Mai există optimiști? Posibil. Din cînd în cînd, cîte o cunoștință întîmplătoare arată un optimism surprinzător. Dar viața publică și tot ce ține de mersul lumii plutește, de un timp, în pesimism sau prin împrejurimi.
Încrederea și seninătatea au devenit monopolul reclamelor la bere sau la detergenți și joacă acolo un rol vecin cu prostia. Pesimismul s-a instalat în mințile oamenilor. Ale celor ce știu sau simt că vremea în care trăiesc nu merge spre bine.
Credem mereu că vremurile noastre sînt altfel decît tot ce a fost înainte. Exagerăm, fără îndoială. Și totuși e greu de negat că prezentul e mult mai încărcat de crize economice, războaie, crime și incertitudini decît trecutul pe care ni-l amintim.
Adevărat, în Europa și în America, se trăiește, încă, în pace. Dar într-o pace nesigură, sfîșiată din cînd în cînd de smintiți sinucigași și zăpăcită de politicieni insuportabili. Sau redusă la viața izolată între marginile ecranului de computer.
Un cerc închis conține tot ce e de trăit: lucruri bune și rele, plăcute și neplăcute se repetă fără să mai conteze. Ceva lipsește și pesimismul pleacă tocmai de la impresia că lumea nu va găsi ieșirea spre vremuri care să merite încrederea.
