Mărturisesc, stimaţi ascultători, că nu mai am nici o aşteptare legată de clasa politică moldovenească. Îmi sînt suficienţi 23 de ani de independenţă ca să trag o concluzie tristă: conducătorii moldoveni sînt incapabili să primenească ţara, ei formează o castă suficientă sieşi, preocupată de confortul personal.
Cică deunăzi cîţiva membri ai unui partid au avut brusc o revelaţie, şi-au părăsit partidul şi au intrat cu încredere într-o proaspătă formaţiune, cu ambiţii mari. Să fie sănătoşi aceşti lucrători partinici, dar pe mine toate regrupările din arena politică autohtonă mă lasă rece de multă vreme. Nimic bun pentru cetăţeni de pe urma vînzolelilor din arena politică. Nici un fel de regrupare, nici un soi de traseism, nici un fel de nou partid cu ambiţii nu pot curma corupţia endemică şi decăderea morală fără frontiere.
Concluzia mea după aceşti 23 de ani, subiectivă, fireşte, este că această maşinărie statală nu va putea schimba ţara, nu va putea şi nici nu va dori vreodată să facă asta. Orice intenţie frumoasă şi orice sentiment curat sînt spulberate în măruntaiele dizgraţiosului şi imensului sistem de stat. Mi se pare că un viitor luminos nu poate fi făurit de clasa politică moldovenească, o clasă politică sterilă, avară.
Şansele de primenire a ţării, atîtea cîte mai există, ar trebui să apară de jos, de pe palierul simplilor muritori. Mari sînt însă acolo decepţia şi inerţia. Masele sînt chinuite de tranziţie şi nu mai cred că de ele depinde ceva. Şi-apoi, reprezentanţii clasei politice nu tot soli ai maselor sînt?
Nu vreau să fiu pesimist din cale-afară, dar viitorul acestei ţări îmi provoacă o mare îngrijorare. Cine va primeni ţara? Habar nu am.
