Linkuri accesibilitate

Fieful hoţiei


De ce Moldova stagnează? De ce viaţa noastră e mereu complicată aici? E la mintea cocoşului…

Republica Moldova dă impresia, încă din zorii tranziţiei, că e un fief al mişmaşurilor, iar structurile statului moldovenesc au fost mereu folosite de tot soiul de şmecheri pentru îmbogăţire personală.

Descoperirea recentă a unor delapidări mari la Inspectoratul General de Poliţie ne arată clar că hoţia aici nu are frontiere. Ce ne mai lipsea după mişmaşurile din bănci? Păi, iată, avem acum nişte apărători ai ordinii publice care, în complicitate cu lucrătorul unei benzinării, au şterpelit sute de mii de lei de pe cardurile pentru combustibil ale Ministerului de Interne. Întristătoare situaţie. Dar parcă avem de-a face cu un fapt insolit? Nicidecum.

Într-o ţară ca Republica Moldova, funcţiile în structurile statului de foarte multe ori nu-i mulţumesc pe cei care le obţin. Omul nu e interesat de salariu, care de obicei nu e foarte mare, şi nici nu e pătruns de dorinţa de a primeni ţara. Sloganurile patriotice sînt aici un soi de truc pentru a impresiona masele. Funcţia pentru mulţi e doar o trambulină pentru mişmaşuri. Ea îţi oferă posibilităţi mari pentru nereguli.

E suficient numai să citeşti rapoartele Curţii de Conturi ca să-şi dai seama unde te afli. Banii contribuabililor sînt folosiţi aiurea sau furaţi de o sumedenie de indivizi. Dar cîţi dintre ei ajung la închisoare?

De ce Moldova stagnează? De ce viaţa noastră e mereu complicată aici? E la mintea cocoşului. Pentru că s-a furat şi se mai fură ca-n codru, pentru că mişmaşul e invincibil şi nimeni nu-l poate stîrpi.

XS
SM
MD
LG