Luna viitoare, în mai, se împlinesc 60 de ani de la dispariția lui George Enescu, muzicianul de geniu al României secolului XX. Dacă nu este de loc clar în ce fel va fi comemorată aniversarea în România, în Occident au apărut deja două seturi de discuri ce îi sînt dedicate. O semnalare, astăzi, a celui dintîi, rod al cooperării unor producători japonezi și americani.
Nu poți să nu fi emoționat atunci cînd auzi vocea unui prezentator radio american – lucrurile petrecîndu-se în anul de grație 1937 – anunțînd un concert dirijat la New York, cu celebra orchestră filarmonică locală, de George Enescu…
„Astăzi, pentru prima oară pe unde – spune prezentatorul – orchestra este sub conducerea faimosului compozitor George Enescu, cel de-al doilea dintre cei trei compozitori-dirijori, ce vor dirija fiecare cîte două săptămîni în această stagiune”.
Concertul, a cărui înregistrare a apărut zilele acestea pe un set de discuri al casei japoneze Opus Kura, a avut loc la 31 ianuarie 1937. Enescu a dirijat atunci Uvertura la „Nunta lui Figaro” și Simfonia in sol minor, KV 550 de Mozart, două extrase din opera lui Ion Nonna Otescu, „De la Matei citire” (Simfonia lacului și Preludiul la actul al II-lea) și Simfonia a 2-a în Do major, op. 81 de Schumann.
Dintr-un al doilea concert, de la 6 februarie 1938, setul casei japoneze oferă, tot o piesă inedită, Concertul Nr. 5 pentru pian și orchestră de Beethoven, „Imperialul”, solistul lui George Enescu fiind marele pianist Rudolf Serkin.
Proiectul și în final discul este rezultatul cooperării unor producători și ingineri de sunet binecunoscuți din Statele Unite și Japonia, un regretat director de companie Frederick J. Maroth și un celebru restaurator, Ward Marston, de partea americană. Autorul livretului discului de comemorare a lui Enescu, Robert Manari este de părere că ambele „concerte oferă o mărturie amplă că Enescu era plăcut și profund respectat de Orchestra Societății Filarmonice din New York, cunoscută la aceea vreme pentru comportamentul irevențios față de alți dirijori drept „Murder Incorporated”/„Ucigaș Inc.” sau „Mafia lui Toscanini”.” Și, afirmă autorul citat, „faptul apare cel mai bine reliefat în Mozartul lui Enescu, relaxat […], demonstrînd extrem de multă cooperare și spirit din partea orchestrei, în ceea ce, în ultimă instanță, se dovedește a fi o interpretare cu totul memorabilă”.
Că este vorba de o interpretare „cu totul memorabilă” este indiscutabil pentru oricine ascultă Uvertura la opera „Nunta lui Figaro” de Mozart, sub bagheta plină de avînt a lui George Enescu, vă reamintesc, în 1937, pe acest disc excepțional, de referință și de colecție. Vă lăsăm să judecați singuri…
*George Enescu conducts NYPSO (Live recordings 1937 & 1938). 2 CD, Opus Kura, OPK 2112/3, 2015.
