.”
Victor Cernescu: Am recepţionat mesajul dvs.
Mişu Marin: Mulţumesc foarte mult.
Victor Cernescu: Alo... la telefon Victor Cernescu...
Dl. Tănase: Alo, nu vă aud deloc.
Victor Cernescu: Nu ştiu ce s-a întâmplat pe fir. Eu vă aud perfect. Dacă aveţi un mesaj de transmis, transmiteţi-l, pentru că noi vă auzim foarte limpede.
Dl. Tănase: Aş vrea să stau de vorbă cu domnul director Bernard, dacă se poate...
Victor Cernescu: O secundă....
Dl. Tănase: Domnul director Bernard?
Noël Bernard: La microfon, bună seara...
Dl. Tănase: „De la Bucureşti vă deranjează domnul Tănase. Mesajul care a fost transmis la voi, a fost transmis de mine. Totul este bine. Vreau să vă mulţumesc pentru amabilitatea dvs cu care aţi servit compatrioţii noştri din colţurile lumii, pentru această catastrofă care s-a abătut asupra ţării noastre şi aţi fost alături de noi, cu inimă, cu dragoste, cu sentimentul nostru de român. Alo, mă auziţi?”
Noël Bernard: Vă aud perfect.
Dl. Tănase: „Nu ţin altceva decât să vă mulţumim, mai ales că eu am ascultat convorbirile la radio la care dvs aţi fost foarte promt şi acele discuţii care s-au purtat necuviincioase la adresa conducătorului ţării noastre, Nicolae Ceauşescu, aţi fost foarte prompt, foarte corect, foarte cinstit.”
Noël Bernard: Vă mulţumesc.
Dl. Tănase: „Vă mulţumesc şi eu. Bună seara.”
Victor Cernescu: Alo....
Ascultătoare REL: „Sunt din Canada şi aş vrea să trimit un mesaj către mama mea în România.”
Victor Cernescu: Vă rog, sunteţi chiar în emisiune. Transmiteţi mesajul.
Ascultătoare REL: „Aş vrea să mă adresez doamnei Secelea Amalia, din strada Brezoianu 53, bloc B, et 6, ap 16, sector 7, Bucureşti. Dragă mamă, eu şi fetele suntem foarte îngrijorate. Nu putem lua legătura telefonică. Te rog trimite o telegramă ca să aflăm ce se întâmplă cu tine şi unde te afli. Suntem sufleteşte alături de tine şi de toţi românii în acest dezastru. Cu toată dragostea. Ioni, Atena, Amalia.”
Victor Cernescu: Sper ca cei cărora le-aţi adresat mesajul în ţară să cunoască adresa dvs.
Să mai încercăm încă o dată să dăm citire unei corespondenţe din ziarul german „Stuttgarten Zeitung”, despre cutremurul din România. Corespondentul scrie că «lucrările de salvare şi curăţire au continuat şi noaptea trecută în zori, la fel ca şi în prima noapte după cutremur. Reflectoare puternice ale forţelor armate concentrează lumina strigendă asupra acelor ruine de blocuri de apartamente care deocamdată nu pot fi demolate cu macaralele şi excavatoarele pentru a-i cruţa pe oamenii care s-ar putea să mai fie în viaţă sub dărămâturi. Dar prin operaţiile de degajare şi salvare vor dura încă zile întregi, imaginea acesta se va repeta noapte de noapte.
În haine bine căptuşite sau în uniforme de iarnă cu căciuli de blană, oamenii din echipele tehnice speciale sau din unităţile armatei nu mai atacă punctele critice atât de avântat ci înainte de a-şi căuta un drum în blocurile de beton armat, grinzi de fier îndoite, cărămizi şi mobile distruse, ei dau întâietate câinilor militari de căutare sau câinilor de avalanşe, aduşi expres din Elveţia. Numai ce după aceşti câini dau de vreo urmă, intervin unităţile tehnice, uneori chiar cu târnăcoapele şi de multe ori au succes. Multe vieţi omeneşti au putut fi salvate prin metoda aceasta, dar pentru mulţi, orice ajutor a venit prea târziu. Unităţile de salvare cercetează în mod sistematic blocurile şi casele».
Trebuie să întrerupem din nou. Alo...?
Iulius Tomescu: Alo, bună seara domnul Cernescu. Vorbesc din Israel, Tel Aviv.
REL/Victor Cernescu: Cum vă numiţi?
Iulius Tomescu: „Mă numesc Iulius Tomescu şi rog pe soţia mea, doctor Irina Tomescu, din Bucureşti, Drumul Ţării 106, sau ce pe cei care recepţionează prezentul mesaj, să informeze familia Tomescu că sunt în continuare în aşteptarea unui semn de viaţă din partea lor. Am rugat un prieten să se intereseze de soarta lor, am exepediat şi o telegramă la 6 martie, nu am încă niciun semn de viaţă. Rog pe cei care recepţionează acest mesaj să mă ajute facilitând primirea oricărui gen de veste despre ei.”
Victor Cernescu: Dommnule Tomescu, am recepţionat mesajul. Sunt sigur că l-au recepţionat şi cei din ţară. Vă urăm veşti bune cât mai curând. Bună seara.
Iulius Tomescu: „Mulţumesc.”
Victor Cernescu: Alo...
Ghiorghelică Vera: „Alo, bună seara. Acum ceva timp am trimis un mesaj în România, dar din cauza emoţiilor, am uitat să spun numele surorii mele.”
Victor Cernescu: Îl puteţi spune acum...
Ghiorghelică Vera: „Sora mea se numeşte Savu Florica şi locuieşte în Călăraşi, strada prelungirea Bucureşti, nr 154. În perioada cutremurului, dânsa a fost internată în Bucureşti. Cine mă aude la această oră doresc din tot sufletul să-i comunice şi s-o roage să-mi dea o telegramă de urgenţă. Mă auziţi? Mulţumesc foarte mult.”
Victor Cernescu: Doamnă, mulţumesc şi vă urez un mesaj bun şi cât mai curând.
Să continuăm, dragi ascultători cu corepondenţa din Bucureşti aparută în ziarul german „Stuttgarten Zeitung”: «unităţile şi coloanele de salvare cercetează în mod sistematic blocurile şi casele însemnate cu crucea albă, înainte de a permite dărâmarea definitivă a imobilelor. 32 de blocuri de apartamente au fost făcute una cu pământul şi alte 130 de blocuri sunt mai mult sau mai puţin distruse sau prăbuşite. În unele cazuri se încearcă să se renunţe la demolare, atunci când se întrevede o posibilitate de refacere. În tot cazul, bilanţul pierderilor materiale ale capitalei României sunt înspăimântătoare. Pentru miile de bucureşteni care au rămas fără adăpost, viaţa începe să revină la normal, dar în împrejurări cu totul modeste. Aceşti sinistraţi nu mai trebuie să petreacă noaptea în autobuze sau pe camioane, acoperiţi cu foi de cort, cu saci sau pături. Cei care nu primesc un loc căminurile studenţeşti evacuate, sunt trimişi în provincie. Dar şi din provincie sosesc numai ştiri descurajatoare».
Întrerupem din nou. O nouă convorbire telefonică...Alo..
Dna Ing. Budi: „Alo. Bună seara domnul Cernescu. La telefon este doamna inginer Budi din Bonn. Am dat un mesaj la Bucureşti, inginerului Cehalopov şi am fost anunţată că mi s-a răspuns la mesaj. Mesajul era dat de un prieten, care a comunicat că totul e în regulă.”
Victor Cernescu: Voila. Foarte bine doamnă. Ne bucura.
Dna Ing. Budi: „Mulţumesc foarte mult. Nici nu ştiţi cât bine şi cât sprijin de daţi.”
Victor Cernescu: Ne pare bine doamnă.
Dar şi din provincie, scrie ziarul german, sosesc numai ştiri descurajatoare. «Cutremurul a schimbat viaţa cetăţenilor români într-o zonă cu diametrul de 400 de km. În timp ce la Bucureşti se pot obţine alimente cu oarecare greutate, în provincie nu se găseşte pâine sau alte alimente de bază în cantităţi suficiente. Provincia neglijată până acum trece tot mai mult pe primul plan deoarece distrugerile sunt înafara capitalei mai maeri decât se presupunea la început. Una din regiunile care a avut cel mai mult de suferit este regiunea petroliferă din jurul Ploieştului, considerată drept „mina de aur a României”. Aici, în afara arcului Carpaţilor, se află epicentrul cutremurului şi anume aproape în acelaşi punct ca şi la cataclismele din trecut din 1902 şi 1940.
În jurul oraşului Ploieşti s-au numărat 1995 de case cu totul distruse. Alte 7 mii de case care au suferit stricăciuni de pe urma seismului vor putea fi refăcute. Dar, deocamdată, mii de oameni au rămas fără adăpost şi în acestă regiune atât de bogată a României. Vitele rămase fără stăpân rătăcesc printre sonde, obstacole de sârmă ghimpată şi bariere ridicate de armată pentru a asigura instalaţiile industriale de la Ploieşti.
Cutremurul a provocat pierderi şi pagube şi în unele regiuni ale Moldovei. La frontiera româno-sovietică, ca şi în sudul ţării, de-a lungul frontierii româno-bulgare, de-a lungul Dunării, ca şi Bulgaria, care a avut de suferit de pe urma cutremurului a oferit ajutor tehnic şi ţara vecină din nord, Uniunea Sovietică. Dacă vor fi trimise unităţi militare tehnice ale Pactului de la Varşovia pe teritoriul României, atunci va fi primul caz de aproape 20 de ani că trupe străine calcă pe acest pământ. Deocamdată, România şi-a manifestat dorinţa de a primi ajutorul material şi eventual şi tehnic din partea Naţiunilor Unite, Republicii Federale Germania, Iugoslaviei şi altor ţări care nu aparţin Pactului de la Vraşovia».
Dna Michelbach: Alo, domnul Cernescu?
Victor Cernescu: Da...
Dna Michelbach: „La telefon, doamna Michelbach din Offenburg.Vreau să trimit un mesaj la Ploieşti, la fiul meu, Ştefan Michelbach, Bulevardul 16 februarie, bloc A, scara D, ap 54, tel 42442. Dar nu mai răspunde la telefon.”
Victor Cernescu: Chiar dacă el însuşi nu ascultă mesajul nostru, îl vor comunica binevoitori.
Dna Michelbach: „Este o situaţie gravă. Eu, miercuri, am vorbit cu el. I-a fost promis ca va putea sa vina în vizită pentru că tatăl lui e pe moarte.”
Victor Cernescu: Da, doamnă...
Dna Michelbach: „.. şi nu ştiu nimic de atunci de el. Sunt într-o disperare nespusă.”
Victor Cernescu: Îi rugăm pe ascultătorii noştri care au auzit acest mesaj, să facă tot posibilul să-l transmită mai departe. Vreţi să repetaţi? Repetaţi mesajul....
Dna Michelbach: „Rog pe forurile superioare să nu-i facă nicio greutate ca el să poată veni să-l vadă pe tatăl lui că este deja în comă. Miercuri mi-a telefonat că are promisiuni şi de atunci nu mai ştiu nimic.”
Victor Cernescu: Doamnă, să sperăm că veţi auzi în curând de el...Vreţi să daţi încă o dată numele fiului dvs?
Dna Michelbach: „Ştefan Mihelbach, Bulevardul 16 februarie, boc A, scara D, ap 54, tel 42442.”
Victor Cernescu: Doamnă, nu este exclus ca telefonul să fi suferit avarii şi din această cauză nu răspunde.
Dna Michelbach: „Ar fi dat un telefon oricum.”
Victor Cernescu: Doamnă, sunt sigur că cineva îi va comunica mesajul.
Dna Michelbach: „Vă mulţumesc din toată inima, cine mă aude să-i comunice că sunt foarte disperată.”
Victor Cernescu: Vă rog, doamnă... Vă urăm ştiri bune.