Linkuri accesibilitate

Dalia Grybauskaitė: „Lituania este angajată să ajute ţara dumneavoastră pe calea spre UE”


Vizita președintei Lituaniei la Chișinău.

Preşedinta Lituaniei Dalia Grybauskaitė s-a aflat miercuri într-o vizită scurtă în Republica Moldova în cadrul căreia a declarat că nimeni nu va invita Republica Moldova să facă parte din vreo organizaţie internaţională, cu temele de acasă nefăcute. Preşedinta de la Vilnius a chemat poporul moldovean şi partidele politice să ia în mâinile lor responsabilitatea viitorului ţării lor. La rândul său, preşedintele moldovean Nicolae Timofti a spus că parcursul european al Lituaniei reprezintă pentru Moldova un exemplu demn de urmat. Relatează Valentina Basiul.

Prezentată în discursul preşedintelui Nicolae Timofti drept o mare susţinătoare a parcursului european al Republicii Moldova, Dalia Grybauskaite a primit astăzi cea mai înaltă distincţie din stat – Ordinul Republicii.

Ambii şefi de stat au invocat trecutul comun care au unit cele două ţări, în timpul Uniunii Sovietice. Dalia Grybauskaita a spus că pentru lituanieni Moldova este o ţară foarte apropiată, iar din această cauză Vilniusul ajută Chişinăul deoarece înţelege care sunt provocările.

„De ce Lituania este atât de înţelegătoare faţă de dificultăţile prin care astăzi trece Republica Moldova? Tocmai din această cauză. Lituania este angajată să ajute ţara dumneavoastră pe calea spre Uniunea Europeană. Sunteţi o naţiune europeană. Locul vostru este în Europa. Iar acum totul este în mâinile poporului dumneavoastră şi a politicienilor”.

Împărtăşind din experienţa ţării sale, preşedinta Lituaniei Dalia Grybauskaite a spus că la începutul parcursului european toate partidele politice de la Vilnius, indiferent de culoare politică şi de poziţiile pe care le aveau pe anumite subiecte, au semnat un acord de consens naţional, care a inclus cele mai importante priorităţi ale ţării. La acel moment au fost două: aderarea la UE şi la NATO. Doar astfel, la 10 ani de la aderarea la UE, Lituania a devenit o ţară prosperă, o ţară dezvoltată, în opinia FMI, a mai spus preşedinta de la Vilnius.

„Puteţi faceţi acelaşi lucru, doar trebuie să fiţi uniţi şi să stabiliţi obiectivele comune - cum vreţi să arate ţara voastră. Nimeni nu vă va invita în nicio organizaţie internaţională fără să vă faceţi temele pentru acasă. Reformele pe care trebuie să le realizaţi sunt importante pentru prosperitatea dumneavoastră. Toate reformele pe care le-am făcut noi înainte de aderare au fost importante, ne-au creat o bază pentru securitatea economică, energetică şi politică şi acum pentru prosperitate socială“.

Pentru preşedintele moldovean Nicolae Timofti legăturile moldo-lituaniene nu s-au terminat odată cu destrămarea URSS, chiar dacă cele două ţări s-au mişcat în direcţii diferite.

„Republica Moldova nu are o altă cale de dezvoltare decât calea europeană. Putem merge cu încredere pe acest drum având în faţă exemplu Lituaniei”.

Preşedintele Nicolae Timofti a mulţumit Lituaniei pentru suportul pe care îl acordă de mai mulţi ani Republicii Moldova în modernizarea instituţiilor statului. El şi-a exprimat speranţa că relaţiile bilaterale vor fi mai fructuoase următorii ani. Mai ales că Moldova a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Lituaniei, iau Lituania a recunoscut Moldova a doua, după România.

Previous Next

XS
SM
MD
LG