Spuneam ieri că dispariţia fostului ministru de interne Gheorghe Papuc e una din marile mele decepţii din ultimii 25 de ani. Spuneam că un om care a făurit ţara, care s-a plimbat prin culoarele puterii, care era un model pentru alţii, nu are dreptul moral să dea bir cu fugiţii. Ei bine, Gheorghe Papuc a dispărut şi e puţin probabil ca regretele noastre să-l sensibilizeze. E de presupus că omul nu va reveni în curînd în Moldova.
Cum însă fostul ministru a fost condamnat de o instanţă, e normal să ne întrebăm: dar ce face statul moldovenesc pentru a-l găsi? Cine îl caută pe Gheorghe Papuc? Se munceşte zi şi noapte pentru aducerea acestuia în Moldova?
Ei bine, mă tem că şi în această privinţă nu avem mari motive pentru bucurie. Mă tem că îl vom vedea aici pe Gheorghe Papuc doar cînd va reveni Baghirov, un alt dispărut, bănuit de implicarea în evenimentele din 7 aprilie 2009.
Cum să-ţi imaginezi că statul îl caută pe bune pe Gheorghe Papuc dacă omul, în calitatea lui de condamnat, a părăsit fără probleme Moldova? Păi, dacă a fost lăsat să plece, îţi mai vine să crezi că acum cineva îl caută cu sufletul la gură?
Eu chiar aş fi curios să ştiu cine exact se ocupă de cazul Papuc. Ce fac concret aceşti oameni? Cînd se gîndesc să-l „recupereze” pe fostul ministru de Interne?
Credibilitatea unui stat, pe care îl pot părăsi lejer oamenii bănuiţi de nereguli, ridică serioase semne de întrebare. În altă ordine de idei, cetăţenii tot aşteaptă cînd vor fi băgaţi la puşcărie marii făcători de mişmaşuri. O oficialitate europeană a reiterat deunăzi necesitatea pedepsei cu închisoarea a celor care fură ca-n codru. Fără asta nu poate exista un viitor european. Dar îl vrea oare cu adevărat clasa politică moldovenească?
