Linkuri accesibilitate

Criza din Ucraina discutată din nou în formatul „Normandia”


Tehnică militară a separatiştilor în apropiere de Doneţk, 24 februarie 2015
Tehnică militară a separatiştilor în apropiere de Doneţk, 24 februarie 2015

De pe 15 februarie când a intrat în vigoare acordul de încetare a luptelor în estul Ucrainei, se vorbeşte numai despre violările acordului...

De pe 15 februarie când a intrat în vigoare acordul de încetare a luptelor în estul Ucrainei, se vorbeşte numai despre violările acordului: aproape zilnic, armata ucraineană şi miliţiile separatiste pro-ruse se acuză reciproc de încălcarea acordului, iar la nivel diplomatic se înmulţesc îndemnurile şi avertismentele.

La Paris a avut loc astăzi o reuniune a miniştrilor de externe din formatul „Normandia” – este vorba de miniştrii de externe din Rusia, Ucraina, Franţa şi Germania care au discutat prima dată criza din Ucraina în acest format în vara lui 2014, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la debarcarea aliaţilor.

Laurent Fabius, ministrul de externe francez a declarat că a fost discutată situaţia din Debalţeve, nodul de cale ferată situat strategic între Doneţk şi Luhansk, al doilea centru separatist din estul Ucrainei, dar şi situaţia tensionată din Mariupol, unde toţi observatorii se întreabă dacă se pregăteşte sau nu un atac al miliţiilor separatiste.

În acest condiţii, cei patru miniştri de externe, a continuat Fabius, cer respectarea fără excepţii a acordului de încetare a focului şi retragerea armamentului greu în spatele liniei de demarcație, agreată tot în aşa numitul acord „Minsk 2”.

Un punct discutat în amănunt a fost accesul observatorilor OSCE şi extinderea, respectiv întărirea misiunii OSCE în estul Ucrainei.

Ministrul de externe ucrainean, Pavlo Klimkin, a deplâns însă faptul că nu au fost dezbătute problemele politice, legate de statutul regiunilor controlate de separatişti şi nici cum pot fi pedepsite încălcările repetate ale acordului de încetare a luptelor.

Pe teren, au continuat atacurile şi s-au înregistrat noi victime: purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene susţine că separatiştii au lovit din nou sate din apropiere de Debalţeve şi o serie de obiective în apropiere de Doneţk.

Miliţiile separatiste susţin însă că au fost provocate. Pe de altă parte, afirmă că au început retragerea armelor grele în spatele liniei de demarcație, inclusiv din Debalţeve.

Armata ucraineană declară însă că atacurile continue ale separatiştilor o împiedică pentru moment să-şi retragă armamentul greu şi susţine că retragerea anunţată de separatişti este „numai de ochii lumii”, din contra, aceştia ar profita de armistiţiu pentru a-şi întări poziţiile şi pentru a se reînarma.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG