Oligarhul Konstantin Malofeev, sponsor al separatiștilor ruși în Ucraina, care figurează pe lista de sancțiuni, este pe cale de a cumpăra prin intermediari pachetul de control al Companiei bulgare de telecomunicații „Vivacom”, împreună cu fabrica de materiale explozibile „Dunarit” Russe, uzina pentru reparații de avioane „Avionams” și canalul de televiziune TV7.
Cel mai mare operator de telefonie mobilă și fixă din Bulgaria, va trece, sub controlul unor firme vest-europene ai căror președinți sunt parteneri de afaceri ai oligarhului Malofeev, apropiat lui Putin.
Noul proprietar al „Vivacom”-ului, Pier Luvrier, are proiecte comune cu Malofeev, sponsor al separatiștilor ruși din Ucraina.
În profilul său Facebook, Luvrier a scris cu un an în urmă – „Sărbătorim, împreună cu Gerard Depardieu, revenirea Crimeii la Rusia”.
Compania lui Luvrier LIC33, prezentată de unele medii sofiote drept acoperire a intereselor oligarhului rus, a anunțat achiziționarea pachetului de control al Telecomului și alte câteva companii industriale care au aparținut lui Țvetan Vasilev – proprietarul Băncii KTB. Falimentul băncii în vara anului trecut a cauzat Bulgariei pierderi în valoare de peste patru miliarde euro.
Vasilev este acum fugitiv în Serbia unde așteaptă eventuala extradare în Bulgaria. Companiile sale au fost achiziționate cu banii depozanților în banca KTB.
Luvrier este născut în Belgia, dar are pașaport rusesc. În noiembrie 2014 el a semnat cu firma „Marshal Capital” a oligarhului rus un acord de colaborare în sectorul înaltelor tehnologii. Cu Malofeev este legat și noul proprietar al TV7 Jack Hanik, care a lucrat la canalul de televiziune Țargrad TV finanțat de oligarh.
Malofeev este fostul patron al „premierului” autoproclamatei republici Donețk, Alexandr Borodai, și al lui Igor Ghirkin, „ministrul apărării” al autoproclamatei republici Lugansk.