Nici despre nasul Cleopatrei nu s-a vorbit mai mult şi mai nuanţat cât s-a vorbit despre al Elenei Udrea în ultimele zile. Aceasta şi-a încheiat discursul prin care încerca să-şi convingă colegii deputaţi să nu voteze arestarea ei preventivă, ducând un deget la nas. Un semn pe care l-a tot repetat, lăsându-i pe toţi să se întrebe nu dacă era un gest cifrat, pentru că erau siguri de asta, ci cui îi era adresat. Ipoteza că nu ar fi decât un tic nervos din cauza mediului prea mirositor în care se învârtea sau că e doar o ironie la adresa scenaritei generalizate a fost exclusă din start. La fel şi cea că ar fi o stratagemă de deturnare a atenţiei de la găinăriile personale către o presupusă răfuială între mai multe găşti mafiote. Acuma, nu că n-ar exista găşti mafiote (e suficient să ne uităm la lista celor mai bogaţi 300 de români sau la reţelele de influenţă de pe scena puterii), dar cu siguranţă nu ar avea nevoie de arbitrajul televizat al Elenei Udrea pentru a-şi continua jocurile. Şi-apoi aceste găşti sunt la vedere, unele aproape legitimate de stat, cum sunt reţelele mafiote din ministere, instituţiile de luptă împotriva crimei organizate sau cele pentru restituirea proprietăţilor preluate abuziv de stat. Ele nu au nevoie de semnalele Elenei Udrea, au reţele de transmisiuni speciale, pentru că acolo sunt banii dumneavostră dispăruţi în dosarele EADS şi Microsoft.
Nu ar fi prima dată când televiziunea ar fi folosită pentru a transmite direct un mesaj subliminal sau cifrat. Talk-show-urile o fac zi de zi. Chiar dacă ne-am obişnuit cu invazia reclamelor mascate (că de unde să-şi ia presa bani negri pentru zile mai albe?) totuşi nu se aştepta nimeni la un mesaj publicitar mafiot în direct, de pe scena Parlamentului, deşi e o practică veche, mai ales când vorbesc unii membri ai guvernului. Sevrajul în care au intrat toţi la gestul de dependent făcut de Elena Udrea te face să te întrebi cum ar fi arătat România dacă nasul ei ar fi fost mai scurt. Sau mai lung. Unde-şi ducea degetul? Către cine? Oricum, în jurul nasului cu pricina au început să se învârtă ameţitor speculaţii şi scenarii geopolitice. Au fost convocaţi psihologi, specialişti în comportament, foşti delincvenţi îmbrăcaţi în tatuaje şi versaţi în limbaje nonverbale, masoni, politicieni, părerişti din presă sau modişti. Întreaga materie cenuşie şi masculină s-a îmbiat să-şi explice către cine era îndreptată nara deschisă şi pe cine trebuia nara închisă a Elenei Udrea să avertizeze sau să asigure. Era semn că vrea să se relaxeze cu o linie inspirată recreaţional? Dădea semnalul către restul reţelei că nu s-a abătut de la plan şi că n-o va face nici pe mai departe? Şi cui îi transmitea toate acestea? A fost, e drept, un segment orar când paltonul pe care preşedintele, în lipsă de personal pe aeroportul din Paris, l-a pus neprotocolat şi nervos pe capota maşinii, părea să fie ceva mai important decât nasul Elenei Udrea însă segmentul masculin al comentatorilor s-a reîntors la cea care a fost materialul lor predilect de joacă jurnalistică, politică şi voyeuristă în ultimii ani.
De partea cealaltă a speciei, Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, a dat un nou temei teoriei genetice că bărbaţii sunt, din punct de vedere cromozomial, nişte femei ratate. Senatul a trebuit să voteze pentru ca actualul vicepreşedinte liberal să poată fi urmărit penal. Toată lumea ştie că, vinovat-nevinovat, procurorii vor să te cerceteze de-aproape, deci, dacă votul ţi-e potrivnic, nu apuci decât să-ţi iei periuţa de dinţi şi nişte cătuşe mai stilate. Perspectiva celulei l-a făcut pe senator să dea un acatist ca să ungă porţile raiului, să facă atentă o ureche supremă la grijile lui înlăcrimate. Greu de spus ce discurs a fost mai şocant: senatorul, care este şi un distins poet, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, propus pentru Premiul Nobel de grupul său de amici, a avut o retorică în care un rol fundamental l-au jucat glandele, mai ales cele lacrimale. A folosit şi el nasul, dar pentru a trage ceva mir pe el. Poezia mistică l-a salvat. E drept, justifica în mod poetic, o infracţiune economică, dar spera să scape cântând, ca Orfeu din infern. Invocându-şi meritele literare, nu puţine şi reale, şi-a hipnotizat colegii care l-au salvat, cel puţin pentru o vreme, de soarta cea crudă şi nedreaptă.
La rândul ei, înainte de a fi arestată, Elena Udrea a apucat să mai dea nişte interviuri şi să ţină un discurs revoluţionar în Parlament. Muza fostului preşedinte a preferat să pledeze pentru „adevăr, democraţie şi verticalitate”, spre deosebire de mai vârsnicul şi emotivul ei coleg Vosganian, care a izbucnit în lacrimi confuze şi a dat acatiste împotriva procurorilor. Invocarea adevărului şi a democraţiei pare să-i fi speriat pe colegii Elenei Udrea care vor ca ea să-şi demonstreze inocenţa din puşcărie. În schimb, din solidaritate sau de frica mirului şi a afuriselilor, colegii lui Varujan Vosganian l-au salvat.
Pentru o vreme, pentru că Direcţia de crimă organizată vrea, în continuare, să afle de ce a dat gaze ieftine firmelor lui Ioan Niculae, unul dintre cei mai bogaţi şi cei mai penali români. Este un dosar stufos plin de rechini din ministerul Economiei care i-ar fi dat un ajutor social pentru căldură miliardarului, generozitate care a creat, zic procurorii, un prejudiciu de 130 de milioane de dolari din bugetul statului. Bani albi pentru cele mai negre zile ale crizei economice, perioadă în care doar afacerile politicienilor şi Elena Udrea înfloreau, crescute ca nişte flori din mizeria generală. E perioada în care românul era îndemnat să-şi strângă cureaua să n-o piardă. Cu toate acestea, fiorul poetic al discursului ţinut de Varujan Vosganian i-a impresionat mai tare pe politicieni, care au votat cu o majoritate confortabilă împotriva arestării preventive, considerând că deciziile luate de fostul ministru nu au adus prejudicii economiei. Desigur, economiile lui Ioan Niculae nu au avut nimic de suferit iar firmele sale, care oricum aveau datorii istorice şi uriaşe la stat, s-au simţit ceva mai bine, ţinute în viaţă de balonul de metan primit de la guvern.
Ironia sorţii face ca votul schizofren al parlamentarilor să fie dat după ce preşedintele Iohannis a rostit un discurs în Parlament în care, printre altele, le cerea aleşilor să grăbească adoptarea unor legi care ar transforma fundamental scena politică. Spunea preşedintele că, după discuţiile avute cu partidele politice, a rezultat că nu se împotriveşte nimeni simplificării procedurilor de ridicare a imunităţii parlamentare în interesul accelerării cercetării în marile dosare de corupţie. Procedurile greoaie de azi au făcut ca, de pildă, dosarul în care e implicat şi Varujan Vosganian să fi fost început acum mai bine de trei ani, fără ca fostului ministru să i se fi clintit vreun fir de păr sau să-i fi curs o lacrimă din belşugul de-acum. Dosarele în care apare numele Elenei Udrea sunt şi mai vechi – nu e de mirare că nu se mai aştepta s-o ajungă din urmă.
Îndemnul preşedintelui ca politicienii să accelereze şi să simplifice procedurile a avut efecte parodice. În vreme ce votul pentru Varujan Vosganian pare să fie un premiu de bună purtare politică, votul împotriva Elenei Udrea pedepseşte lunga ei asociere reciproc avantajoasă cu Traian Băsescu. Nu întâmplător acesta a revenit la tribuna politică, întremat şi nevorbit, după ce a luat prima pensie şi o nouă casă de la stat, chiar în ziua în care se discutau în cadrul comisiei juridice a Camerei Deputaţilor cererile de arestare preventivă a Elenei Udrea. Pe Traian Băsescu l-au dus entuziaştii pe braţe la congresul Partidului Mişcarea Populară unde i s-a retrocedat biroul în care florile Elenei Udrea nu s-au ofilit încă în glastră. Le-a spus tuturor că are încredere în corectitudinea fostei lor şefe de partid. „Va demonstra că e un om cinstit.” E puţin tulburat de evenimente. Nu se aştepta la această încleştare de amazoane între fosta sa protejată de la DNA, cealaltă de la Bruxelles şi cea care a dat un sens bătrâneţii sale politice. Cert este că, deşi a vorbit cât l-au ţinut puterile, nu a spus nimic despre servicii secrete, procurori corupţi sau hărţuirea celor care vor să spună adevărul, deşi acestea sunt temele predilecte ale „celui mai responsabil şi mai onest candidat la preşedinţie”, cum o definea el pe Elena Udrea la alegerile trecute. De astă dată i-a urat să aibă „condiţii corecte“ să se poată apăra. Nimic mai mult.
Noroc că a fost arestată preventiv, că a scăpat de mediul insalubru şi periculos în care spune că trăia. De când s-a trântit uşa dubei, nu s-a mai vorbit despre nasul ei, ci despre cătuşele care când erau, când nu - la mână. Apoi, din fericire pentru comentatorii care obosiseră evocând luciul şi zăngănitul lanţurilor, s-au aflat primele impresii din închisoare. Cum arată celula, cu cine o împarte, ce a mâncat prima seară, dar a doua zi? Acolo, printre gratii de fier, se pare că secunda doamnă a cedat nervos. Poate pentru că s-a reîntâlnit cu vechile prietene şi şi-au amintit de vizitele de shopping la Paris. S-or fi şi certat puţin cine a turnat pe cine şi cine a turnat mai mult. Sau a fost nervoasă pentru că a găsit dezorganizată celula de partid. Sau poate pentru că trebuie să stea cu ochii în patru: nici în puşcărie n-a scăpat de hoţi. De pildă, lui Adrian Sârbu, alt deţinut de lux, i-au furat două costume când l-au mutat dintr-o închisoare într-alta. Nu se ştie ce făcea cu ele când avea la dispoziţie unul şi bun oferit gratuit de stat, în contul scutirilor de datorii pe următorii mulţi ani. Şi dacă tot le avea, poate pentru a le îmbrăca la audieri sau la tribunal, de ce erau la el şi nu fuseseră predate administraţiei? Mister total. Iar fiului vitreg al doamnei Udrea i-au furat televizorul din celulă. Cum să nu cedezi nervos în al 13-lea ceas când, după cum spunea ea în discursul parlamentar, citând cărturari celebri, „toate valorile sunt în pericol”? Atât de tare s-a degradat societatea că nici în hoţi nu mai poţi avea încredere.
