Linkuri accesibilitate

„Furtul de la cele trei bănci este acoperit cu banii publici” (Ziarul de Gardă)


Satisfacție la Moscova față de victoria Irinei Vlah (NewsMaker).

Puţine sunt publicaţiile de la Chişinău care să nu fi făcut propriile analize ale raportului comisiei parlamentare de anchetă privind devalizarea băncilor moldovene – un raport examinat marţi în şedinţă închisă de parlament, dar scurs în presă şi necontestat de nimeni dintre autorităţi. „Ziarul de Gardă” precizează în titlul analizei sale că „furtul de la cele trei bănci este acoperit cu banii publici”. Alte două observaţii: deşi în raport „sunt enumerate numeroasele încălcări de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, Comisia nu face legătura dintre aceste fărădelegi şi destabilizarea situaţiei monedei naţionale; şi raportul este unul favorabil pentru Banca Naţională, deşi tocmai conducerea acesteia era criticată şi învinuită de situaţia dramatică de pe piaţa valutară.

Constatarea scoasă în prim plan de „NewsMaker” după analiza raportului „strict secret” al Comisiei de anchetă e că pentru soluţionarea problemelor celor trei bănci BNM le-a oferit credite în valoare de 9,434 miliarde de lei: Băncii de Economii – 6,273 miliarde; Băncii Sociale – 2,808 miliarde de lei, Unibank – 1,353 miliarde de lei (banii au fost oferiţi sub garanţii de stat cu 0,1% până la 27 martie 2015). Informaţia despre creditul de stat a fost confirmată de BNM, deşi volumul creditului era ţinut în secret de autorităţi. În cel mai proaspăt articol dedicat audierilor parlamentare în subiect, „NewsMaker” dă ştirea că Parlamentul a prelungit cu un an, printr-o decizie luată la capătul şedinţei, moratoriul pe obligaţiile financiare ale celor trei bănci, un moratoriu cerut de BNM pentru „conservarea activelor” celor trei instituţii aflate sub administrare specială.

MoldStreet”, care la fel face o analiză a raportului, scrie că managerii de la Alef Bank, una din cele trei bănci din Rusia la care au ajuns parte din miliardele de la BEM, deţin acţiuni la o bancă în Moldova – Comerţbank. Într-un alt articol, acest portal scrie că „cel mai mare investitor din Republica Moldova - Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - a redus de patru ori creditarea băncilor moldoveneşti şi s-a arătat îngrijorat de situaţia din sistemul bancar şi din economie la o întrevedere pe care a avut-o Francis Malige, managing director pentru Europa de Est şi Caucaz al BERD, cu premierul Gaburici. BERD este dispusă totodată să ajute Guvernul Moldovei pentru a rezolva situaţia. „Situaţia actuală din sectorul bancar este un exemplu trist de ceea ce se întâmplă atunci când transparenţa şi guvernanţa nu sunt puse în aplicare”, a spus la întrevedere oficialul BERD.

„Moldavskie Vedomosti” scrie că „profitul băncilor din Moldova s-a mărit cu 104,6% în primele două luni în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2014. Publicaţia arată că profitul se datorează devalorizării leului.

„NewsMaker” scrie despre reacţia de satisfacţie a demnitarilor ruşi faţă de victoria favoritei Moscovei, Irina Vlah, în alegerile guvernatorului autonomiei Gagauz Yeri. În articol este citat reprezentantul special al preşedintelui Putin pentru Transnistria, vicepremierul Dmitri Rogozin, care a declarat că „alegerile găgăuze au avut pentru Moscova o mare importanţă sub aspectul consolidării poziţiile Rusiei în Moldova”. „Nu voi nega, noi am comunicat cu găgăuzii care locuiesc în Federaţia Rusă, iar acest lucru a jucat un rol important în realizarea rezultatului. Găgăuzia, bineînţeles, nu este toată Moldova, dar tendinţa spre apropiere este declanşată”, a declarat Rogozin.

XS
SM
MD
LG