În mod normal, încerci un sentiment de tristețe când afli că o publicație își încetează apariția sau întâmpină mari dificultăți financiare. Mărturisesc însă că m-am bucurat - și cu siguranță n-am fost singurul - citind știrea despre dispariția revistei „România Mare”. Revista a fost înființată în mai 1990, într-o perioadă când luau naștere zeci de publicații, unele din ele atingând tiraje ce par astăzi neverosimile. „România Mare” era continuatoarea revistei „Săptămâna”, care își câștigase o tristă faimă prin atacurile imunde împotriva intelectualilor care luau distanță față de directivele partidului comunist și împotriva numelor emblematice ale exilului românesc, în frunte cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca.
Considerată o oficină a Securității, „Săptămâna” se remarca și prin accentele xenofobe și antisemite. „România Mare” a fost condusă la început de către Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor, iar după moartea lui Barbu de către Vadim Tudor care, în calitate de lider de partid, a cunoscut o rapidă ascensiune, culminând cu intrarea în turul al doilea la alegerile prezidențiale din anul 2000.
Revista, ajunsă oficios al partidului cu același nume, s-a ilustrat prin campanii abjecte ce îi vizau atât pe adversarii politici cât și pe scriitorii și intelectualii socotiți „străini de neam” și „vânzători de țară”. Nota definitorie a publicației a fost naționalismul delirant, manifestându-se prin scandaloase izbucniri rasiste, xenofobe și antisemite. Se adaugă antiamericanismul și, în genere, antioccidentalismul virulent, cu reluarea clișeelor binecunoscute (dominația mondială a puterii financiare evreiești, scoaterea țării la mezat, pericolul maghiar etc., etc.). Revista nu a putut fi trasă la răspundere pentru toate calomniile și murdăriile care au apărut acolo întrucât Vadim Tudor se apăra spunând că el face „pamflet”, adică, nu-i așa, literatură.
În anii ’90, ba chiar și o bună parte din deceniul următor, revista a avut audiență, după cum și Vadim Tudor a reușit să înșele multă lume și să-și mențină partidul în Parlament. A urmat însă declinul și practic dispariția partidului de pe scena politică, dispariție pe care Vadim, în megalomania lui, s-a încăpățânat să n-o recunoască. În ultima vreme, cel supranumit până mai ieri „Tribunul” a ajuns să presteze pe la diferite emisiuni televizate de divertisment. Și mi se pare semnificativ că anunțul privind dispariția revistei „România Mare” Vadim Tudor l-a făcut la o emisiune notorie prin vulgaritatea ei. Revista a murit penibil, așa cum a trăit vreme de 25 de ani.
