Pe tuşa Vera, o pensionară tristă-stafidită din blocul de vizavi, am văzut-o deunăzi transfigurată. Femeia mereu pesimistă avea acum o faţă radioasă şi visătoare.
„Aveţi o bucurie, tuşă Vera? Poate v-a venit fiica din Rusia?”
„Nu, fiica n-a venit încă. Da o bucurie am! S-a mărit pensia!”, mi s-a confesat pensionara covîrşită de emoţie.
„Şi cu cît vi s-a mărit?”
„Cu 85 de lei!”, a spus cu însufleţire tuşa Vera.
„Păi, asta e un fleac. Ce poţi să faci cu 80 de lei?”
„Poate e un fleac, poate nu. Da pot lua cu banii aceştia o sticlă de lapte, nişte ouă şi cîteva pîini! Tot e ceva!”
„Dar pensia matale tot ridicol de mică a rămas…”
„Da, îi cam mică, dar să nu-l mîniem pe Dumnezeu. Eu iaca îi mulţumesc că mi s-a mărit pensia cu 85 de lei. Da dacă nu mi-o măreau era mai bine? Aşa că bogdaproste!”
Şi tuşa Vera a mijit ochii de satisfacţie. Femeia avea o mică bucurie şi nu voia nici în ruptul capului să renunţe la ea.
Conducătorii moldoveni, care ani de zile roade n-au adus, au motive şi ei pentru bucurie. În ciuda sărăciei endemice şi a corupţiei generalizate, mai există oameni care primesc cu recunoştinţă indexările ridicole ale pensiilor, care mai cred că acolo sus se munceşte pentru ţară…
