Intelectualul din Europa Centrală și de Est, intelectualul român și cel basarabean au știut întotdeauna că există două Rusii: una oficială, asociată cu statul, cu imperiul, cu Uniunea Sovietică, cea care invadează, „eliberează” Ungaria (în ‘56), Cehoslovacia (în ‘68), Afganistanul (în ‘79), Transnistria (în ‘92), Georgia (în ‘2008) și, mai recent, Ucraina. Și o altă Rusie – e drept, mai mică, o Rusie a oamenilor liberi și curajoși, democrați și umaniști, reprezentată de disidenții din epoca sovietică și de opozanții din anii autoritarismului putinist – Andrei Saharov, Vladimir Bukovski, Valeria Novodvorskaia, Serghei Kovaliov, Anna Politkovskaia, Boris Nemțov. Ultimul a fost asasinat vineri, 27 februarie, în centrul Moscovei, lângă zidurile Kremlinului.
Nemțov era unul dintre puținii politicieni demni ai Rusiei care condamna vehement războiul fratricid declanșat de Putin în Ucraina și demasca îngrozitoarea corupție care a transformat țara sa într-un adevărat stat mafiot. Execuția lui Boris Nemțov – pentru că acest act barbar a avut toate semnele unei crime bine regizate, aproape rituale – este menită să înfricoșeze, să stingă ultimele zvâcniri ale opoziției ruse, marginalizată și diabolizată în mass-media controlate de Kremlin. Este, așa cum s-a remarcat, un omor comandat sau, în orice caz, un omor agreat de conducătorul Rusiei, omor aproape inevitabil în atmosfera de ură și isterie creată de propaganda oficială.
Am privit cu toții, uluiți, filme și reportaje demascatoare despre „trădătorii patriei”, despre „coloana a cincea”, în care Nemțov era o figură centrală, și am văzut panouri enorme pe fațada unor clădiri din centrul Moscovei, în care sub fotografiile unor lideri ai opoziției stătea scris: „aceștia sunt străinii infiltrați printre noi”. E foarte greu după această campanie de instigare și îndemn la linșaj public să mai explici lumii civilizate și propriului popor că nu te faci vinovat de moartea oponentului tău politic. Și să crezi că vei îndepărta suspiciunea dacă vei trimite un mesaj de condoleanțe mamei celui asasinat – unei femei de 87 de ani.
Cele două „universuri rusești”, radical separate, nu sunt percepute adecvat de către cetățenii moldoveni, asaltați cum sunt de torentul de minciuni al televiziunilor moscovite retransmise non-stop în Moldova. O Rusie autoritară şi antioccidentală reprezintă și miza multor politicieni moldoveni. Cu ani în urmă, principalul avocat al Rusiei la noi era partidul comunist, revigorat în ‘93 de Vladimir Voronin, astăzi acest rol şi l-a asumat socialistul Igor Dodon.
Am văzut un videoclip intens promovat, produs de Dodon – politicianul care plătește generos diferite reclame pe Internet – chiar pe site-ul cotidianului bucureștean „România liberă”, în care liderul socialist și candidatul la funcția de bașcan în Autonomia Găgăuză, Irina Vlah, erau prezenți la raport în fața președintelui Dumei de stat Narîșkin. Dodon îl asigură pe oficialul rus de atașamentul socialiștilor și al unei părți importante din populația Moldovei pentru Uniunea Eurasiatică, spune că a înregistrat un grup parlamentar transpartinic care va pleda această cauză, cu simpatizanți în toate fracțiunile Legislativului de la Chișinău, dar care ezită deocamdată să se afișeze cu această opțiune a lor. Pe de altă parte, candidata Vlah vorbeşte, emoţionată, despre votul pro-Rusia de la referendumul din 2 februarie 2014 de la Comrat, încât Narîșkin îşi pleacă privirea oarecum jenat de o asemenea dragoste și fidelitate copleșitoare.
În același film de pe Internet, demnitarul rus se arată îngrijorat de faptul că există oameni în Moldova care neagă existența „limbii moldovenești” și a „poporului moldovenesc”, dar și politicieni care pledează pentru intrarea Moldovei „în sfera României”. Și, îngânat de Dodon, oficialul rus afirmă că trebuie făcut totul pentru a diminua aceste tendințe periculoase care pun sub semnul întrebării statalitatea R. Moldova.
Într-un alt videoclip al socialiștilor, filmat în regiunea găgăuză, interpretul Gazmanov, unul dintre mercenarii „lumii ruse”, susţine un concert în campania candidatei Vlah. Între două piese, „vedeta” moscovită face un comentariu despre slăvitele vremuri sovietice și blamează valorile europene degradante, pe care doar aderarea găgăuzilor la Uniunea Eurasiatică le poate neutraliza.
Mărturisesc că același entuziasm nereflectat pentru „pământul făgăduinței”, același delir precum cel al spectatorilor de la concertul din Comrat l-am remarcat cu un an în urmă la rusofonii din Crimeea, cu ocazia pseudo-referendumului organizat de Moscova. Bilanţul unui an de ocupație și de „lege rusească” în Crimeea se poate deduce din următoarea statistică: numărul soldaților ruși din peninsulă a crescut de la 11 mii, câţi erau până la invazie, la circa 40 de mii, iar numărul turiștilor într-o zonă care trăia preponderent din profiturile sezonului estival a scăzut de la șase milioane în 2013 la doar un milion în 2014. Despre persecutarea celor care se mai încumetă să se numească ucraineni în Crimeea, despre prigoana tătarilor – poporul băștinaș din provincia anexată – presa internațională a adus multe dovezi. Însorita și vesela peninsulă a fost transformată într-o cazarmă militară, într-un teritoriu aflat la cheremul poliției politice și al bandiților din Rusia.
Nu știu câţi dintre concetățenii noștri găgăuzi, prezenți la concertul lui Gazmanov, înţeleg ce-i aşteaptă în Uniunea Eurasiatică a lui Putin. Nu știu dacă au auzit de Rusia lui Nemțov. Din păcate, ultima e tot mai neputincioasă și mai asuprită.
