Linkuri accesibilitate

Prezențe culturale moldovenești în Portugalia


Ilian Gârneț.
Ilian Gârneț.

Interviu cu criticul de artă Larisa Turea.

La Lisabona sunt organizate evenimente cu participarea oamenilor de cultură din Moldova. Violonistul Ilian Gârneț a fost invitat să cânte la spectacolul de gală din seara închiderii Festivalului Zilele Muzicii 2015 din Portugalia. Acompaniat de Orchestra Simfonică Portugheză, el a interpretat „Fantezia Carmen” de Franz Waxman, cu care a câştigat Concursul de vioară patronat de Regina Belgiei, în 2009. Criticul de artă Larisa Turea s-a aflat printre spectatori.

Larisa Turea: „În cadrul Zilelor Muzicii Lisabona, de fapt a fost concertul de închidere a stagiuni Orchestrei Simfonice portugheze, Ilian Gârneţ a fost invitat de onoare.

Ilian este foarte cunoscut în toată Europa, e stabilit la Hamburg, acum câţiva ani a primit premiul la un concurs patronat de Regina Belgiei. Şi de această dată şi-a confirmat valoarea, pentru că a ridicat în picioare sala, a fost cel mai aplaudat solist din toată această manifestare extraordinară. A fost un eveniment în viaţa muzicală a Lisabonei şi nu numai.

M-am bucurat să văd că spectatori din toate generaţiile l-au admirat interpretând cu foarte multă virtuozitate „Fantezia Carmen” de Bizet şi Waxman şi că a fost apreciat, el are un stil foarte lejer, oarecum interactiv, se adresa publicului. Şi m-am bucurat că a fost, de fapt, punctul forte al întregului concert.”

Ilian Gârneț interpretînd „Fantezia Carmen”

Europa Liberă: Atât de mult să cunoască publicul spectator din Portugalia cultura Republicii Moldova? Acolo a ajuns şi compozitorul Eugen Doga.

Larisa Turea: „Da. De acum am devenit o prezenţă activă, pentru că se organizează foarte multe acţiuni cu public. Chiar în cadrul acestui concert de la Centrul cultural Belem lângă noi stătea o bătrânică foarte simpatică, care a spus cuvinte foarte frumoase despre moldoveni. A zis că este o mare bucurie să constate că moldovenii sunt foarte muncitori, că sunt, majoritatea dintre ei, inteligenţi, bine pregătiţi, că de foarte multe ori nu au angajamente la locul pe care l-ar merita.

Şi faptul că aici a fost Ilian Gârneţ, am avut şi un solist de balet foarte apreciat, Maxim Clefos, care e de fel din sudul Basarabiei, Maxim era prinţul în spectacolul de balet la Baletul clasic din Lisabona.

Şi ne-am bucurat acum că abia s-a încheiat Festivalul de film independent, la care sper foarte mult că vor participa curând şi cineaşti din Republica Moldova, e păcat că acest festival nu are o rezonanţă cuvenită la noi în ţară.

La acest festival, cel mai aşteptat a fost filmul „Aferim!” de Radu Jude, un film controversat, foarte bine jucat, care a luat Premiul mare şi a mai luat un premiu al bloggerilor de cinema, ceea ce va face ca să fie difuzat în reţeaua de cablu a Portugaliei. M-am bucurat pentru acest premiu, pentru că m-am gândit că de multe ori suntem văzuţi numai din punctul de vedere al muncii brute. Mulţi concetăţeni de-ai noştri muncesc în Portugalia la muncile de jos, pe când avem şi vârfurile culturale, avem mulţi medici bine văzuţi în Portugalia.”

Europa Liberă: A propos, la aceste evenimente participă şi moldovenii care s-au stabilit fie temporar sau pe un termen mai lung cu traiul în Portugalia? Vin moldovenii?

Larisa Turea: „Vin moldovenii. Chiar m-am bucurat să văd în sală la acest festival concetăţeni de-ai noştri mai mulţi, au fost studenţii în arte frumoase, dar şi studenţii în medicină. A fost foarte multă lume din partea noastră, este un interes sporit, mai ales că în acest festival a mai participat un film românesc, e vorba de scurtmetrajul „Cai putere” de Daniel Sandu, film care, la fel, apropie Moldova, Ţara Românească, de publicul portughez.

Filmele sunt o prezenţă foarte masivă în peisajul cultural portughez. Mă bucur că şi de această dată a cucerit marele premiu. Nu este primul premiu cucerit de Radu Jude, acum câţiva ani a luat, la fel, Marele Premiu pentru un scurtmetraj, pentru un film care a rulat şi în Republica Moldova, e vorba de „Lampa cu căciulă”. Ştiu că mai multe filme româneşti vor participa şi la Cronograf în acest an. Deci, există o mişcare du-te-vino continuă între Europa şi Republica Moldova şi acest lucru nu poate decât să ne bucure.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG