Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Noul bașcan al autonomiei găgăuze Irina Vlah își încheie astăzi după-amiază vizita de două zile la Moscova cu o conferință de presă.

La Chișinău, partidul Mișcarea Populară Antimafie, condus de Sergiu Mocanu, ține o conferință de presă cu genericul „Actuala guvernare trebuie să plece”.

Tot la o conferință de presă invită Ministerul Justiției, pentru a promova efortul de reformare a Procuraturii.

În Luxemburg are loc un „Consiliu de afaceri generale” al UE.

Premierii din Kosovo și Serbia urmează să se întâlnească la Bruxelles, sub egida UE.

Regina Elisabeta a II-a împlinește 89 de ani.

Tot astăzi se împlinesc 54 de ani de la primul zbor cosmic cu echipaj din istoria omenirii.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

Previous Next

XS
SM
MD
LG