Deunăzi, în timp ce mergeam pe un trotuar luat cu asalt de maşini nărăvaşe, mi-a trecut un gînd prin cap: „Dar ce mai face oare fostul ministru de interne Gheorghe Papuc?” Întrebarea asta mi-a venit din senin, cu toate că aveam o mie şi o sută pe cap. O întrebare care m-a tulburat, stimaţi ascultători.
Mărturisesc că dispariţia lui Gheorghe Papuc e una din marile mele decepţii din ultimii 25 de ani. Ea scoate în vileag, mai bine decît multe alte lucruri, ipocrizia şi calitatea proastă ale clasei politice moldoveneşti.
Avem de-a face cu o chestie foarte dizgraţioasă. Şi vă explic imediat de ce. După ce a muncit cu acribie în culoarele puterii, după ce a făurit ţara, după ce a făcut atîtea şi atîtea reforme în Ministerul de Interne, omul dispare brusc ca şi cum nici nu ar fi existat, ca şi cum nu ne-ar fi îndemnat, prin efort personal, să primenim Patria. Păi, cum e posibil lucrul acesta? Cum poţi să munceşti cu seriozitate ani de zile şi apoi să dai bir cu fugiţii? Iese că tot ce ai făcut pînă acum nu e serios. Şi ce a fost atunci această muncă? O aparenţă? O simplă acumulare de bani? Tristă de tot e povestea asta, stimaţi ascultători.
Eu cred că un om care face ceva pentru ţară nu are dreptul moral să fugă. Ai probleme cu justiţia? Păi, luptă-te în instanţă şi demonstrează-le tuturor că ai dreptate, dacă îţi iubeşti ţara, dacă ai tot muncit pentru ea. Dacă însă dispari fără nici o explicaţie, dacă laşi totul baltă după atîta efort, ce impresie le provoci cetăţenilor? Una proastă de tot, fără doar şi poate. Iese că toată munca asta a ta în structurile puterii a fost numai pentru binele tău de vreme ce ai abandonat ţara la primul pericol.
Te uiţi în jur cu atenţie, te uiţi la ce se întîmplă în ţara asta de la 1991 încoace şi te întrebi: dar cîţi dintre făuritorii de ţară îşi iubesc ţara cu adevărat? Cîţi dintre ei pun interesele ţării mai presus de interesele personale?
