În vizita lui săptămânală la studioul Europei Libere de la Chișinău, istoricul și publicistul Ghe. Cojocaru a stat de vorbă cu Vasile Botnaru despre noua aniversare a Unirii Basarabiei cu România.
Gheorghe Cojocaru: „Unirea Basarabiei cu România, de la care se vor marca mâine, 27 martie, 97 de ani, a dat expresie tendinței firești de revenire la vatra strămoșească și a reprezentat în condițiile extrem de complicate ale anului 1918 o autentică soluție nu numai pentru salvarea ființei naționale românești dintre Prut și Nistru, ca și a etniilor minoritare, dar și pentru păstrarea și consolidarea într-un nou cadru a libertăților democratice câștigate în urma prăbușirii autocrației ruse. Așa cum s-a adeverit către finele anului 1918, Unirea din 27 martie dăduse și menținuse în zile de grea cumpănă pentru întreaga națiune română speranța în făurirea unității naționale depline.”
Europa Liberă: Știm că în Primul Război Mondial, o bună parte din România de atunci căzuse sub ocupația trupelor austro-germane. Prin urmare, Germania avea un cuvânt greu de spus în privința tuturor evenimentelor ulterioare. Aș vrea să vă întreb care a fost poziția Puterilor Centrale, a Germaniei, în primul rând, față de Unirea Basarabiei cu statul român?
Gheorghe Cojocaru: „Alexandru Marghiloman, primul ministru român la data Unirii Basarabiei, germanofil, menționează în memoriile sale că, odată cu semnarea Tratatului cu Puterile Centrale, prin care România își asuma o apăsătoare povară financiară și economică, Germania i-a dat „mână liberă” în raport cu teritoriul dintre Prut și Nistru.
Puterile Centrale și, în primul rând, Germania, au recunoscut de facto Unirea Basarabiei cu statul român, dar acestea nu se vor grăbi să acorde și o recunoaștere oficială, pentru a nu provoca guvernul Rusiei sovietice cu care Berlinul semnase o pace avantajoasă la Brest-Litovsk, pe de o parte, pe de alta, pentru a avea la îndemână un instrument de control și presiune asupra autorităților române de la Iași. Ulterior, temporizarea recunoașterii oficiale a drepturilor României asupra Basarabiei de către Puterile Centrale va putea fi speculată de diplomația românească în favoarea intereselor naționale ale României la discuțiile cu statele Antantei.”
Europa Liberă: Deci, ne-am lămurit cu Germania. Care a fost poziția Antantei – a Franței, Marii Britanii în chestiunea Basarabiei?
Gheorghe Cojocaru: „Însăși Unirea Basarabiei cu Vechiul Regat la 27 martie 1918 a fost înfăptuită la îndemnul reprezentanților principalelor state ale Antantei, dar aceasta nu a atras imediat și recunoașterea oficială a actului Unirii din partea Franței sau Marii Britanii. La Conferința de Pace de la Paris, poziția Puterilor Aliate în problema Basarabiei a fost un timp indecisă, oscilând în funcție de interesele lor conjuncturale și de evenimentele din Rusia sovietică. Deși, să observăm, diplomația occidentală, și cea franceză, și cea britanică sau americană, care aveau o expertiză strălucită în problema Basarabiei, s-a pronunțat de la bunul început al lucrărilor Conferinței de Pace în favoarea drepturilor românești asupra acestui teritoriu.”
Europa Liberă: A trecut suficient timp ca să putem vorbi rațional despre impactul pe care l-a avut recunoașterea internațională a jurisdicției României asupra Basarabiei. Ce puteți spune?
Gheorghe Cojocaru: „Această recunoaștere a fost consacrată prin Tratatul Basarabiei din 28 octombrie 1920, semnat de Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia, pe de o parte, și România, pe de alta, contribuind la calmarea situației social-politice din ținut și întărind rolul statului român pe arena internațională. Dar, în același timp, Tratatul Basarabiei va fi respins categoric de Soviete, care vor urmări să-l anuleze prin acțiuni subversive în interiorul României sau prin măsuri politico-diplomatice în plan extern, până când, în 1940, se va proceda la anexarea directă a teritoriului dintre Prut și Nistru.”
Europa Liberă: Societatea din Republica Moldova, în starea în care se află astăzi, cum tratează evenimentul din 27 martie 1918?
Gheorghe Cojocaru: „Odată cu cunoașterea adevărului istoric despre semnificațiile pozitive ale Unirii Basarabiei cu România în condițiile complexe ale anului 1918, societatea din Republica Moldova îmbrățișează, în ansamblul său, o atitudine respectuoasă față de ceea ce au realizat înaintașii Unirii, deși, în același timp, din zona unor partide politice cu orientare antiromânească și antieuropeană continuă să curgă invective împotriva celor care au realizat Unirea. „Sperietoarea Unirii” rămâne, cu regret, o ultimă fantomă a fostului regim sovietic, care mai bântuie pe malurile Nistrului.”
