Klaus Iohannis a sărbătorit prin vorbă cele o sută de zile la Cotroceni. Este un premiu pentru jurnaliştii care i-au ironizat muţenia. Chiar dacă bilanţul pare rodul conjuncturii istorice şi e legat, în principal, de actualele provocări de politică internaţională, preşedintele rămâne atipic, la mai bine de trei luni de Cotroceni, în peisajul politic românesc. Unii l-ar vrea mai cu aplomb, să întoarcă din vorbe cursul politicii. L-ar vrea mai băsescian. În primele trei luni după ce a ajuns la Cotroceni, fostul preşedinte a dovedit că nicio broască nu e prea mare şi prea buboasă să nu poată fi înghiţită la începutul zilei de lucru. Apelase deja la primele „soluţii imorale” şi se pregătea de telenovela Răpirii din Irak. Simpatizanţii lui, azi în sevraj după preferatul lor, îi reproşează public lui Klaus Iohannis diferenţele, dând de înţeles că orice altceva înseamnă trădarea idealurilor noii revoluţii prezidenţiale.
Însă pentru Klaus Iohannis, cel puţin deocamdată şi la o primă vedere, soluţiile imorale pur şi simplu nu sunt luate în calcul. Nu e preocupat de destinul fostului partid şi de eventuale negocieri la Cotroceni pentru a constitui o nouă majoritate guvernamentală. Politrucii să-şi sape groapa cu gura. Să-şi vadă de destinul lor. Nici nu mai are de ce fi preocupat de vreme ce coaliţia proguvernamentală a început să canibalizeze resturile liberale ale lui Călin Popescu Tăriceanu, întărindu-şi muşchii cu acest fast-food politic. Victor Ponta a dovedit că nu are limite de jos când e vorba despre dragostea lui pentru fotoliul de premier şi e clar că nicio ruşine nu e prea mare să-l dea deoparte. Chiar dacă scade în sondaje la nivelul marjei de eroare, continuă să aibă susţinere în Parlament unde „soluţiile imorale” au constituit majorităţi indestructibile.
Deşi bilanţul prezidenţial nu a insistat asupra eşecurilor, reforma clasei politice, un capitol important de pe agenda lucrurilor bine făcute, se amână. Tot mai mulţi sunt de părere că doar DNA va mai putea schimba majorităţile în Parlament. Oricum preşedintele spune că are răbdare, chiar de-ar fi până la turul de scrutin de anul viitor. Şi-a luat popcorn şi suc şi urmăreşte ambuteiajele din faţa sediului Direcţiei anticorupţie. În fine, un lucru care a început să meargă ceas. Singura nemulţumire este că ANAF îi vânează cu zel pe micii comercianţi cărora le răstoarnă tarabele pe motive de doi lei, în loc să se ducă peste marii escroci dovediţi, să recupereze sutele de milioane de euro pe care le-au deturnat. „Cu aceşti bani, spune preşedintele, se pot construi şcoli şi spitale." Până una alta se construiesc opulentele cartiere ale protipendadei de partid şi de stat prin staţiuni montane. Observaţia preşedintelui i-a iritat pe oamenii vigilentului Gelu Diaconu. Şeful ANAF susţine că evaziunea este aceeaşi peste tot, la firul ierbii sau în vârful piramidei puterii, şi că de multe ori banii nici nu mai pot fi recuperaţi. „Nu am luat doar bani de la covrigari,” se apără omul lui Victor Ponta. Gura păcătosului adevăr grăieşte. Având în vedere lunga istorie de mită şi corupţie a fostei Gărzi financiare, cu certitudine că au luat bani şi de la buzunare mai bogate. Există multe dosare în lucru la Direcţia anticorupţie care vizează şefi şi şefuţi de la ANAF şi nu trece săptămâna să nu fie prins câte un comisar financiar turnat de patronii care nu mai voiau să plătească indexările la taxa de protecţie.
Teama că DNA a uitat, ca ucenicul vrăjitor, formula magică şi că va continua să secere prin pepiniera de cadre a politicii româneşti le dă dureri de cap fostului preşedinte şi anturajului său. Pe vremea când anticorupţia însemna, în principal, folosirea organelor de cercetare, anchetă şi judecată laolaltă cu serviciile secrete pentru vânarea adversarilor politici, Traian Băsescu era braţ la braţ cu oarba de la justiţie, ajutând-o să treacă strada, să socializeze şi să câştige primele locuri prin sondajele de opinie publică. Un spectacol cu multe simulări, lovituri de teatru şi travestiuri. Poate de aceea, marea potemkiadă anticorupţie anunţată mai an seară de seară de la tribuna Cotrocenilor de fostul preşedinte nu a făcut impresie iar România este supusă şi azi mecanismelor de verificare europene care au ca azimut tocmai profunda corupţie a puterii.
În România domneşte o corupţie endemică, venită din păcatul originar al crimelor nepedepsite ale comunismului, dar şi al unor privatizări şi restituiri de proprietăţi bine chitite şi nedrept făcute, care au deversat cea mai mare parte a patrimoniului în litigiu în portofoliul interlopilor de partid şi de stat. Rotaţia cadrelor politice de la putere în opoziţie nu a făcut decât să schimbe vectorii furtului instituţional. Banul de furat nu are miros politic. Se vede astăzi că pe vremea incoruptibililor lui Emil Boc subteranele economiei erau pline de peşti mari care nu mai pridideau să pună icre în conturile oamenilor partidului. Traian Băsescu, Emil Boc şi ciracii lor îi hipnotizau pe români cu nesfârşite predici despre eradicarea corupţiei, austeritate, zornăind cătuşele şi învârtind topoarele pentru ca electoratul să nu vadă cum erau evacuaţi pe uşa din spate sacii cu bani negri ai partidului. Deseori nemulţumit de încetineala justiţiei sau de soluţiile acesteia, foarte vocal când credea că deciziile magistraţilor nu sunt corecte, Traian Băsescu promitea chiar înaintea primelor o sută de zile prezidenţiale o pădure de ţepe în faţa Palatului Victoria. Astăzi, când pădurea se umple la repezeală de locatari, unii dintre ei foşti tovarăşi de drum, fiecare ţipându-şi ca din gură de şarpe inocenţa şi numele complicilor, fostul preşedinte şi-a schimbat discursul. Vorbeşte sarcastic despre republica procurorilor, cum vorbea pe vremuri despre republica mămicilor.
Nervos că protejata lui, Elena Udrea, se veştejeşte în celula de partid de la Rahova, Traian Băsescu dă semne că se adaptează greu la realitatea penală a apropiaţilor săi. Nu-şi mai găseşte locul. Deşi conform declaraţiei de avere are două case (una mai mare ca alta) în care ar putea sta, fostul primar din fostul preşedinte ştie bine că o nouă casă în Bucureşti e o investiţie de viitor, cu condiţia să nu fie vreo celulă a Poliţiei. Astfel că a făcut o adevărată dramă naţională din faptul că guvernul nu i-a pus la dispoziţie o casă, iar după ce i-a fost distribuită una în buricul aristocrat al târgului, s-a scandalizat că nu e renovată. Astfel că tot în vilele lui Ceauşescu, preşedintele său favorit, şi-a găsit consolarea, mutându-se provizoriu la Scroviştea. Această dramoletă a avut un efect de domino - ezitările lui Traian Băsescu au întârziat stabilirea lui Klaus Iohannis în reşedinţa prezidenţială iar naveta profesională a soţiei preşedintelui a fost un suculent subiect de presă.
Eschivele şi obsesiile imobiliare ale fostului preşedinte par să aibă legătură subliminală cu îngheţarea bunurilor de pe proprietatea din comuna călărăşeană Nana, cu problemele ginerelui care e anchetat pentru niscaiva restituiri ilegale de imobile, dar şi cu tot mai desele incursiuni ale procurorilor în spaţiul intim al lui Traian Băsescu. Sunt posibile motive ale radicalizării preşedintelui pentru care muma - justiţie de ieri este ciuma de astăzi. Ofensiva procurorilor a devenit, pentru el, care era pe vremuri vârful de lance al anticorupţiei, o „guantanamizare” a ţării. Căci „la Guantanamo îi ţineau până ce spuneau ce voiau să audă ofiţerii CIA”, filosofa Traian Băsescu. „De prea multe ori parchetele apelează la ideea te bag la beci până spui ce a spus delatorul”, îşi ilustra fostul preşedinte exotica metaforă, apărând-o pe Elena Udrea la televiziunea sa preferată.
Este evident că fostul preşedinte îşi găseşte greu locul în ţara de la conducerea căreia a plecat. Nici acasă la Constanţa nu s-ar duce deşi casa de-acolo e pregătită pentru el. Umblă cu bocceluţa din casă în casă, din partid în partid, nu ştie unde să se aşeze pentru a-şi contempla în siguranţă postumitatea catastrofică. Cererea pentru cetăţenia moldoveană, dacă o va face, pare un pas logic pentru a scăpa de fantomele propriei biografii. Numai că, printr-o coincidenţă care a dat o nuanţă comică patetismului declaraţiilor fostului preşedinte român despre teroarea procurorilor şi cetăţenia moldavă, Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte moldovean Petru Lucinschi, a fost reţinut de Direcţia Anticorupţie pentru şantaj şi trafic de influenţă. Poate că de aceea, deşi a vizitat Chişinăul, Traian Băsescu nu a depus cererea. A spus doar enigmatic că atmosfera politică din Moldova nu e propice deocamdată, dar că va trebui s-o facă repejor, că nu se ştie ce se mai întâmplă până la aniversarea a o sută de ani de la Marea Unire. Nu se ştie, de fapt, la ce se gândea când a spus „o sută de ani”: la suprapunerea aniversării centenarului cu alegerile din Moldova, la pedepsele cerute de DNA sau la singurătatea sa
