În Adevărul de azi se scrie despre apropiatele alegeri de bașkan din Găgăuzia. Autorul este Sebastian Rusu, jurnalist și expert colaborator al Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu”. Autorul arată că pionul principal în acest scrutin nu este Chișinăul, așa cum s-ar putea crede, ci Moscova. Kremlinul s-a implicat deja direct în susţinerea unui pseudo candidat independent, fost membru al Partidului Comuniștilor. Irina Vlah are și sprijinul socialiștilor lui Igor Dodon și are deci șanse să câștige fotoliul care va fi imediat validat în parlamentul Republcii Moldova. „Cu o Transnistrie falimentară, o Găgăuzie controlată şi un guvern Gaburici de paie, Moscova poate bloca oricând visul european al Republicii Moldova”, trage concluzia Sebastian Rusu.
Tot în Adevărul, Cristian Unteanu semnează o analiză despre încleștarea intereselor legate de controlul asupra gurilor Dunării. Cine deține controlul aici, deține accesul dar poate și bloca accesul spre Marea Neagră, redefinind astfel sfere de influență, arată comentatorul. Cu toate avantajele ei geostrategice, cu tot cu strategia europeană pentru Gurile Dunării, existentă încă din 2011, România nu stă deloc bine, pentru că flota ei militară e mai mult decât modestă. Unteanu reproduce detalii în acest sens din ziarul Ziua de Constanța și are următoare concluzie: „bine că suntem în NATO, bine că suntem în UE căci altfel, Doamne fereşte şi apără, tot la Remorcherul de salvare VITEAZUL ne e nădeajdea cea adevărată [...] intrat în funcţiune în 1954, merge şi acum şi apără patria”.
Urmând o recomandare a Curții Europene pentru Drepturile Omului, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a decis nu demult redeschiderea dosarului mineriadei din iunie 1990. Alina Mungiu-Pippidi constată în articolul său din România liberă că generația tânără din România deja nu mai știe despre ce e vorba. Reia deci povestea, și anume din experiență personală, ca participant la manifestația din Piața Universității. Pe lângă filmul evenimentelor, derulat cât se poate, într-un articol de ziar, aduce și considerații personale: este falsă ideea că populația ar fi aprobat pe scară largă violențele minerilor împotriva manifestanților, a studenților mai ales. În general, „lumea nu avea idee ce se întîmplă”, pentru că nu existau televiziuni private, iar la televizor n-au fost arătate decât „stricăciunile golanilor din 13 iunie”. Adevărul a ieșit abia apoi la iveală, din filmări private, și doar la presiunea străinătății.
Alina Mungiu reamintește că România este „singura țară post-comunistă membră UE care este sub linia de democrație consolidată la Freedom House, organizația care face clasamentul libertății în lume [...]. Având în vedere de unde am plecat, adică de la cea mai dură dictatură din pactul de la Varșovia e totuși un progres, dar el trebuie văzut așa cum este. Limitat”. Stufosul articol din România liberă merită parcurs în detaliu fie și pentru această rezumare a situației: „Mineriada a fost un atentat la democrație, în care autoritatea de atunci a manipulat fără scrupule un grup indus în eroare și violent contra unor oameni aleși la întâmplare, dar mai ales din zona urbană și educată, pentru că era singura implicată politic care (chiar) amenința noul monopol al puterii”.
