„Suntem într-o situație de cvasi-dependență de structurile de securitate regionale și internaționale”

Regiunea din care face parte Republica Moldova iese din iarnă mai vlăguită și mai nesigură decât presupuneau de Crăciun analiștii optimiști. Dar nici nu a atins cotele mizantrope pe care le preziceau pesimiștii înrăiți. Estul Ucrainei, chiar dacă mocnește, lasă totuși loc de speranță pentru revenirea la o reglementare non-dezastruoasă. Și aceasta după ce istoria și-a revendicat tributul macabru, inclusiv pe Boris Nemțov, îngăduindu-și de acum înainte un răgaz, scrie un editorialist de la Moscova, consemnând vacanța bizară pe care și-a luat-o Vladimir Putin. Cum pot fi tălmăcite cele mai recente evenimente internaționale care vizează în mod direct sau indirect Republica Moldova? Aceasta este întrebare pe care am adresat-o invitaților mei.

În studioul de la Chișinău al Europei Libere se află editorialistul Petru Bogatu, iar cu al doilea interlocutor suntem în legătură telefonică pentru că este ambasadorul Republicii Moldova în Franța, Oleg Serebrian.

Europa Liberă: Mai întâi aş vrea să vă întreb dacă cele mai recente idei lansate în cadrul Uniunii Europene ar putea securiza acest spaţiu regional sau, dimpotrivă, ar putea atrage mai multe nemulţumiri din partea Răsăritului? Mă refer în special la ideea armatei europene, care, mă rog, nu este una absolut inedită.

Domnule ambasador Serebrian, în cadrul Uniunii Europene, cât de sprijinită sau dimpotrivă ar fi o armată europeană, care ar avea, întâi şi întâi nevoie de bani, dar mai ales de unitatea Uniunii Europene, care nu întotdeauna se manifestă în raport cu problemele de securitate şi în confruntare mai ales cu Vladimir Putin?

Oleg Serebrian: „Nu pot spune că ideea unei armate europene este pe larg dezbătută în mass-media din Vestul Europei în momentul de faţă. Mai curând în cercurile politice. Sigur, sunt voci şi pro, sunt voci şi contra. Nu pot de asemenea să spun că ideea este prost văzută doar în Est, ideea este prost văzută şi de unii parteneri vestici ai europenilor.

În interiorul Uniunii Europene, sunt ţări care se împotrivesc unei astfel de iniţiative, printre ele este şi Marea Britanie, mai exact o serie de politicieni britanici care privesc cu multe rezerve aceste iniţiative. Dar chiar şi în rândul ţărilor în care ideea unei armate europene sau a unei politici de securitate europeană mai coordonată, cum ar fi Germania, cum ar fi unele ţări nordice, Franţa, chiar şi aici sunt partide politice care au obiecţii. De regulă, este vorba de partidele politice de extremă stângă şi cele de extremă dreaptă. În mod curios, cele două extreme de pe eşichierul politic au o poziţie comună vis-a-vis de subiectul respectiv. Aceasta este chiar surprinzător.

Nici în ţările central-europene relativ recent aderate la Uniunea Europeană nu există o poziţie univocă legată de politica europeană de securitate. În țări precum Ungaria, dar nu doar Ungaria, de fapt majoritatea ţărilor grupului de la Visegrád, există anumite temeri, anumite rezerve în legătură cu armata europeană comună, considerându-se că aceasta le-ar lua încă un atribut al suveranităţii, ar transfera centrul de decizii şi mai mult spre Bruxelles, de fapt spre Berlin şi Paris. Aşa consideră unii oameni politici chiar din zona centru-dreapta, centru-stânga.”

Europa Liberă: Şi atunci ce soluţii eficiente de contracarare a ofensivei propagandistice, dar nu numai, ar putea identifica astăzi o Europă unită, dacă nu cea militară?

Oleg Serebrian: „În ţări precum Marea Britanie sau Polonia, sau Ţările Baltice, miza este mai mult pe Alianţa Nord-Atlantică, implicit pe Statele Unite. Se crede că o structură europeană defensivă ar îndepărta, într-un fel, Europa de Vest de Statele Unite, ar duce la subordonarea ţărilor mici vest-europene în raport cu ţările mari vest-europene. Şi există temeri în unele capitale mici că aceste mari capitale vest-europene ar putea să aibă atitudini şovăielnice între a alege, să spunem, în caz de necesitate, între Washington, între Moscova, între Beijing.

Ca să fiu mai explicit, că aceasta ar zdruncina parteneriatul transatlantic. Acesta este punctul de vedere exprimat de experţi politici, de experţi în materie de apărare, dar şi de oameni politici din aceste ţări. La o conferinţă a „Triunghiului de la Weimar”, în Polonia, la care am participat acum doi ani, am putut să aud aceasta din gura mai multor analişti politici polonezi de frunte, care şi-au exprimat deschis temerea lor că Germania şi Franţa ar putea subordona, într-un fel, şi mai mult partenerii mici din Uniunea Europeană şi nu se ştie încotro ar putea să ducă această Europă fortificată militar sau autonomă militar.

Deci, ţările mici mizează mai mult pe NATO şi pe SUA şi văd în aceasta un instrument de autonomie securitară nu doar în raport cu Estul, dar, foarte curios sună pentru cineva de la noi, chiar în raport cu Vestul Europei.”

Europa Liberă: Dar NATO alias Statele Unite vor, de exemplu, să doteze armata ucraineană, pe când Europa are mari rezerve.

Oleg Serebrian: „Ceea ce spuneam eu anterior. Deci, în viziunea multor politicieni, dar şi analişti politici, şi militari din Europa Centrală, principalele ţări vest-europene nu s-ar alinia întotdeauna aşteptărilor lor legate de o politică mai dură faţă de state din Estul Europei sau eventuale ameninţări dinspre spaţiul euroasiatic mai îndepărtat.”

Europa Liberă: Domnule Bogatu, dumneavoastră, răsfoind ziarele, ce soluţii vedeţi în arsenalul european pentru a rezista în faţa „pericolului” rusesc? Dacă aţi face un top al acestor soluţii, unele mai „fanteziste” , cum este armata europeană, dar unele realiste, ca sancţiunile?

Petru Bogatu: „Soluţia euroatlantică, evident, deşi armata europeană nu este o idee fantezistă, de vreme ce este propusă de preşedintele Comisiei Europene.

Eu aş vedea această situaţie dintr-o dublă perspectivă şi propunerea popularilor europeni, mai exact propunerea preşedintelui Comisiei Europene, are o dublă semnificaţie, din punctul meu de vedere.

Pe de o parte, acest fapt dovedeşte că Europa, cu toate că are o poziţie uşor diferită uneori de cea americană în ceea ce priveşte ameninţările dinspre Răsărit, ameninţările dinspre Moscova, cu toate acestea, zic că aceasta dovedeşte că Europa totuşi îşi dă seama de pericolul mare pe care îl prezintă azi regimul Putin pentru continentul european. Şi tocmai de aceea s-a ajuns aici, pentru că într-adevăr ideea nu este deloc inedită. Dar dacă s-a ajuns să se discute la acest nivel, putem spune că lucrurile se schimbă în bine.”

Europa Liberă: Şi oficial se recunoaşte de fapt că Rusia este un potenţial inamic.

Petru Bogatu: „Exact. Pe de altă parte, sunt de acord cu domnul Serebrian, o armată europeană nu ar fi pur şi simplu funcţională. Vă daţi seama cum s-ar lua o decizie în condiţiile de stres, în condiţiile unei tensiuni militare, când Uniunea Europeană ia toate deciziile prin consens. Sigur că Europa are nevoie de consolidarea potenţialului ei militar, trebuie să investească mai mult din acest punct de vedere, dar miza este doar consolidarea unităţii euroatlantice şi consolidarea Alianţei Nord-Atlantice.

A propos, de statele Europei Centrale şi de Est, domnul Serebrian a spus că ţările mici înclină mai mult spre un parteneriat cu America şi mizează pe Alianţa Nord-Atlantică, eu aş spune chiar mai mult decât atât, ţările mari din această regiune, Polonia şi România, singurele două puteri militare care contează în această zonă, sunt euroatlantiste fără doar şi poate. Și vor opta, în cazul în care se pune problema creării armatei europene în mod serios,

pentru consolidarea Alianţei Nord-Atlantice. Mai cu seamă după această vizită pe care a făcut-o preşedintele României la Varşovia, după întrevederile pe care le-a avut cu Komorowski, de fapt se întrezăreşte crearea unui parteneriat Polonia - România, ca o citadelă în faţa unei posibile agresiuni ruseşti.

Este o confirmare a previziunilor mai vechi ale analistului George Friedman în cartea lui despre ameninţările din sec. XXI, carte, a propos, lansată acum trei sau patru ani la Chişinău, unde el tocmai despre aceasta spunea, că în fond este practic inevitabilă o astfel de alianţă între Polonia şi România pentru a coopera cu Statele Unite şi a apăra întreaga Europă. Iată că lucrurile se mişcă pe această direcţie absolut logică. Deci, logica evenimentelor obligă apariţia unei astfel de construcţii.”

Europa Liberă: Nu mai puţină intuiţie decât George Friedman a avut şi interlocutorul nostru Oleg Serebrian, care de curând a scos o carte în care a adunat multe lucruri interesante despre Rusia. Domnule ambasador, vorbeam mai sus despre eficienţa sancţiunilor. Cât de eficient este acest act de cojoc?

Oleg Serebrian: „Sigur că este eficient parţial. Nu putem spune că sancţiunile aplicate unei ţări atât de mari ca Rusia dau roadele aşteptate foarte repede. Trebuie să spunem că Rusia este, în bună parte, şi victima autosancţiunilor.

Pentru că atunci când se vorbeşte despre tejghelele goale în unele magazine din Moscova sau Sankt Petersburg, sau despre penuria alimentară care pare să fi cuprins anumite regiuni ale Rusiei, nu e vorba atât de rezultatul sancţiunilor, cât de cel al autosancţiunilor. Nu ştiu în ce măsură acestea au fost judicioase, renunţarea la importul unor produse agroalimentare. Cred că cel mai prost a picat pentru Rusia în momentul de faţă nu atât sancţiunile, cât preţul la hidrocarburi. Aceasta a lovit cel mai dur de fapt bugetul Federaţiei Ruse. Acest lucru se resimte cel mai serios.”

Europa Liberă: Totuşi, Occidentul a avut cumva senzaţia că marea parte a populaţiei, obişnuită cu un mod de viaţă, să călătorească la Courchevel, să-şi facă vacanţe în Occident, va suferi foarte mult. Or, iată, vedem că, cel puţin judecând după emisiunile televiziunilor ruseşti, dar şi după informaţii destul de obiective, aceasta a avut efect invers, de voie sau de nevoie magnaţii, dar şi populaţia simplă, clasa medie se consolidează în jurul Kremlinului, acceptă acest preţ plătit pentru democraţia suverană. Occidentul s-a aşteptat la genul acesta de reacţie?

Oleg Serebrian: „Este o reacţie specifică mai multor naţiuni, nu doar ruşilor. În momentul în care s-au produs evenimentele din Balcani în anii ’90 - începutul anilor 2000, am observat aceeaşi situaţie în cazul Serbiei, ţară mult mai mică, în pofida sancţiunilor şi presiunilor asupra micii Iugoslavii, cum era Federaţia Serbă Muntenegreană, se produsese o unire a populaţiei în jurul ideii naţionale, pe care occidentalii nu o aşteptaseră. În cazul Rusiei s-a întâmplat acelaşi lucru. Sunt încă naţiuni, din punct de vedere etnopsihologic, destul de rezistente.”

Europa Liberă: Şi atunci cât de eficientă este calea sancţiunilor?

Oleg Serebrian: „Întotdeauna s-au aplicat astfel de sancţiuni. Nu putem spune că e cazul să se renunţe la aceste sancţiuni. Adevărul este că ele au lovit în egală măsură şi economia europeană. Din acest motiv au fost foarte multe discuţii în vestul continentului în legătură cu eficienţa sancţiunilor. Nu din cauza cât de eficiente sunt ele în legătură cu Federaţia Rusă, vor demoraliza sau demobiliza Federaţia Rusă în încercările ei, ci în ce măsură ele sunt utile pentru economia vest-europeană, care deja era într-o situaţie destul de dificilă, începând cu anul 2008.

Nu e un secret că în Vestul Europei a existat un lobby antisancţiuni forte puternic, nu doar din zona politicului, ci în special din zona economicului. Dacă companiile americane au fost foarte rezervate începând cu anul 1991 în a investi în Federaţia Rusă, americanii sunt printre investitorii din a treia zecime în Federaţia Rusă, apoi ţări precum Germania, Franţa, dar şi ţări mai mici europene, inclusiv Finlanda, au investit destul de mult şi aveau o relaţie economică foarte strânsă.

S-a simţit foarte mult rezultatul acestor sancţiuni, a lovit mai multe companii şi mai multe economii vest-europene. De aceasta, unele capitale, nu doar Atena, pentru că des se citează Atena ca fiind recalcitrantă faţă de această politică dură economică, dar şi Helsinki, şi altele, chiar şi Praga, ţări central-europene, adică nu e vorba doar de ţări din Vestul Europei, care, cum spun unii, sunt nepăsătoare faţă de ce se întâmplă în momentul de faţă în zona Mării Negre.”

Europa Liberă: Dar Franţa a dat un exemplu bun cu Mistralul, a renunţat la acest cordon ombilical. De altfel, Vitali Portnikov ne amintea că există, de exemplu, relaţii comerciale între Ucraina şi Rusia, sectorul energetic din Ucraina continuă să fie legat de livrările din Rusia şi este absolut fantastic ce se întâmplă, două ţări beligerante, practic, au relaţii pe la spate comerciale, la care nu pot să renunţe. Domnule Bogatu, dumneavoastră cum vi se par efectele sancţiunilor? Iarăşi, urmărind după ce vedem noi la televizor, nu doar la posturile propagandistice.

Petru Bogatu: „Dacă nu am avea aşteptări exagerate şi nu am aştepta ca Rusia să moară în doi timpi şi trei mişcări după anunţarea sancţiunilor, ar trebui să spunem că efectul este chiar extraordinar. Eu nu cred că în egală măsură a avut de suferit şi Europa. Totuşi, sunt două entităţi total diferite, raportul sub aspectul produsului intern brut este de unul la opt între Rusia şi Uniunea Europeană. Sigur că a avut de suferit şi Uniunea Europeană, dar este un război. E adevărat, altfel de război, deocamdată nu este un război fierbinte, e un război economic şi un război rece. Şi întotdeauna când intri într-un război trebuie să accepţi că vei avea şi pierderi.

Evident, altfel nu este posibil: capitularea în acest război pentru Europa ar fi o adevărată catastrofă, nu numai pentru Europa, ci şi pentru ordinea mondială. Efectele pentru Rusia sunt, din punctul meu de vedere, evidente, cu toate că Rusia va rezista. Şi aici cred că este mai valabilă o comparaţie pe care mulţi o detestă, o comparaţie nu atât cu Cuba sau Coreea de Nord, sau nici cu Iranul, ci cu Germania din perioada interbelică.

Occidentul nu a luat în seamă factorul frustrării naţiunii ruse după prăbuşirea Uniunii Sovietice, complexul înfrângerii şi, iată, acest element de natură ideologică îi stă în măsură deocamdată să fie cimentat în jurul Kremlinului pentru a rezista. Dar efecte vor fi. Şi consider că deja Moscova şi-a revizuit politica de expansiune în Ucraina şi pentru Europa, pentru că Moscova de fapt a suferit un eşec în Ucraina, orice s-ar spune. Nu cred că Putin şi-a propus ca într-un an de zile după anexarea Crimeii să se bălăcească în jurul Doneţkului şi Luganskului. Probabil, miza era cu totul alta. Este un eşec sau un semi-eşec deocamdată. Iar pe plan economic, lucrurile tot sunt evidente, ultimele estimări spun că economia Rusiei se va prăbuşi chiar mai mult decât se vedea la sfârşitul anului trecut.

Deci, sancţiunile au fost o idee cred că extraordinar de bună. Şi fermitatea cu care Statele Unite le-au impus, iar Europa le-a sprijinit, şi aici a fost un alt eşec al președintelui Putin, care avea siguranţa, toată propaganda rusă spunea, avea siguranța că Europa tocmai din motivele economice, comerciale, nu va susţine totuşi Washingtonul. Iată că această situaţie demonstrează că sunt interese mai importante decât interesele economice. Pentru că, dacă neglijezi factorii politici, geopolitici, interesele de altă natură decât cele economice, rişti să pierzi pe toate planurile, nu numai pe cel economic.”

Europa Liberă: Ce spuneţi dumneavoastră, domnule Bogatu, se confirmă prin faptul că propaganda era pliată pe accente antiamericane şi foarte mult timp, deşi Europa acceptase sau se raliase la sancţiuni, televiziunile lui Putin continuau să fie doar antiamericane şi după aceea au devenit şi antieuropene.

În sensul acesta, faza războiului informaţional este la fel de importantă, după mine, şi relevantă. Şi dacă ar fi să ne uităm la nişte evenimente în jurul cărora se desfăşoară operaţiunile pe acest teatru de război informaţional, mă refer la asasinarea lui Boris Nemţov şi versiunea cecenă şi, mai nou, dispariţia din spaţiul public al lui Vladimir Putin, cu bună ştiinţă sau nu, ca o stratagemă de testare a acelui rating, cum se spune uneori în bancuri despre oamenii pretinşi ingenioşi, care îşi organizează funeralii ca să vadă cine şi cum va reacţiona şi ce discursuri va ţine. În sensul acesta vreau să vă întreb, domnule Serebrian, cum a gestionat Kremlinul această situaţie, asasinarea, dacă a reuşit să scoată şi din aceasta dividende sau dimpotrivă a luat o lovitură de imagine dificilă?

Oleg Serebrian: „Văzut prin prisma informaţiilor care sunt în presa vest-europeană, foarte prudent legate de asasinarea lui Boris Nemţov, e mai curând un eşec, e o lovitură de imagine. Au fost câteva discuţii pe care le-am urmărit la posturi de televiziune franceze şi germane, e adevărat că invitaţii, deşi au vorbit în contradictoriu, în principiu au fost destul de atenţi în a da vina pe unii sau pe alţii, pe teroriştii ceceni. În Vest totuşi lumea este mai precaută atunci când vine vorba de subiecte atât de sensibile, ancheta poliţiei în desfăşurare, nu-şi dau cu părerea negândit.

Am văzut, de exemplu, în cazul chiar al jurnaliştilor din spaţiul nostru, că au fost afirmaţii mult mai contondente. Dar e indiscutabil un singur lucru, care n-ar fi rezultatul anchetei, cine n-ar fi instrumentat acest asasinat, care n-ar fi fost mobilul, până la urmă de suferit a avut, oricum, imaginea Kremlinului oficial. Cu aceasta erau de acord, practic, la unison invitaţii câtorva posturi te televiziuni mari care au organizat dezbateri imediat după acest trist eveniment.”

Europa Liberă: Domnule Bogatu, dumneavoastră cum credeţi? Dacă a reuşit Kremlinul să iasă cu pierderi minime din această lovitură de imagine?

Petru Bogatu: „Da, e o singură certitudine în această situaţie, în cazul asasinării lui Nemţov şi a dispariţiei, a propos, ulterioare a preşedintelui Putin. Pentru că nu e exclus ca aceste lucruri să fie legate într-un fel sau altul, fie că este vorba de o acţiune pur propagandistică, fie că este vorba de nişte lupte fratricide în sânul Kremlinului pentru putere, o singură certitudine toate acestea au, că Rusia este o dictatură.

A propos, pentru că domnul Serebrian a vorbit de presa occidentală, mă refer şi eu la un articol apărut recent, în revista Bloomberg, unde se subliniază tocmai acest lucru. Oricum am interpreta evenimentele din Rusia, ultimele evenimente, este clar că aceste lucruri se pot întâmpla doar într-o dictatură. De aceea nu trebuie să ne ascundem îndărătul unor eufemisme, vorbind despre autocraţie, despre un lider autoritar etc. Este vorba de o dictatură şi de un dictator care este preşedintele Putin. Pentru că şi asasinarea în apropierea Kremlinului nu era posibilă pur și simplu, știm că această zonă este păzită extraordinar de serviciile secrete.”

Europa Liberă: Practic, e sub lupă.

Petru Bogatu: „E sub lupă, da. Faptul că, câteva zile, forțele de ordine au creat impresia că habar nu au în fond ce s-a întâmplat, că nu funcționau camerele de luat vederi, monitorizarea etc. de-acum ridică mari semne de întrebare în ceea ce privește implicarea a autorităților, iar ulterioara dispariție a președintelui Putin este și ea execrabilă. Vă dați seama că să dispară, de exemplu, pentru o zi-două președintele Obama sau cancelarul Merkel, nu este niciun secret într-o democrație, unde se află președintele sau primul ministru. Mai mult decât atât, este o datorie a guvernanților să spună foarte clar ce fac la ora actuală.”

Europa Liberă: Atunci, de exemplu, când Merkel și-a luxat piciorul, a apărut cu cârjă. Toată lumea a știut ce s-a întâmplat.

Petru Bogatu: „Exact. Sau să ne aducem aminte de evenimentele, criza din 2001, atacul terorist asupra Turnurilor Gemene, când în fond era o situație excepțională, dar și atunci pentru a liniști populația, Casa Albă a anunțat că președintele Bush se afla într-un avion militar dotat pentru situații excepționale. Chiar și în această situație americanii știau unde se află președintele lor pentru că este un principiu al democrației – oamenii, alegătorii trebuie să știe, au dreptul de a ști ce fac, unde se află guvernanții.

Rusia este o dictatură și din acest punct de vedere sigur că sunt de acord că efectul este absolut negativ. Rusia a pierdut din toate punctele de vedere, orice și-ar fi propus Moscova prin dispariția lui Putin, rezultatul este penibil.”

Europa Liberă: O persoană mai în vârstă care este fanul lui Putin îmi spunea dăunezi că îi amintește cumva de anul 1953. Foarte multă lume este îngrijorată și chiar panicată, și întreabă unde este Putin.

Petru Bogatu: „Acum situația este mai gravă decât în 1953, deși comparația este bună. Acolo cinci zile populația Uniunii Sovietice nu a știut ce se întâmplă cu Stalin. În ziua a cincea a apărut un comunicat că Stalin este bolnav, deși el de fapt era aproape

decedat, fără nicio speranță. Dar iată că Putin de-acum lipsește zece zile și se face teatru întrucât chiar și ultima apariție de vineri, cu președintele Curții Supreme de Justiție este și aceasta un truc se pare că, sunt semne. Și acest lucru este pur și simplu lamentabil.”

Europa Liberă: Adevărul este că în condițiile moderne trucurile acestea sau stratagemele gândite, scumpe se neutralizează atât de lesnicios de către unii care compară cravata dacă e aceeași, care apare în imagine, observă pe birou un ceas care ar fi trebuit să nu existe, dacă filmarea a avut loc la data anunțată. Sau, mai nou, comentariile caustice cu care este însoțită această discuție despre dispariția lui Putin, de exemplu, mi-e jenă să o repet, dar au citat-o mass-media, că la Moscova miroase urât din altă cauză. Observația aceasta răutăcioasă neutralizează orice efort propagandistic pe care l-a făcut Kremlinul.

Și, revenind la subiectul principal pe care încercăm noi să îl ținem în vizor, securitatea regională și locul Republicii Moldova. Acum în situația concretă, cu războiul din Ucraina și cu măsurile pe care încearcă să le ia Europa, este Republica Moldova într-o minimă siguranță, încape într-o configurație mai sigură de securitate? Sau, dimpotrivă, e o răscruce la care trebuie să se gândească Chișinăul, domnule Serebrian?

Oleg Serebrian: „Eu cred că nu doar Chișinăul. Ucraina este o putere militară relativ importantă. Conform studiilor strategice, în centrul, estul Europei, există trei țări cu un potențial militar relativ important care fac parte din a doua și a treia zecime, să spun, a puterilor militare, este Polonia, Ucraina și Cehia. Deci, Ucraina este clasată de institutele de studii strategice pe locul 21, dacă nu greșesc. Oricum, și Ucraina nu poate face față, în pofida capacităților militare de care dispune, nu poate face față secesionismului din estul țării. Evident că interferențele din exterior sunt vizibile și incontestabile.

Republica Moldova, care este țara europeană cu cel mai mic buget militar, dacă scoatem din calcul microstatele. Bugetul militar al Republicii Moldova este mai mic decât al Islandei, țară care nici măcar nu are armată. Deci, firește că suntem într-o situație de cvasi-dependență de structurile de securitate regionale și internaționale, de comunitatea internațională.”

Europa Liberă: Și atunci ce are de făcut Chișinăul? Înțeleg acum că Parlamentul se gândește să fortifice teza neutralității, să îmblânzească Kremlinul participând la sărbătoarea de 9 mai. Parcă aici se caută soluții.

Oleg Serebrian: „Îmi vine greu să spun. Nu sunt expert în materie militară ca să spun care ar fi o soluție. Din punctul meu de vedere, Republica Moldova nici nu prea poate găsi o soluție militară. Soluția trebuie să fie, firește, una de natură diplomatică, mai curând. Care va fi rezultatul acestor frământări despre care vorbiți dumneavoastră îmi vine foarte greu să spun. Și să mă dau cu presupusul acum nu știu dacă are rost.”

Europa Liberă: Domnule Bogatu, dumneavoastră ce impresie vă lasă căutările de soluții de la Chișinău? Încotro înclină să meargă Parlamentul și noua alianță?

Petru Bogatu: „Nu sunt soluții militare pentru Republica Moldova. Soluții militare nu sunt nici pentru alte state vecine, chiar cele care fac parte din Alianța Nord-Atlantică. Majoritatea dintre ele nu au soluții militare. Evident că domnul Serebrian are dreptate, armata ucraineană cel puțin numeric, cel puțin pe hârtie era una dintre cele mai puternice. Am văzut că s-a prăbușit chiar în primele zile după anexarea Crimeii, a pierdut, dacă nu greșesc, o treime din efectivul de ofițeri, care au trădat această armată.

Acum, practic, avem de a face cu o altă armată care renaște din scrum, dar și o armată mai puternică ucraineană nu va putea rezista fără sprijin militar din afară. În caz contrar, vom asista probabil la un război de gherilă în vecinătatea hotarelor Republicii

Moldova. De fapt Kievul de acum și pregătește grupuri de partizani pentru un astfel de război. O parte dintre acești partizani deja luptă în Donbas.

Republica Moldova poate miza doar pe solidaritatea euroatlantică. Și aici trebuie să caute soluții. Miza pe îmblânzirea ursului este pur și simplu stupidă. Pentru că Ucraina a demonstrat acest lucru – cât valorează prietenia cu Rusia și statutul de neutralitate, a propos, pe care îl are și Ucraina, nu doar Republica Moldova. Astfel de lucruri nu contează. În genere neutralitatea este o stupiditate, dacă nu are, ca în cazul Elveției, garanții internaționale.”

Europa Liberă: Ucraina și cu garanțiile s-ar fi pierdut.

Petru Bogatu: „Da. Ucraina a avut garanții de altă natură care într-adevăr au fost date și acelea peste cap, dacă vă referiți la Memorandumul de la Budapesta, de exemplu. Solidaritatea euroatlantică, mai cu seamă că pericolul crește, orice am crede noi acum, cred că senatorul McCain care spunea că efectivele militare din Transnistria care sunt mult mai mari decât așa-zișii pacificatori ar putea fi folosite la o adică de Federația Rusă pentru a lovi Ucraina din spate…

Deci, problema este foarte gravă și Republica Moldova, această guvernare nouă poate miza doar pe o relație bilaterală cu partenerii occidentali pentru că nu se poate pune problema acum a aderării la Alianța Nord-Atlantică, sub aspect practic este pur și simplu imposibil. Dar o relație bilaterală cu Statele Unite, cu unele țări europene și nu în ultimul rând cu România ar putea rezolva această problemă. Ar putea conferi Republicii Moldova o anumită siguranță, ar putea contribui la securizarea hotarelor Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Mulțumesc tare mult. Mai întâi sigur că să îl revedem revenit, într-o formă sau alta, pe Putin ca să știm ce e astăzi Rusia în continuare.