În timp ce la București marți s-a dat o adevărată bătălie pe Internet pentru un bilet la concertele Festivalului „George Enescu” din toamnă, iar organizatorii se mîndreau că ar fi vîndut într-o oră 25 de mii de locuri, nimeni nu mai scoate un cuvînt despre nevoia unei săli de concert adevărate și reprezentative pentru un stat de mărimea și cultura României. Și aceasta în ciuda protestelor publice adresate guvernului de dirijori cunoscuți la edițiile anterioare și de diversele jurăminte ale cunoscutului președintele cu renume internațional al Festivalului…
La Chișinău, ideea unei săli de concert moderne n-am auzit nici măcar să intre în discuție și îmi amintesc doar de o fotografie teribilă a dependințelor pentru artiști pe care o circula pe Internet, în semn de protest și cu o doză de dispreț implicit, violonista Patricia Kopatcinskaia, celebritatea numărul unu în străinătate a moldovenilor.
În marile centru muzicale ale lumii, acolo unde există săli pe măsura nivelului marilor orchestre ale acestor capitale, discuția, reluată mereu în ultimul deceniu, este despre construcția unor noi săli corespunzătoare tiparelor tehnice, sonore, ale veacului al XXI-lea. Este adevărat că nu peste tot muzicienii și publicul meloman au avut cîștig de cauză, iar exemplul în actualitatea imediată îl constituie München-ul, unde o birocrație culturală, alimentată de competiția între orchestre, pare să-i fi învins, în ciuda tuturor argumentelor pe cei ce pledau pentru investirea în construcția unei noi săli.
Iar argumentele există cu adevărat cum o atestă concluziile unui raport al Asociației de Cercetare a Consumului, potrivit căreia, în 2013, participarea la concertele simfonice și la spectacolele de operă în Germania a adus venituri mai mari (712 milioane de euro) decît cea la concertele pop. Chiar dacă marea majoritate a spectatorilor (cca 74%) a fost din categoria celor peste 60 de ani, 21% din cei care s-au luptat să obțină bilete la concertele clasice au fost tineri, între 10 și 19 ani!
Münchenul are la dispoziție doar două mari săli de concerte, insuficiente pentru apetitul imens al publicului, calitatea și notorietatea de clasă mondială a trei dintre orchestrele sale și nucleul de muzicieni faimoși care gravitează în jurul lor - și care s-au exprimat decis în favoarea construcției unei săli noi, moderne, cu o acustică adecvată. La ora actuală, formațiunea cea mai bună, cotată pe primele locuri în topul european, Orchestra Simfonică a Radioului bavarez, avîndu-l în fruntea ei pe Mariss Jansons, nu are o sală proprie, cîntînd, de regulă, în Herkulessaal, care a fost restaurată și inaugurată pentru concerte în 1953 și care, în ciuda unei acustici relativ bune, este departe de nevoile unei mari orchestre simfonice.
În Herkulessaal a dirijat Orchestra Filarmonică a München-ului, cîțiva ani buni, Sergiu Celibidache, pînă la construcția și inaugurarea în 1984 a sălii Gasteig, cu 2400 de locuri, dar un eșec pe planul acusticii. Eforturile lui Sergiu Celibidache de a o ameliora, utilizînd panouri suspendate, nu au dat mari rezultate.
Mariss Jansons o spunea deschis într-un interviu cu un ziarist american: „acustica este teribilă. Instrumentiștii nu se pot auzi unul pe altul; suflătorii nu pot auzi soliștii care cîntă în față”. Și marele dirijor leton observa, punînd direct în cauză politica culturală a capitalei bavareze: „Cît de importantă este o nouă sală? Ei bine, este o chestiune reală de „a fi sau a nu fi”. Mi se pare ridicol că un oraș cu o asemenea tradiție, asemenea posibilități [financiare], cu o astfel de calitate culturală, nu are… nici măcar o sală bună, nu una foarte bună”.
Discuțiile au luat o turnură decisivă odată cu intervenția în favoarea construcției unei noi săli a premierului Bavariei, dar acordul la care guvernul a ajuns cu oficialitățile social-democrate ale orașului și care a fost anunțat recent, a dezamăgit toată lumea. O sală nouă nu va fi construită, în schimb complexul Gasteig va fi renovat în profunzime, începînd din 2020. Ideea este unanim considerată – exceptîndu-i pe birocrații culturali și pe intendentul Filarmonicii – o nenorocire pentru viața culturală a orașului.
Reconstrucția sălii Gasteig, programată să dureze minimum doi ani, dar care va lua, gîndit mai realist, patru sau mai mulți ani, va lăsa un timp relativ îndelungat München-ul cu o singură sală de concert, în care nu încap nici măcar actualii abonați ai Filarmonicii. Aniversarea celor 250 de ani de la nașterea lui Beethoven, din 2020, nu-și va putea găsi ecoul sperat la München.
Pentru intendentul Radio-ului bavarez, Ulrich Wilhelm, lucrurile sînt clare. Într-o declarație de presă el spunea: „Decizia de a anula construcția unei alte săli de concert pentru München […] este o lovitură imensă dată culturii orchestrei de faimă internațională a Bavariei și o decizie cu consecințe grave și inestimabile. München-ul are deja o problemă de capacitate pentru marile concerte orchestrale. Timpul pe care îl va lua renovarea va cauza noi dispute în viața orchestrală a orașului. Structurile muzicale ale Radioului bavarez […] care au muncit din greu în ultimele decenii pentru întărirea vieții muzicale din Bavaria, își vor vedea potențialul și dezvoltarea amenințate, la fel ca și restul orchestrelor și a organizatorilor privați de concerte.”
Decizia este cu atît mai dezamăgitoare cu cît Orchestra Radio de la München are cîteva mii de cereri de abonamente anual cărora nu le poate da curs în lipsa unei săli de mare capacitate. Între timp, Mariss Jansons, dirijorul celebru care anunțase că va dona sfertul de million de euro primiți ca Premiu Siemens în 2013, în contul noii săli, și că abandonează Amsterdamul, în martie, pentru a se dedica orchestei müncheneze, a declarat, într-un interviu cu săptămînalul „Die Zeit”, că pur și simplu „îi este rușine” de o asemenea decizie.
