Linkuri accesibilitate

Adrian Bradshaw: „Suntem hotărâți să ajutăm Moldova, atât cât este astăzi posibil”


În vizită în R. Moldova, adjunctul comandantului forțelor aliate Nato din Europa, a participat la o conferință de presă la Chișinău.

Generalul britanic Adrian Bradshaw, adjunctul comandantului forțelor aliate din Europa, a declarat la Chișinău că NATO este „hotărâtă să ajute Moldova, atât cât este astăzi posibil, pentru a-și apăra suveranitatea, neutralitatea și independența”. Înaltul militar NATO a ținut o conferință de presă împreună cu ministrul moldovean al Apărării, Viorel Cibotaru.

Adrian Bradshaw este primul oficial militar NATO de acest rang care vine în Republica Moldova. Acum câteva săptămâni şeful său direct, comandantul suprem al Forțelor Aliate ale NATO în Europa, generalul american Philip Breedlove, a avertizat în cursul unei audieri în Congresul de la Washington că „Republica Moldova este una din țările asupra cărora Rusia își îndreaptă privirea, după Ucraina”.

Solicitat de noi astăzi, în timpul unui briefing de presă comun cu ministrul moldovean al apărării, să precizeze pe ce sprijin din partea NATO ar putea conta într-o asemenea perspectivă Republica Moldova, neutră prin Constituţie, generalul Adrian Bradshaw ne-a spus:

„Sperăm că va fi pace în Ucraina. Nu vom permite ca un stat să abuzeze de integritatea altui stat. NATO va continua să asigure suportul necesar aliaților săi în vederea apărării suveranității. Din acest punct de vedere, suntem hotărâți să ajutăm Moldova, atât cât este astăzi posibil, pentru a-și apăra suveranitatea, neutralitatea și independența”.

Adrian Bradshaw a venit la Chişinău de pe poligonul Smârdan din România, unde militari moldoveni participă în aceste zile alături de soldaţi români, britanici şi americani la un exerciţiu NATO. Generalul Bradshaw a spus la Chişinău că aceste manevre comune demonstrează cât de mult a evaluat timp de 20 de ani parteneriatul Republicii Moldova cu NATO.

Adrian Bradshaw este comandantul operațional al forţei KFOR în Kosovo, unde din martie 2014 Republica Moldova detaşează în premieră contingente de militari.„Vă mulțumesc pentru contribuția excelentă a infanteriștilor moldoveni în Kosovo”, a spus Bradshaw referindu-se la prestaţia militarilor moldoveni în această operaţiune.

La Centrul de informare și documentare Nato de la Chișinău
La Centrul de informare și documentare Nato de la Chișinău

Aflat în funcţie de câteva luni, ministrul moldovean al Apărării, Viorel Cibotaru, și-a exprimat recent disponibilitatea de a moderniza radical armata națională și a vorbit despre necesitatea rediscutării chestiunii privind statutul de neutralitate. Noul ministru optează şi pentru revederea bugetului pentru apărare, care în cazul Republicii Moldova nu depăşeşte 0,3% din PIB şi este suficient doar pentru salarizarea şi alimentarea armatei.

Astăzi, ministrul a spus că a discutat cu demnitarul NATO despre reforma sectorului de securitate şi apărare, despre asistenţa NATO, precum şi despre posibilitatea implementării unor noi proiecte în domeniul apărării, cum ar fi cel numit „Sporirea capabilităţilor de apărare” lansat la cel mai recent summit al Alianţei Nord Atlantice din Ţara Galilor.

Iulian Chifu
Iulian Chifu

Expertul în probleme de securitate de la Bucureşti, Iulian Chifu, plasa recent această vizită, într-un interviu pe care ni l-a oferit, în contextul căutărilor unor noi soluţii de securitate pentru Republica Moldova după ce criza ucraineană a scos la iveală vulnerabilităţile celor existente. „Foarte concret, este vorba de a consulta organele abilitate ale Republicii Moldova în legătură cu necesităţile pe care le au, cu modul în care văd soluţiile de securitate pentru Republica Moldova, a întreba care ar fi elementele cu care NATO, în contextul Parteneriatului pentru pace, ar putea să sprijine Republica Moldova”, spune Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial român în probleme de securitate.

XS
SM
MD
LG