Anul trecut, Ministerul Educaţiei a demarat dezbateri publice despre simplificarea programei şcolare. Totodată, conform Codului Educaţiei, peste doi ani elevii ar urma să studieze obligatoriu câteva materii, iar celelalte ar urma să fie la alegere. Ce crede fostul ministru al Educaţiei, Anatol Gremalschi, despre acest subiect, dar şi despre alte iniţiative din domeniu.
Anatol Gremalschi: „Nu s-a luat nici o decizie, sunt numai tatonări de teren. Şi noi, cei care încercăm să facem o propunere de politică publică în reconceptualizarea învăţământului liceal, dorim să identificăm, în primul rând, părţile interesate. De exemplu, cine e interesat în descongestionarea programelor? Să armonizăm cumva interesele diferitor părţi cu direcţiile de dezvoltare ale societăţii, fiindcă s-ar putea ca părinţii şi elevii să-şi dorească note mari, mai mult nimic. Asta e un interes pe care mulţi părinţi îl manifestă”.
Europa Liberă: Dar ce zic specialiştii?
Anatol Gremalschi: „În opinia mea vocea specialiştilor nu este prea auzită. Şi problema pusă în discuţie, din punctul de vedere al specialiştilor, sună aşa: noi păstrăm caracterul fundamental al învăţământului, formăm competenţe de cultură generală, dezvoltăm capacităţile intelectuale? Sau încercăm să facem învăţământul mai aproape de oameni viaţă? Viaţa cui? Peste câţi ani? Şi cum va arăta ea?
Prin urmare, din partea elevilor şi părinţilor vin doleanţe foarte clare: vrem un curriculum mai simplu, vrem materii mai puţine, nu chiar aşa de teoretizate. Când i-am întrebat care ar fi criteriul de simplitate, cu ce măsurăm accesibilitatea? Toţi iau note de 10? Teoria pedagogică ne spune că nu-i aşa, fiindcă notele trebuie să fie distribuite după legea lui Gauss şi totdeauna dacă vrem să lucrăm la capacitate maximă, vor fi copii care vor demonstra capacităţi extraordinare şi, cu regret, vor fi şi copii rezultatele cărora la învăţătură vor fi mai modeste. Noi vrem să lichidăm această diferenţă? Dacă da, s-ar putea ca cei cu capacităţi bune, extraordinare, nu-şi vor realiza pur şi simplu potenţialul”.
Europa Liberă: Totuşi, Codul Educaţiei spune că peste doi ani încep să fie predate mai multe materii opţionale.
Anatol Gremalschi: „Noi analizăm în prezent două variante pe care le-am identificat din discuţiile cu toate părţile interesate. Părinţi/elevi asta reprezintă 20% din părţile interesate.
De exemplu, ce aşteaptă de la un învăţământ general cadrele didactice din universităţi, colegii şi şcoli profesionale? Dar lumea de afaceri, persoanele care iau decizii la nivel macroeconomic? Până în prezent, majoritatea respondenţilor se pronunţă pentru libertatea de a alegere. Şi se conturează în felul următor: vor fi discipline fundamentale obligatorii – limba română, matematica, limba străină – şi discipline, noi le-am numit, de orientare – ceea ce ar ţinti un elev pentru viitoarea lui profesie. Câte vor fi ele, cum vor fi repartizate urmează să se pronunţe specialiştii.
Deocamdată noi atestăm o concurenţă, deja fiecare cadru didactic care-şi expune opinia, evident, optează pentru disciplina lui. Obiecţia de bază fiind că nu ne putem imagina viaţa fără disciplina X, nu contează care-i.”
Europa Liberă: Una dintre ultimele propuneri ale ministrei Maia Sandu a fost ca în şcoli să fie cooptaţi ceea ce dascălii numesc nespecialiştii, de fapt specialişti din alte domenii care ar face suplimentar modulul psihopedagogic. Dvs. cum credeţi acest experiment/proiect ar prinde în Republica Moldova?
Anatol Gremalschi: „Deciziile trebuie să fie luate pe bază de dovezi, mai puţin pe atitudini şi mai puţin pe percepţii subiective, nu mă refer la doamna ministru, mă refer la societate în ansamblu. Când începi a analiza percepţiile şi atitudinile, te convingi că în general ele nu prea se împacă cu dovezile. Doamna ministru s-a condus de dovezi la sigur.
Este următoare statistică: note mai bune la Bacalaureat iau absolvenţii din şcolile în care directorul nu are grad didactic. Asta e o dovadă în favoare opiniei că fiecare trebuie să-şi facă treaba. Noi am încercat să analizăm ce se întâmplă? Păi, foarte simplu, directorul care vede lumea numai prin prisma didacticii nu se ocupă cu managementul. El se închide în auditoriul lui, predă foarte frumos fizica sau informatica, dar nu se ocupă cu selecţia cadrelor, cu monitorizarea activităţii ş.a. Prin urmare, noi nu trebuie să tratăm şcoala ca o instituţie închisă”.
Europa Liberă: Dvs. aveţi o formaţie ştiinţifică şi acum şefii din educaţie au o provocare de a rezolva un deficit de cadre didactice în domeniile matematică, fizică, informatică, în mare parte. Ce aţi sugera autorităţilor care vor să aducă tinerii în sate?
Anatol Gremalschi: „Cu mulţi-mulţi ani în urmă a fost aprobată hotărârea de guvern prin care tinerii pedagogi stabiliţi în mediul rural primeau indemnizaţii de 30.000 de lei, pe parcursul a trei ani. Am analizat datele statistice. Mai mult de jumătate din ei imediat cum s-au împlinit trei ani au plecat. Prin urmare, problema este cu mult mai gravă.
Poate nu trebuie să duci liceul în sat, poate e mai bine să aduci elevii din sat la oraş, când distanţele dintre satele noastre sunt de trei-cinci kilometri, când în raza unui centru raional încap mai mult de jumătate din satele raionului respectiv.
Numărul liceelor a crescut de la 160 la 400 şi ceva, 440, pe când numărul elevilor s-a micşorat cu 30%. Percepţia părintelui este foarte simplă: dacă e aproape înseamnă că e bun, deci el confundă calitatea educaţiei cu proximitatea. Şi unii politicieni cinici au profitat de acest lucru.
În concluzie, avem licee unde nu există clase de ambele profiluri, clasele sunt incomplete, cu 10, cu 14 elevi. Evident că săracii copii sunt primii candidaţi de a pica BAC-ul. Noi am colectat datele din şcoli, la comanda ministerului, şi pot să vă spun că în unele raioane liceele mor de la sine putere, nu le-a închis nimeni, nu au venit copiii.
Circa 10% din elevi învaţă în altă localitate, cu toate că în localitatea lor de baştină au instituţia cu clasele respective. Unii părinţi şi-au dat seama că nu e bine atunci când copilul doar frecventează, important este şi să înveţe. Datoria noastră, şi eu cred că sistemul de învăţământ trebuie să fie aşa, oferă copiilor şanse egale, cum le valorifică depinde de fiecare”.
Europa Liberă: Aţi vorbit mai mult despre treapta liceală. Acum mare parte din reproşurile părinţilor e că n-au demarat reformele şi la treapta universitară, de acolo de unde vin specialiştii în câmpul muncii şi chiar ajung la şcoală să predea. Credeţi că reformele trebuie demarate, cu măsuri la fel de dure, şi la această treaptă?
Anatol Gremalschi: „Până în prezent nu exista un cadru instituţional. Dacă vă mai amintiţi, odată cu aderarea la procesul de la Bologna, Republica Moldova şi-a asumat obligaţia să creeze agenţii de evaluare a calităţii în învăţământul superior. Din 2005 până anul trecut autorităţile nu au întreprins nimic.
Acum, conform noului Cod al Educaţiei, ministerul a demarat procedura de creare a unei astfel de agenţii. Mai mult ca atât, au fost lansate câteva proiecte, cu susţinerea partenerilor de dezvoltare, care prevăd evaluarea şi acreditarea a câtova specialităţi, dacă nu mă înşel la drept ş.a. Rezultatele încă nu le-am văzut publicate, dar sincer să vă spun eu sunt un pic sunt pesimist.
Cunoscând realităţile Republicii Moldova, am impresia că toate vor fi
Marea tragedie a învăţământului nostru universitar constă în faptul că foarte mult se mimează. Nu are legătură cu sectorul real...
acreditate şi totul va fi OK. Marea tragedie a învăţământului nostru universitar constă în faptul că foarte mult se mimează. Nu are legătură cu sectorul real.
Piaţa muncii strigă în gura mare: noi am extinde businessul, am putea aduce bani, daţi-ne specialişti. Când ne ducem în universităţi 80% din personalul didactic sunt absolvenții aceleaşi universităţi, care în fine nu au nicio treabă cu lumea reală. Se repetă exact situaţia şcolilor. De aceea, cred eu că ministerul bine face că încearcă să creeze atmosferă de concurs, să scoată sistemul de învăţământ din colivia în care el s-a închis, să-l facă deschis”.
Europa Liberă: Ce părere aveţi dvs. despre ideea salarizării diferenţiate, în bază unor performanţe? Cine ar urma să stabilească aceste performanţe? Nu există riscul ca şi în acest caz cumetrismul, specific Republicii Moldova, să-şi spună cuvântul sau să fie promovaţi tot felul de prieteni?
Anatol Gremalschi: „Ideea ca atare este una foarte bună. Până acum sistemul nostru de învăţământ a fost axat pe proces, nu pe rezultate. Performatele uneori sunt înţelese ca note la examen, nu e corect, e cu totul altceva, e progresul elevului, întrucât tradiţional la noi se considera că omul lucrează atunci când el predă ore, şi nu atunci când absolvenţii dau BAC-ul, ceea ce e cu totul altceva.
Faptul acestea a dus la situaţii chiar hazlii, când nu mai ţin mite care primă, cum se numea ea la sfârşit de an, se vota în colectivul pedagogic. Vine directorul, vrea să stimuleze cadrele didactice care au făcut lecţii deschise, care au pregătit copii pentru olimpiadă, care au în clasă copii cu cerinţe educaţionale speciale, care au fost activi. «Hai să-i dăm lui mai mult». Când se pune la vot, colectivul nu e de acord. «La toţi egal».
Aceeaşi situaţie am întâlnit-o cu câteva săptămâni în urmă când trebuia să împărţim nişte premii şi din greşeală am zis să ne consultăm cu participanţii la concurs. Ştiţi care a fost opinia generală: premiile mici, dar la toţi. Scopul concursului era să promoveze excelenţa, să-i încurajeze pe cei care lucrează mai mult. Prin urmare, este o idee foarte bună, Ministerul, în opinia mea, ar trebui să fie foarte atent, să se consulte cu toate părţile interesate, să găsească aceşti indicatori de performanţă. Noi suntem tare buni la mimat. Dacă ne dau trei indicatori, noi asigurăm cu 120%”.
Europa Liberă: Un subiect foarte discutat acum în şcoală este proiectul codului de etică, mai exact dacă dascălii au voie să primească atenţii, cadouri. Chiar recent am fost într-un sat şi profesorii erau foarte revoltaţi despre acest subiect.
Anatol Gremalschi: „Cred că şi eu ar trebui să fiu bătut din acest punct de vedere, fiindcă sunt unul dintre membrii echipei care a propus un proiect de astfel de cod. 26% din părinţi afirmă că ei au dat mită la şcoală. Închidem ochii, cadrele didactice sunt foarte bune, sunt bine educate şi în general nimeni n-are voie să spună un cuvânt despre ele sau totuşi luăm în considerare şi opinia celorlalte părţi interesate?
Totuşi, societatea percepe învăţământul ca fiind bolnav de acest viciu. Şi am zis aşa: cea mai bună protecţie pentru un cadru didactic este un cod de etică, unde e scris foarte clar ce poate să facă şi ce nu trebuie să facă. Au fost două premise: prioritate are interesul elevului, doi – elevul este mai vulnerabil şi apariția unui conflict de interese îi poate dăuna.
Aici trebuie să fie în prim-plan capacitatea cadrului didactic de a anticipa conflictele şi de a nu nimeri în situaţii când el poate fi bănuit că face ceva. Şi de aceea Codul de etică spune deschis ce nu se poate. De exemplu: nu ai voie să iei cadouri de la elev, nu ai voie să iniţiezi procedura de colectare a banilor, nu ai voie să faci meditaţii cu elevii cărora tu le predai în clasă.
Dacă părinţii vor să ajute şcoala, aşa cum zic, este contul şcolii, în prezent şcolile îşi gestionează singure bugetele. Timp de un an acest cod trebuie să fie aprobat”.
