La Cimitirul militar de la Ţiganca, raionul Cantemir, au fost comemoraţi veteranii armatei române care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Zilele trecute şi organizaţiile ce reunesc luptători din armata sovietică au dat startul evenimentelor pentru marcarea a 70 de ani de la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale.
În ciuda eforturilor din ultimii ani de a-i reconcilia pe foştii militari din cele două tabere, adunându-i laolaltă sau înmânându-le aceeaşi medalie comemorativă, unii veterani şi istorici sunt de părere că în loc ca această împăcare să se producă divizarea a devenit mai accentuată şi acest lucru se întâmplă din cauza politizării excesive a subiectului.
Chiar dacă Republica Moldova s-a desolidarizat cu suficientă fermitate de ideologia sovietică, clişeele propagandistice mai reverberează încă, dovadă fiind disputele pătimaşe din preajma fiecărei aniversari a zilei victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial.
Abordarea politică pare s-o eclipseze în continuare pe cea a istoricilor, care subliniază, cu orice ocazie potrivită, că cei mai mulţi locuitori ai regiunii dintre Prut şi Nistru care au luptat în al Doilea Război Mondial au fost mobilizaţi în 1944 de două ori: mai întâi în armata română, după care în armata sovietică. Unii au ales să lupte până la capăt sub steag românesc, alţii – marea majoritate – au revenit acasă din garnizoanele din România, iar de aici au fost trimişi pe front în calitate de ostaşi sovietici.
Andrei Găină din satul Chiţcanii Vechi, raionul Teleneşti, este veteran de război. A luptat doar în armata sovietică, dar îşi aminteşte că după terminarea războiului oamenii din satul lui care au luptat în cele două armate beligerante se întâlneau adesea şi depănau amintiri.
„După terminarea războiului, de-acum ne întâlneam şi ne spuneau că ei au luptat împotriva ruşilor şi ne povestea cum era şi dincolo. Au luptat, putem spune, frate împotriva fratelui. Certurile au ieşit acum, pe urmă, de când politicienii au început a folosi acest eveniment, dar nu erau înainte”.
În opinia istoricului Virgil Pâslariuc, oricât nu ar părea de straniu, politizarea excesivă a subiectului s-a întâmplat după 1990, iar acest lucru a fost cauzat de discursul accentuat pro-sovietic sau anti-sovietic, în funcţia de politicienii care s-au aflat la putere. Virgil Pâslariuc spune că Republica Moldova are mulţi veterani care au participat de ambele tabere, iar acest lucru au ca efect identităţi duble:
„Este un moment foarte dificil, în primul rând, pentru aceşti oameni, din punct de vedere al traumelor personale. Şi atunci când actorii politici încearcă să obţină capital politic de pe urma acestor traume sigur că rezultatul va fi nul, fiindcă trebuie să ne dăm seamă că oamenii trebuie trataţi cu mai mult nu numai respect, dar cu mai multă înţelegere, fiindcă oamenii, dacă vreţi, au fost în acelaşi timp şi învingători, şi învinşi şi nu poţi să scoţi în evidenţă o singură faţetă în detrimentul celeilalte”.
Virgil Pâslariuc afirmă că cel mai bun exemplu pentru Republica Moldova este Spania, unde după războiul civil reconcilierea a avut loc începând de la cimitirele comune ale foştilor adversari. Acum, zice istoricul, e cam târziu să faci împăcare în Republica Moldova, mai întâi din cauza faptului că foarte puţini militari mai sunt în viaţă.
În ultimii ani edilii-şefi din Chişinău au încercat să-i adune la aceeaşi masă pe toţi veteranii. În 2010, a avut loc în primă şi ultimă întâlnire comună. Până atunci veteranii din armata română şi cei din armata sovietică erau chemaţi separat. Funcţionarii de la Primăria Chişinău spun că acum este mai greu să-i adune întrucât veteranii au peste 90 de ani şi majoritatea au probleme de sănătate. Totuşi, au precizat că în acest an vor aloca fiecărui veteran de război din municipiu (în total 410 veterani), indiferent în ce tabără a luptat, un ajutor unic de 10.000 de lei.
Un alt element care ar trebui să-i apropie pe foştii adversari e că în ultimii ani decidenţii politici au decis să bată medalii comemorative comune. Din păcate, în ciuda elementelor care ar trebui să-i împace, constată istoricul Virgil Pâslariuc, domină în memoria colectivă discursul învingătorului, clădit timp de decenii de coloşii comunismului.
