Sunt România si Moldova culturi masculine sau feminine? Intrebarea nu e frivola, ci provine din setul de unelte teoretice propuse de un sociolog olandez, Geert Hofstede, fondatorul Institutului de Cercetari asupra Cooperarii Interculturale din Maastricht, în cadrul caruia distinsul profesor a pus la punct o serie de concepte gratie carora putem intelege mai bine diferentele culturale, de la interactiunile la birou, pina la functionarea presei.
Aplicand grilele propuse de institut, reies diferente fundamentale intre culturi. Un prim pas e sa facem abstractie de limba si de romantismul istoric. La urma urmei, germanii, austriecii si elvetienii vorbesc cam aceeasi limba, dar sint societati total diferite. In cazul „masculinitatii“ si „feminitatii“ culturilor - etichete ludice si provocatoare, desigur -, concluzia studiilor institutului este ca putem impărți Europa intre, pe de o parte, societati „masculine“, in care ceea ce conteaza e performanta exterioara, fatada publica, pretentia succesului si a prosperitatii; iar pe de alta, culturile „feminine“, care pun relatiile interpersonale si viata domoala inaintea succesului individual.
Din aceasta perpectiva, culturile masculine in Europa acopera tarile mediteraneene, mai ales Italia si Grecia - insa cu exceptia notabila a Spaniei -, si mai includ si tarile germanofone - lucru de inteles, daca ne gandim la toate Mercedesurile alea si la absenta limitei de viteza pe autostrazile germane -..., iar pe de alta parte avem culturile feminine, domoale, lipsite de obsesia succesului individual: tarile scandinave, Olanda, Spania...
Din aceasta perspectivă România se incadreaza solid intre culturile masculine, iar Moldova intre cele feminine. Criteriul prosperitatii nu intervine aici, ci doar cel al tesutului social si al importantei pretentiei afisate a individului fata de acesta. Intr-o cultura masculina cum e cea româneasca - aidoma celei italiene - se explica si functionarea presei, bazata pe vedetariat si performante punctuale, exuberante, care acopera absenta cercetarii in profunzime si a calitatii informatiei.
Concluzia fiind, desigur, ca limba poate fi aceeasi, ascunzand insa o functionare in cotidian a unor culturi total diferite. In cultura „masculina“, aspectul exterior al vedetei jurnalistice va prima asupra celorlalte calitati.
Asta se aplica, desigur, mai ales in cazul televiziunii. La radio poti sa arati oricum, insa numai intr-o cultura „masculina“ poate exista o insultã de breaslã cum am auzit la o ziarista italiana aruncându-i alteia: „Ai o faţă de radio“!...
