Linkuri accesibilitate

1 Mai la Chișinău. Peisaj cu socialiști


Un prilej pentru socialişti de a-şi promova candidatul pentru primăria capitalei R.Moldova.

Ziua de 1 mai a fost aniversată la Chișinău cu un marș organizat de Partidul Socialist condus de Igor Dodon. Socialiștii au organizat un marș și un concert și la Comrat. La Chișinău participarea a fost de peste 12.000 de persoane, ne spune corespondenta Europei Libere Tamata Grejdeanu.

Socialiştii care au organizat marşul insistă totuşi pe un număr mai mare, de peste 15 mii de oameni, întrucât, spun ei, au avut liste întocmite din timp.

În Piaţa Marii Adunări Naţionale, simpatizanţii lor au fost întâlniţi în acorduri de fanfară. Echipaţi cu drapele şi steaguri de culoare roşie, participanţii la manifestaţie, au scandat urale şi mesaje cu îndemnul la solidaritate şi dreptate, mărşăluind într-o coloană kilometrică până la Parcul Eroilor Afganezi.

Judecând după lozincile afişate, ziua Internaţională a muncii a fost un prilej pentru socialişti de a-şi promova candidatul pentru fotoliul de la primăria Chişinăului. Şi în partea festivă a manifestaţiei, liderul socialiştilor, Igor Dodon nu a ezitat să prezinte formaţiunea pe care o conduce drept alternativă alianţei de la guvernare, căreia i-a reproşat sărăcirea populaţiei, în urma jafului de circa un miliard de lei de la BEM.

„Oligarhii de la guvernare care fură miliarde, îşi bat joc de oameni. La această etapă putem spune că unica alternativă şi soluţie pentru Republica Moldova este Partidul Socialiştilor din Republica Moldova. Noi suntem alternativa guvernării. Noi împreună trebuie să salvăm Moldova noastră.”

Chiar dacă majoritatea participanţilor la marş s-au alăturat parcă mesajelor Partidului Socialiştilor, mulţi dintre ei mi-au spus că au ieşit în stradă ca pe timpuri, mânaţi de un sentiment al nostalgiei:

„De mic copil, pe când eram elevă eu ştiam de demonstraţia de pe 1 mai. O să facem întotdeauna această demonstraţie, lumea vine cu o plăcere la această demonstraţie. Toate partidele trebuie să fie pentru popor: muncă, pace mai.”

„Asta era o sărbătoare, sărbătoarea muncii, sărbătoarea păcii. Oamenii se întâlnesc şi îşi spun unul altuia cum trece viaţa, ce trebuie de îndreptat, pe cine trebuie de stimat.”

De rând cu manifestanţii care au venit să-i slăvească pe muncitori, alţii, dimpotrivă, mi-au spus că au ieşit să-şi exprime nemulţumirea faţă de situaţia politică şi economică din ţară:

„Noi mergem spre fundul mării. Noi viitor nu avem până nu s-a schimba ceva în ţara asta. Este o chemare la rânduială în ţară, ca lumea să trăiască mai bine.”

„Noi vrem să fie pace, să se întoarcă tot ce am avut, toate ligotele pentru pensionari. Foarte bine ar fi să deschidă fabricile, uzinele, cum era odată. Noi nu spunem că a fost mai bine cu puterea sovietică, că şi atunci am trăit greu, în schimb toţi aveam de lucru. Aşa că noi trebuie să luptăm pentru o viaţă mai bună, poate că s-or întoarce vremurile. Trebuie să alegem aşa o conducere, care să fie pentru popor.”

La final, liderul socialiştilor, Igor Dodon a făcut publică lista consilierilor municipali pentru alegerile locale din 14 iunie şi a prezentat-o mulţimii, pentru funcţia de primar al Chişinăului, pe Zinaida Greceanîi, numele căreia a fost scandat pe durata întregului marş, care a durat aproape 3 ore.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG