Cum sunt românii? E o întrebare la care au încercat să răspundă elitele culturale și politice autohtone mai ales în perioada formării naționale și care revine acum în cercetările sociologilor contemporani, într-o perioadă în care românii tind să se europenizeze. Daniel David, profesor la Universitatea Babes-Boliay propune un astfel de studiu care va apărea anul acesta în volum (cu titlul „Psihologia Poporului Român. Profilul Psihologic al Românilor”). Peste 50.000 de persoane au fost intervievate pentru a obține ceea ce autorul numește „profilul psihologic al românilor”. Practic, portretul complet este o ecuație care cuprinde mai multe variabile: cum sunt, de fapt, românii; ce părere au ei despre ei; cum îi văd ceilalți și mai ales cum ar vrea să fie.
Profesorul David consideră că românii caută puterea socială „într-un mod ipocrit”, fiindcă „nu dă bine să arăți că vrei să ieși din rând”. Este vorba despre o „cultură colectivistă” caracterizată prin „neîncredere în străini” amplificată de „un nivel scăzut de autodeterminare și spirit civic”, în care contează foarte mult religia și tradiția, de multe ori în dauna autodeterminării, adică a autonomiei deciziilor și spiritului civic.
În 1936, Constantin Rădulescu-Motru, scria că „a ieși din rândul lumii este, pentru săteanul român, nu un simplu risc, ci o nebunie” . „Românului nu-i place tovărășia” mai observa la finele anilor 1930, Rădulescu-Motru, argumentând că românul „vrea să fie stăpân absolut la el acasă” și că are înclinații spre anarhie: „acest individualism românesc nu implică, însă, spiritul de inițiativă în viața economică și prea puțin spirit de independență în viața politică și socială”. Spre deosebire de individualismul apusean, „creator de instituții”, cel românesc este „pur subiectiv”(Constantin Rădulescu-Motru, „Psihologia poporului român”, Ed. Albatros 1999, pp. 97-99). Aceste observații pe care le făcea, Rădulescu-Motru la începutul secolului trecut, folosind metoda comparației, se regăsesc în mare și în cercetarea lui Daniel David, semn că oricât ar fi de demodat „profilul psihologic” al unui „popor”, unele trăsături continuă să persiste, pe fondul modernizării întârziate și a lungilor perioade în care democrația a fost suspendată.
„Cinstea”, remarcă, profesorul clujean, care apărea ca o calitate autoatribuită în analizele sociologice începând cu 1988 și apoi în 1993, începe să dispară în cercetările de după 2005, urmând ca în ultimul an să nu mai ocupe o poziție importantă. Autorul nu spune, dar probabil că românii nu se mai consideră „un popor cinstit” după ce au văzut cât de mult fură liderii lor și cât de departe merg anchetele procurorilor anticorupție.
Românii se consideră ospitalieri, inteligenţi, cu simţul umorului, patrioţi, adaptabili, dar prea puțin conștiincioși, educați sau onești. Conceptualizând, Daniel David ajunge la concluzia că românii alternează între individualism (egoism) și colectivism, perseverență din interes și autodisciplină scăzută, autonomie versus gregarism. Acest profil nu poate fi aplicat individual, avertizează profesorul de la Babes-Bolyai, dar ar putea fi folosit pentru formularea unor politici publice.
Religiozitatea românilor care la Rădulescu-Motru apare ca o calitate a „sufletului românesc”, poate fi considerată ca o formă de modernizare târzie în zilele noastre, în vreme ce absența spiritului civic, care persistă de mai bine de un veac sugerează precaritatea democrației. Prin contrast, însă, atașamentul față de Uniunea Europeană și NATO este un indicator optimist și arată dorința românilor de a fi la fel ca occidentali, deși nu e clar dacă acest lucru înseamnă și adoptarea valorilor societăților apusene.
