Inaugurarea gazoductului Iaşi-Ungheni a fost făcută anul trecut cu surle şi trîmbiţe şi, apoi, multă lume a elogiat evenimentul, considerîndu-l crucial pentru viitorul economic al Republicii Moldova.
Ei bine, adevărul e că deocamdată nu prea există motive mari pentru euforie. Zic asta, gîndindu-mă mai cu seamă la interesul consumatorului, al cetăţeanului simplu. Deşi s-a declarat că gazele româneşti vor fi mai ieftine decît gazele ruseşti, nu se ştie dacă preţul va fi mai mic şi pentru aşa-numitul consumator final. Iese că cineva va profita, dar e puţin probabil ca acest privilegiat să fie cetăţeanul simplu. Or anume cîştigul lui, al simplului muritor, ar fi un motiv serios pentru bucurie. În absenţa lui, de ce să ne cocoţăm pe culmile fericirii?
Sau poate gaze mai ieftine vor cumpăra nişte întreprinderi? Păi, cine sînt acestea ca să ne bucurăm pentru ele şi pentru înzdrăvenirea economiei moldoveneşti?
Aşadar, deocamdată lucrurile sînt în ceaţă şi departe de a fi terminate. Oportune ar fi prelungirea gazoductului pînă la Chişinău şi importarea unui volum destul de considerabil de gaze din România. Pînă atunci mai avem de aşteptat. Aşa că bucuria imensă o amînăm.
Sper să nu iasă varianta cea mai proastă: gazele româneşti, venite printr-o conductă construită cu sprijin european, să fie amestecate cu alea ruseşti şi vîndute la acelaşi preţ mare al Gazpromului…
