O nouă aniversare, azi, a evenimentelor de la 7 aprilie 2009, un nou prilej formal de a rememora cele întâmplate atunci şi în zilele ce au urmat. Ce a schimbat şi ce mai poate schimba trecerea timpului în modul în care este privit acel moment de răscruce? Mai sunt oare justificate aşteptări privind consecinţele ilegalităţilor de atunci?
O discuție cu directorul publicaţiei „Ziarul de Gardă” Alina Radu.
Europa Liberă: „Ziarul de Gardă” a urmărit într-un mod perseverent şi onorabil modul în care au evoluat lucrurile după 7 aprilie 2009, în sensul elucidării celor întâmplate atunci, dar şi a consecinţelor care au fost sau nu suportate de cei care au comis ilegalităţi atunci, deseori cu deosebită cruzime. Dvs. ce răspunsuri vă lipsesc acum în legătură cu cele întâmplate atunci şi cu ce a urmat?
Alina Radu: „Practic ne lipsesc toate răspunsurile, pentru că au fost 108 dosare penale iniţiate pe comportamentul oamenilor legii şi, astăzi, după atât amar de vreme, avem doar patru persoane condamnate uşurel şi niciuna la închisoare. Am apărut şi mai multe întrebări decât am avut, iar răspunsurile lipsesc.”
Europa Liberă: Lipsa de rezultate pe potriva aşteptărilor sau de consecinţe după cele întâmplate, inclusiv care au distrus sau mutilat vieţi, este deseori explicată, mai ales de politicieni, prin defecte ale societăţii, prin instituţii viciate. S-au mai diminuat acele defecte, s-au mai normalizat instituţiile?
Alina Radu: „Puţin da. Vrem să considerăm că un asemenea act de tortură nu mai este posibil astăzi. Nu ştiu dacă mâine va fi tot aşa, dar astăzi sperăm că nu este posibil. Totodată ne-a luat foarte mult timp, nouă jurnaliştilor, ca să facem presiuni asupra instituţiilor de drept să fie eliminaţi torţionarii din câteva instituţii: din judecătorii, din MAI.
Ştie toată lumea că s-a scris despre judecătorii care au luat decizii în beciurile comisariatelor. Am urmărit acei judecători şi am văzut că o parte de timp şi de ani au continuat să lucreze şi să primească salarii. Noi am reuşit peste doi ani abia să eliminăm unul din sistem - dacă ne putem permite să spunem aşa - pentru că am scris despre un judecător 45 de articole, până când sistemul a decis să-l elimine. Şi după asta l-am urmărit: el a vrut să se facă avocat, să facă dreptate altora, chiar dacă s-a comportat ca un necunoscător al legilor şi al justiţiei. După asta, l-am găsit într-o bancă comercială, făcând acolo lege, deci a fost extrem de dificil să facem ca cei care reprezintă legea să înţeleagă că, de fapt, ei sunt primii care o încalcă.
Acum, dacă e să o luăm aşa, au fost patru persoane condamnate, inclusiv ministrul de atunci, Papuc, şi alte două persoane subordonate ministrului de interne. Dar principalul vinovat, Vladimir Voronin, face parte, de fapt, din coaliţia de guvernare. Stă bine mersi în Parlament şi reprezintă cumva vectorul pro-european, standarde noi etc. Deci, cam astea sunt schimbările.”
Europa Liberă: Republica Moldova are, deseori, un trecut foarte imprevizibil, deseori în funcţie de cine guvernează. Dvs. puteţi vorbi de vreo schimbare în atitudinea autorităţilor faţă de cele întâmplate la acea vreme, în 2009?
Alina Radu: „Schimbările uneori se petrec în ochii noştri sau în mintea noastră, sau în înţelegerea noastră. Imediat după 7 aprilie 2009 am crezut că s-a produs schimbarea şi o perioadă de timp această încredere a noastră a trenat şi am crezut că iată, iată se face. Ca apoi peste ani să începem să constatăm că de fapt a avut loc o mimare.
Totuşi, cred că la MAI astăzi nu mai este posibilă atâta tortură, deci asta o fi schimbarea. Cred că judecătorii nu mai revin imediat să meargă să ia decizii judiciare în beciurile poliţiei şi posibil asta e schimbarea. Regretul nostru este că nu au fost prea şi foarte consecvente schimbările făcute de autorităţi. Şi nu au fost imediate. Dacă noi după atâţia ani am ajuns să nu avem niciunul la închisoare, dacă noi după atâţia ani avem declaraţi torţionari vinovaţi în faţa legii, dar niciunul nu e pedepsit pentru că au fost lăsaţi să plece, credem că mai e nevoie de o schimbare mare şi că autorităţile de astăzi nu fac faţă acestei sarcini. Dar este o obligaţie a unor autorităţi să elucideze crimele care s-au întâmplat. Şi în acest caz vorbim cu siguranţă de nişte crime ale unor autorităţi publice împotriva cetăţenilor.”
Europa Liberă: Doamnă Alina Radu, aţi urmărit foarte atent cum au mers puţinele dosare care au ajuns la un final, la o condamnare. Ce puteţi spune despre sistemul judecătoresc, sistemul de drept, în general, aşa cum l-aţi surprins urmărind evoluţia acestor dosare?
Alina Radu: „Ce pot să spun dacă sistemul, în loc să ne încurajeze să urmărim actul de purificare a sistemului de justiţie, ne-a supranumit „câini turbaţi” în această perioadă, ne-a etichetat în tot felul şi ne-a îngrădit accesul la aceste procese. Nu vreau să păstrăm această supărare pe sistem, dar vreau să înţeleagă toată lumea că trebuie să ne facem munca. Să nu se supere sistemul, dar jurnaliştii au cheltuit ani de muncă în instanţe ca să urmărească aceste procese şi să facă o presiune publică măcar cât de mică, ziarele au cheltuit tone de hârtie ca să scrie aceste articole şi să informeze publicul despre ce se întâmplă, oamenii au cheltuit foarte multă energie şi resurse ca să facă un gram de presiune şi să schimbe ceva în sistemul de justiţie. Nu mai zic că autorităţile europene au cheltuit milioane ca să încurajeze sistemul judiciar să se schimbe, să se purifice, să-şi elimine corupţii, judecătorii obedienţi puterii şi judecătorii care judecă, de fapt, cu bilet de partid sau cu ordin politic în buzunar.”
Europa Liberă: Vă puteţi imagina ce era dacă nu exista această presiune, dacă şi cu ea, vedem la ce final s-a ajuns?
Alina Radu: „Mă tem că ajungem din nou acolo, pentru că şi presa între timp s-a schimbat foarte mult. Noi, cei care au crezut că după 2009 şi presa se schimbă, observăm acum o concentrare a mass-media, observăm acum că se umblă pe furiş la legislaţia cu privire la mass-media. Mă tem că tocmai se apropie un moment trist în care presa nu va putea spune şi nu va putea vorbi liber despre tot ce se întâmplă. Or, acum avem multe instituţii de presă în Republica Moldova care nu vor să vorbească despre aceste probleme ale justiţiei, ale poliţiei, ale Procuraturii şi despre adevăratele reforme necesare.”
Europa Liberă: Dacă admitem că, în fond, au existat două tabere: una care a dorit elucidarea, cu consecinţele de rigoare, a celor întâmplate în 7 aprilie şi zilele următoare ale lui 2009, şi o alta care a dorit cu orice preţ muşamalizarea, răstălmăcirea, chiar bagatelizarea evenimentelor dramatice de atunci, cine credeţi că a reuşit mai mult?
Alina Radu: „Vreau să cred că orice efort a meritat, mă refer la cei bine intenţionaţi, atât jurnalişti, cât şi societate civilă. Vreau să cred că au câştigat şi unii dintre funcţionarii publici sau unii miniştri oneşti. Sigur că ceilalţi au fost mai mulţi şi poate mai stricaţi de sistem de sistem şi mai învechiţi în rele. Dar în numele cetăţenilor care au fost terorizaţi în aprilie 2009 şi mă refer aici la miile de tineri, dar şi la familiile lor. Ştiind că mulţi dintre ei sunt plecaţi în străinătate, ştiind că mulţi dintre ei ar vrea să revină dacă aici s-ar schimba lucrurile spre bine mai rapid.
În numele lor, eu, ca şi reporter, mă simt obligată să zic că există şi o latură bună, că există o categorie de cetăţeni cu atitudine civică, care vor lupta până la capăt. Nişte schimbări să se producă şi drepturile omului să fie respectate, iar crimele să fie elucidate.”
Europa Liberă: Dar a devenit societatea altfel, cu imunitate mai mare la întâmplările dramatice, inclusiv crimele de acum şase ani? Pentru că mulţi consideră că există un eşalon de oameni foarte activi care sunt preocupaţi de toate aceste lucruri şi există o parte mare a societăţii care ori s-a resemnat, ori este indiferentă, ori nu mai doreşte să mai audă de cele întâmplate.
Alina Radu: „Discutasem ieri într-un dialog neformal cu doamna Ludmila Popovici de la Centrul „Memoria”, care a lucrat foarte mult cu victimele torturii, dar care e şi medic şi a studiat mai multe despre tortură. Ea zice că specialiştii de rang internaţional consideră că traumele torturii se transmit prin generaţii.
Generaţia noastră poartă amprenta traumelor deportărilor, ale arestărilor abuzive din perioada comunistă. Mulţi oameni poartă această frică a generaţiei precedente de tortură , de deportări, de orice rău i s-ar întâmpla. De aceea la moldoveni mămăliga nu explodează, moldovenii sunt fricoşi.
I-am dat dreptate doamnei Popovici şi am acceptat şi eu că oamenii sunt
Nu mai vreau să văd revoluţii, vreau să văd doar evoluţii în care oamenii muncesc cumpătat la reforme...
traumatizaţi din generaţie în generaţie şi nu putem cere prea mult de la ei. Pe lângă toate, văzând revoluţia pe care am făcut-o noi în stradă în 1989, adică generaţia mea, şi văzând „revoluţia” din 2009 la care au participat copiii mei, sunt sigură că nu mai vreau să văd revoluţii, vreau să văd doar evoluţii în care oamenii muncesc cumpătat la reforme şi nu pornesc să distrugă ceva violent ca pe urmă să nu poată reconstrui şi să nu poată controla acest efort de reconstrucţie.”
