Până și stângiștii ajunși la putere la Atena sunt de acord că nu se poate fără bănci, că nici o economie nu poate funcționa astăzi fără un sistem bancar solid și funcțional și că, așadar, salvarea băncilor la începutul acestei crize din care încă nu am ieșit, era necesară.
Ceea ce se reproșează însă sistemului actual este dubla măsură, felul în care băncile au fost salvate de guverne (din banii cetățenilor), prin recapitalizare, ștergându-li-se datoriile, în vreme ce în cazul Greciei severitatea este totală, iar capitalele refuză să înlăture o parte din povara datoriei Greciei, datorie de neplătit și pentru care țara e supusă unui regim de austeritate care a sărăcit-o.
Băncile au fost salvate prin intermediul băncii-matcă: Banca Centrală Europeană (BCE), care administrează politica monetară în cele 19 țări care folosesc euro ca monedă. Își are sediul în Frankfurt, în Germania, iar actualul președinte este italianul Mario Draghi.
BCE colaborează însă cu băncile centrale din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Împreună, formează Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC).
BCE are ca obiectiv menținerea inflației la un nivel inferior, dar apropiat de 2%. BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote și tot ea poate supune băncile europene unor exerciții de testare la stres.
Pe deasupra, trăgând anumite lecții din criză, Uniunea Europeană a decis și crearea unei adevărate uniuni bancare. Detestată de eurosceptici, această structură e menită să vegheze la sănătătea finanțelor din țările zonei euro.
Acest mecanism transnațional, care ar trebui să funcționeze în zona euro, a fost deja botezat „jandarmul băncilor”.
Competențele viitoarei autorități bancare vor fi limitate la controlul asupra băncilor europene, din zona euro, de mari dimensiuni, cu un capital de peste 30 de miliarde de euro, viitoarei autorități bancare permițându-i-se insa sa se intereseze si de operațiunile oricărei alte bănci europene, chiar de mici dimensiuni, de la caz la caz.
Berlinul a dorit o clauză prin care viitoarea autoritate nu se va ocupa decât de băncile mari, întrucăt guvernul Merkel nu vrea ca băncile regionale germane sa cada sub autoritatea jandarmului financiar. Deocamdată nu este încă limpede care va fi relația dintre viitorul organism de supraveghere a băncilor si Banca Centrală Europeană și rămân de definit modalitățile prin care ar putea fi împiedicat un potențial conflict de interese generat de impletirea dintre autoritatea monetară si cea însărcinată cu supravegherea.
Chiar și sub acel mecanism de supraveghere, băncile continuă să depindă de finanțele publice. S-a spus chiar că băncile funcționează astăzi precum cartelurile drogurilor.
Precum cartelurile de droguri, și băncile de azi sint rezultatul unei globalizări haotice. Precum puternicele mafii sud-americane ale drogurilor, băncile produc si traficul, si dealerii, si adicția.
Cum s-a văzut în cazul Greciei, drepturile constituționale pot fi înghețate in numele unei singure priorități pentru stat: să servească băncile.
Multe din conceptele în numele cărora sînt salvate băncile sînt nu doar obscure, dar de o factură cvasi-religioasă. Precum acele complicate speculații medievale în jurul ierarhiei îngerilor, sau al economiei păcatelor, lucruri care nu le erau explicate oamenilor de rînd, pentru că erau prea dificile, la fel, astăzi, se mentionează pe ton superior criza acelor de neînțeles „subprimes”, sau „datoria suverană” a statelor, care se dovedește in realitate o datorie înlăturătoare de „suveranitate”.
Băncile se află așadar intr-o dependență toxică de finanțele publice, iar cetățenii trebuie să-și strângă cureaua pentru a plăti dozele solide ale unor legiuni de Pablo Escobari ai finanțelor lumii...
Si tot ele te lichidează când nu plătești la timp.
------------
Potrivit unor scurgeri în presă fostul Guvern Leancă a aprobat prin decizie secretă în regim de urgenţă împrumuturi de aproape 10 miliarde de lei acordate de BNM Băncii de Economii, Băncii Sociale şi Unibank, care ar fi fost devalizate în urma unor tranzacţii controversate. Nu este prima dată când guvernul intervine pentru a ajuta bănci aflate în dificultate, creditându-le din banii contribuabililor. Niciodată până acum însă acest lucru nu s-a făcut printr-o decizie atât de confidențială încât fostul premier refuza sa dea amănunte. Iurie Leancă a încercat să explice, ieri, în cadrul unei emisiuni de la TV7, de ce decizia a fost luată în secret:
„Fiindcă aşa a fost conjunctura, fiindcă aşa a venit solicitarea de la instituţia abilitată cu acest subiect. Cred că este timpul ca autorităţile să desecretizeze acele decizii, fiindcă circumstanţele s-au schimbat.”
Fostul premier sugerează că prin secretizarea deciziei s-ar fi evitat o panică în societate, mai cu seamă în rândul cetăţenilor care au depozite sau economii în cele trei bănci vizate. Or, înainte de alegeri o asemenea panică ar fi fost fatala, consideră mai mulţi experţi, pentru guvernarea care a adus sistemul bancar intr-o asemenea situație.
I-am cerut opinia şi preşedintelui Consiliului Naţional de Participare Sergiu Ostaf. El a solicitat Parlamentului să fie admis în comisia de anchetă privind situaţia din sectorul bancar. Deşi formal pare să fi fost acceptat în calitate de observator în cadrul comisie, până la urmă nu i s-a oferit accesul la lucrările acesteia. Sergiu Ostaf:
„În opinia mea există argumente şi motive că acest subiect să fie examinat într-o şedinţă secretă, pentru că ceea ce s-a făcut ar fi putut crea o situaţie de agiotaj sau de panică în societate. Există motive formale, dacă situaţia este atât de complicată, să existe o şedinţă secretă. Însă, în opinia mea, guvernul, totuşi, nu a examinat în profunzime situaţia care s-a creat. Nu sunt convins de corectitudinea deciziei luate de a acorda aceste credite. Nu sunt convins nici că aceasta este unica şi cea mai bună soluţie pentru a ajuta sectorul bancar şi de a face faţă situaţiei dificile din acea perioadă.”
Expertul economic de la Institutul Economiei de Piaţă Viorel Gîrbu e de părere că felul în care a intervenit guvernul oferind garanţie pentru aproape 10 miliarde de lei nu este tocmai corect. Iată cum trebuia să procedeze executivul în opinia expertului:
„Guvernul trebuia să găsească bani, fie să renunţe la o parte din cheltuieli şi să le ofere către băncile în cauză, fie să atragă bani din piaţă, fără să fie creaţi bani noi, şi să scoată din economie aceste 10 miliarde prin emisia de obligaţiuni. Aşa cum s-a procedat, a dus la majorarea masei monetare cu aproape 10 miliarde de lei. acest lucru nu este benefic deloc, nici pentru economie pentru că creează inflaţie, nici pentru moneda naţională pentru că duce la deprecierea masivă a acesteia. cei 10 miliarde de lei creaţi de BNM sunt bani noi, care nu au nici o argumentare, nici din punct de vedere a politicii monetare, nici din punct de vedere economic. Este o situaţie confuză şi incorectă din punct de vedere economic şi financiar.”
Şi partenerii de dezvoltare ai Moldovei, donatorii, cum li se mai spune, în setul de recomandări prezentat recentul Guvernului Gaburici au notat că, în acest caz, executivul trebuia să emită obligaţiuni pentru acoperirea pierderilor suportate de stat în sectorul bancar şi să recunoască aceste pierderi, identificând în mod obligatoriu condițiile în care a fost posibila devalizarea băncilor care au avut nevoie de pernă de oxigen.
