Acum că au trecut sărbătorile și ne-am reîntors la muncă și griji, mulți am fost izbiți din nou de valul banalei depresii a omului modern. Acea depresie a robului muncii de la 9 la 5 este o reacție sănătoasă și previzibilă, însă ni s-a băgat în cap o formă insidioasă de culpabilitate și am fost făcuți să credem că ar fi ceva nefiresc în blues-ul care ne cântă în cap la birou. Ni se spune acum că trebuie să ne tratăm - o dublă pedeapsă.
În clasamentele mondiale anuale ale fericirii, România (si Moldova) se situează sistematic printre ultimele locuri… si ar fi foarte firesc asa, daca nemilosii talibani ai implinirii personale ne-ar lasa linistiti în posaceala noastra. Din pacate, încă de cind regatul Bhutan a inventat acum vreo câțiva ani nefastul „Indice al Fericirii Nationale Brute“, in vogã azi pe toata planeta, viața a ajuns sa ne fie otravita de tirania gandirii pozitive.
Sigur, s-a psalmodiat intotdeauna in mod mincinos ca „banii n-aduc fericirea“ si ca trebuie sa fii împlinit fara ei, insa inainte ipocrizia asta iesita din resemnare era luata ca o vorba de duh, de pus pe acelasi plan cu „nicio femeie nu e urâtã daca stie sa zâmbeasca“, sau alte asemenea inventii pioase. Acum insa nu mai poti intra intr-o librarie fara sa vezi rafturi intregi de manuale de coaching intr-ale fericirii, recapatarea încrederii de sine, „wellness“ si hedonism de buzunar.
Ne-a invadat dinspre America o ideologie a mimării fericirii si a teatrului social jucat prin rânjete si congratulari extatice. Teroristii fericirii obligatorii ii culpabilizeaza pe deprimatii normali, care sintem inca majoritatea, si ii fac pe cei tristi - din motive concrete, sau pentru ca asa vor ei - sa se simtă ca si cum ar fi afectați de o infirmitate morala.
Acesti predicatori fara suflet uita ca acriţii, cinicii si pesimiştii sint si ei oameni, ba poate chiar mai lucizi decât reteaua planetara a obsedatilor de schimonoseli pe fond rozaliu.
O buna depresie si un plâns hohotit pe umărul unui prieten care bea tăcut cu tine sint mai sănătoase si mai utile decât sa tot auzi ca ți se recomanda dojenitor si autocomplezent sa fii „pozitiv“… Roboţii sloboziţi din secta planetara a beatitudinii nu-si dau seama cit de daunatoare si contraproductiva e atitudinea lor fortata de fericire tîmpã. De parca Hemingway, sau Van Gogh, ar mai fi creat ceva daca isi zîmbeau bovin dimineata in oglinda repetandu-si mahmuri ca sint fericiti… Ori ca si cum s-ar fi pomenit vreodata in istoria presei ziarist autentic, care sa nu fie melancolic, in proces de divort, si cu o sticluta aproape goala pitita trist in sertarul de jos…
Acesti neo-pocaiti ai fericirii vor apoi sa ne inlature pîna si specificul national… Ciobanul depresiv din Miorita, sau Vlad Tepes, Eminescu ori Cioran nu erau clienti pentru un coaching intr-ale fericirii. Asa incit, doar daca sintem lasati in mohoreala noastra c(l)inic-resemnata vom sti in continuare sa functionam creativ.
