Linkuri accesibilitate

S-au împlinit 40 de ani de la moartea lui Cornel Chiriac


Radio Europa Liberă va începe publicarea pe internet a mai multor emisiuni Metronom realizate de Cornel Chiriac.

Cornel CHIRIAC (1942-1975), critic și muzician de jazz, producător, realizator de emisiuni radio TV, co-fondator al Federatiei Europene de Jazz, este cel care a descoperit și promovat formatia Phoenix, la mijlocul anilor 60.

Și-a inceput cariera la Radio București, unde a realizat emisiunea „Metronom”, o emisiune aparuta în contextul relativei deschideri politice și culturale a României față de Occident, după perioada stalinistă.

Această deschidere a ramas însă una relativă – și peste puțin timp a fost inlocuită de dictatura ceaușistă. Emisiunea „Metronom” a fost interzisă de cenzura comunistă în 1968, anul invadarii Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, dupa ce Cornel Chiriac l-a „fentat” pe cenzorul de serviciu, înlocuind in banda aprobată un cântec cu o piesă folk a lui Mircea Florian care era un protest voalat la adresa intervenției în forță impotriva Primaverii de la Praga.

Un alt posibil motiv al scoaterii de pe post a „Metronomului” este, potrivit anumitor surse, difuzarea melodiei „Back in USSR” a trupei Beatles.

În 1969, Cornel Chiriac se refugiază în Occident, și începînd din iunie acelasși an reia la Radio Europa Liberă emisiunea „Metronom”, interzisă la București.

Pînă în martie 1975, cînd a fost asasinat la Muenchen, Cornel Chiriac a prezentat milioanelor de tineri romani care il ascultau in fiecare zi cele mai importante aparitii discografice internationale ale unei perioade caracterizata, intre altele, printr-o extraordinara „densitate” de talente – perioada power-flower.

Emisiunea a avut o audiență ieșită din comun, era ascultata nu numai în România, ci și în alte țăi ale fostului bloc sovietic (în Bulgaria sînt oameni care își amintesc și in zilele noastre de Cornel Chiriac și „Metronom"), era ascultată în Ungaria, Cehoslovacia, URSS, și chiar și în Occident.

Noel Bernard, fostul director al sectiei române a Europei Libere, a povestit cum Cornel Chiriac primea scrisori si cereri de difuzare a unor cântece din Italia, Olanda, Anglia și din alte țări occidentale.

„Emisiunile sale au capatat amploare la Europa Liberă, devenind un fel de școală a gustului muzical pentru ascultatorii din tara. Cu toate riscurile pe care le implica statutul nostru de ascultători ai unei „oficine a dușmanilor poporului", noi, elevii și studenții de atunci, nu ne sfiam să ne manifestăm deschis admirația pentru Cornel Chiriac. Majoritatea nici nu știam cum arată eroul nostru. însă el devenise o prezență vie, camaradul nostru îndepartat-apropiat, protectorul utopiei noastre sonore. Într-o țara tot mai claustrată în propria-i nefericire, muzica pe care ne-o dpruia Cornel Chiriac reprezenta unul din puținele orizonturi deschise, una din rarele adieri de speranță" (fragment din „Blânda insurectie a lui Cornel Chiriac", text difuzat la Radio Europa Libera in anul 2000, in cadrul seriei de emisiuni dedicate memoriei lui Cornel Chiriac, și semnat de Virgil Mihaiu, poet, eseist, critic de jazz, fost director al Institutului Cultural Român de la Lisabona).

Ascultați o evocare a lui Cornel Chiriac semnată de Radu Teodor Maltopol în cadrul seriei de emisiuni comemorative difuzate la Europa Liberă în 1999-2000 și un amplu fragment din emiunea „Metronom” difuzată în original în 28 ianuarie 1974, în care Cornel Chiriac stă de vorbă cu doi din membrii trupei britanice Soft Machine.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG