Linkuri accesibilitate

România: Poate fi probat „șantajul” lui Traian Băsescu împotriva senatoarei Gabriela Firea?


În urmă cu aproape un an, pe 18 aprilie 2014, Parchetul General anunța că a dispus urmărirea penală pentru șantaj împotriva lui Traian Băsescu, dar că punerea în mișcare a acestei acțiuni era înghețată până la terminarea mandatului acestuia. Miercuri, Băsescu a fost chemat pentru prima dată în fața procurorilor în cazul declanșat de senatoarea PSD Gabriela Firea care l-a acuzat pe fostul președinte că ar fi șantajat-o.

Gabriela Firea a fost desemnată anul trecut președinta Comisiei parlamentare care a investigat felul în care Traian Băsescu și familia sa au achiziționat un teren agricol în sudul țării, în județul Călărași, așa-numita moșie de la Nana. Nemulțumit de declarațiile acesteia în scandalul Nana, Traian Băsescu i-a transmis atunci senatoarei Firea că ar fi mai bine să stea „în banca ei” și să se ocupe de ceea ce se întâmplă „pe moșia soțului ei, unde este primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească acasă într-o zi, dacă nu e atentă”, fiindcă în „parohia” acestuia se întâmplă „destule lucruri rele”.

Soțul Gabrielei Firea este primar în comuna Pantelimon, de lângă București, iar spusele fostului președinte au fost interpretate ca o amenințare la adresa acestuia și ca o formulă de a o descuraja pe senatoarea socialistă să-și continue ancheta împotriva lui Traian Băsescu.

Fostul președinte s-a prezentat miercuri la Parchetul General, dar avocații săi au cerut răgaz pentru consultarea dosarului. Băsescu a intrat încă de săptămâna trecută însă într-un conflict deschis cu procurorul general Tiberiu Nițu, pe care l-a acuzat că a tras la Revoluție, fiind militar la termen în cadrul trupelor Securității. O declarație olografă a acestuia în care mărturisește contextul în care a participat la Revoluție circulă pe Internet, fiind o copie după ceea ce Tiberiu Nițu a depus la Secretariatul pentru Revoluționari pentru a primi certificat de revoluționar. Un astfel de certificat le oferă participanților la Revoluție o serie de avantaje, inclusiv o pensie cât un salariu mediu pentru cei care s-au aflat în primele rânduri. Traian Băsescu a explicat că din pricina acestor împrejurări, procurorul general nu ar fi interesat să soluționeze Dosarul Revoluției, o restanță de 25 de ani a procurorilor români, care nu au aflat încă cine sunt vinovații pentru cei peste 1000 de oameni care au murit în decembrie 1989.

Tiberiu Nițu a rispostat spunând că Traian Băsescu ar fi dat telefon la biroul său în momentul în care au început cercetările în privința achiziționării terenului de la Nana, dar fostul președinte a negat această informație. (O parte din această moșie a fost pusă deja sub sechestru din cauza unor retrocedări anterioare ilegale, care însă nu au legătură cu familia Băsescu. Fiica acestuia, Ioana Băsescu a achiziționat printr-un credit bancar de un milion de euro, la sfârșitul anului 2013, terenurile agricole în comuna Nana din județul Călărași)

Pe de o parte, Traian Băsescu a vrut să demonstreze vulnerabilitatea procurorului general. Pe de altă parte, declarația fostului președinte împotriva senatoarei Gabriela Firea putea fi interpretată ca orice altă declarație a unui politician împotriva altui politician, dacă se pleacă de la premisa că președintele nu are nicio pârghie de acțiune care să-i facă pe procurori să intre într-o dispută politică.

În același timp, ținând cont de prerogativele Direcției Naționale Anticorupție, care se ocupă în general de faptele politicienilor, dosarul ar fi trebuit să ajungă la DNA, spun unii experți citați de Hotnews. Lucrurile sunt deocamdată la început și nu e clar dacă „șantajul” despre care vorbește Parchetul General poate fi probat de procurori, mai cu seamă că soțul senatoarei nu a pățit nimic în urma amenințărilor fostului președinte.

XS
SM
MD
LG