89 de ani. Din satul Chiţcanii Vechi, raionul Teleneşti. A luptat în Armata Sovietică, Frontul al III-lea belarus. Mobilizat în noiembrie 1944; a luptat în apropiere de oraşul Königsberg (astăzi Kaliningrad), în Prusia Orientală. Fost preşedinte de soviet sătesc, fost şef de fermă în satul Chiţcanii Vechi, raionul Teleneşti.
Andrei Găină: „Pe prima linie am fost 15 zile, dar cu totul, eu m-am dus din ’44, m-au luat, în luna noiembrie, m-au mobilizat.”
Europa Liberă: La ce vârstă mobilizau tinerii la armată?
Andrei Găină: „De la 18 ani în sus. Şi pe cei de 18 pe o parte i-au luat. Mai întâi pe cei mai în vârstă. Eu am plecat de 19 ani. Ne-au adunat la comisariatul militar şi ne-au dus până la Chişinău pe jos, am mers vreo două zile. Nu era transport fiindcă era război.”
Europa Liberă: Matale ai fost mobilizat şi la români?
Andrei Găină: „Nu, când s-a întors, dar când încolo nu ne-au luat. Nu aveau încredere, aşa era timpul. Din ’44 ne-au luat şi ne-au dus la Bobruisk, Belorusia. Acolo am făcut trei luni de zile pregătire. Vorbind la drept, noi până atunci doar nu pusesem mâna pe armă. Din Bobruisk am mai mers pe jos două săptămâni, până am ajuns la prima linie.”
Europa Liberă: Unde era prima linie atunci?
Andrei Găină: „Sub Königsberg, Germania. Când am ajuns, bineînţeles ne-au împărţit pe vzvoduri (pluton – în rusă), pe otdelenie (echipe – din rusă). Am ajuns seara, iar dimineaţa am început lupta.”
Europa Liberă: Era pe schimburi? Cum era acolo?
Andrei Găină: „Se întâmpla că trebuiau schimbaţi, dar câteodată nu aveau cu cine îi schimba, de-acuma se răriseră atâta rândurile. Am fost împreună cu şase băieţi din sat şi numai trei am venit acasă.”
Europa Liberă: Dar în regimentul dumneavoastră de unde erau băieţii?
Andrei Găină: „Din toată Moldova. Când am fost mobilizaţi noi, au fost strânşi ultimii, și tineri, şi bătrâni. Eu am fost pe Tretii Beloruski Front (Frontul al III-lea belarus – din rusă), condus de mareșalul Vasilevski şi am fost îndreptaţi nu spre Berlin, dar spre Königsberg. Nu am ajuns la Königsberg. Nu pot să vă spun anume cât, dar peste vreo cinci zile băieţii au ajuns la Königsberg. Au fost foarte grele luptele cu armata germană.”
Europa Liberă: Cum erau nemţii pe front?
Andrei Găină: „La fel cum erau şi ai noştri, și tineri… Aproape de Königsberg de-acum erau şi fete și luptau. Era greu. Noi trebuia să înaintăm, dar ei erau instalaţi de câteva luni, făcuseră tranşee pentru apărare, noi tare puţin înaintam pe zi şi eram nevoiţi să stăm pe loc, dacă era seara aşteptam dimineaţa. Nemţii atât de tare au fost acolo întăriți. Cu ajutorul avioanelor care mai zburau, tancurile mai mergeau, înaintam şi noi.”
Veteranul de război Andrei Găină
Europa Liberă: Sovieticii aveau bună tehnică atunci?
Andrei Găină: „Aveau, dar şi nemţii aveau mai multă tehnică, dar nu aveau goriucii (combustibil – din rusă), pentru că ei se alimentau din ţările celelalte. Aceasta era mai uşor pentru noi, pentru soldaţii ruşi, că veneau avioanele şi tancurile noastre. Dacă ar fi fost să stăm piept la piept ar fi fost tare greu.”
Europa Liberă: De ce spuneţi că era greu? De partea aceea, ați zis, erau şi femei.
Andrei Găină: „Da, dar femeile erau instruite, aveau armament. Ei de-acum mobilizase toate forţele”.
Europa Liberă: Cum aţi fost rănit dumneavoastră? Într-un fel, aţi avut noroc că aţi fost rănit?
Andrei Găină: „Am avut noroc. Iată cum a fost: pe la 15 martie înaintam pe câmp liber, eu unul în oraş nu am intrat, tancurile noastre au mers şi au făcut urme adânci, pământul era dezghețat, moale. Norocul meu a fost când m-a luat la ochi din partea nemţilor cu mitralieră şi în timpul acela m-am trântit într-o urmă de tanc, se vede că un picior a rămas puţin mai sus şi a mers un glonț. La mine iată aici nu e pulpa, nu e nimic la picior. Aceasta s-a întâmplat seara pe la orele patru-cinci şi am stat acolo până aproape dimineaţă. Singur m-am pansat, până au trecut sanitarii noştri. Aveau câte o căruţă cu un cal, în strângeau pe cei care nu puteau merge, și pe cei morți, şi pe cei vii.”
Europa Liberă: Dacă erau cazuri mai grave, ei mureau acolo?
Andrei Găină: „Erau şi aşa cazuri. La drept vorbind, aceştia nu aveau nevoie că era căruţă care strânge răniţii sau că e soldat care trebuie să lupte. Umblau noaptea şi care avea putere striga «veniţi încoace!»”.
Europa Liberă: Cât timp aţi stat în spital după aceea?
Andrei Găină: „Aproape trei luni de zile. Prima dată am fost operat în pălătși (cort - rusism), acolo pe teritoriu, mi-au pus piciorul în ghips şi nu l-au pus drept, era osul mic rupt de tot, dar osul mare atins numai o bucăţică. Noroc am avut că piciorul meu a scăpat, cum se spune, al meu. Dacă era atins osul mai mare trebuia să-mi taie piciorul. După operaţie, au venit maşini şi ne-au dus la Moscova la spital. Am stat acolo o lună şi ceva cu piciorul cum l-au pus, dar l-au pus greşit, şi când au scos ghipsul, a fost nevoie de a doua operaţie. Au tăiat şi tras în sus căputa şi am stat iar vreo două săptămâni. Am venit acasă cu ghipsul.”
Europa Liberă: Pentru dumneavoastră ce înseamnă 9 Mai?
Andrei Găină: „O sărbătoare ca niciodată, pentru mine, ca participant al războiului, înseamnă aceea că să nu mai fie niciodată aşa vremuri, așa războaie cum au fost.”
Europa Liberă: Faptul că aţi fost în război, revenit acasă, v-a ajutat pe vremurile celea?
Andrei Găină: „Conta mult, se uitau bine la noi, ne ajutau. Mulţi au venit în kostili (cârje – din rusă). Aici se înfiinţa colhozul, bineînţeles era nevoie de ajutor aici. Am luat parte la înfiinţarea colhozului, primeam ajutor la sărbători după putinţele care erau. Am fost numit brigadier în colhoz. Am lucrat ca brigadier în colhoz doi ani de zile, dar în kostili. După aceea am trecut la alte lucrări, am fost ca primul ajutor al preşedintelui colhozului. În ’55 am fost ales ca deputat și m-au înaintat ca preşedintele sovietului sătesc, am fost ales pe cinci ani, pe urmă m-au numit şef de fermă.”
Europa Liberă: Erau promovaţi oamenii care au fost pe front. Era altă atitudine atunci faţă de acum?
Andrei Găină: „Mult mai mult. Acum, vorbind la dreptul, nici nu ne numără eliberatori, dar ocupanţi, mai ales de când sunt partidele acestea sunt la putere, că noi am ocupat Moldova, cum se spune, dar nu am eliberat-o.”
Europa Liberă: Când eraţi în sat aici flăcău, ce veşti primeaţi de pe front?
Andrei Găină: „La drept vorbind, nu atrăgeam atenţie, eram tineri, la fel cum şi cei de azi, nu atrăgeam atenţie. Frontul e front și iaca au fost luaţi în plen (prizonierat – din rusă), atâţia răniţi, în felul acesta. Dacă eram de 17-18 ani, pentru noi parcă nu era nimic pe pământ, așa războiul. Și puțin acordam atenție noi singuri la aceasta.”
Europa Liberă: Dumneata ai vrut să mergi la război sau puteai să te opui, sau nici nu era gând să te opui?
Andrei Găină: „Nu, era obligatoriu să plecăm. Dacă ai primit povestkă (citaţie - rusism) şi ai căutat să fugi sau să nu te duci, să te ascunzi, erai pedepsit. Până la 19 ani era obligatoriu să faci armată, nu era anume să pleci la război, dar era obligatoriu să faci armată.”
Europa Liberă: De aici, din Chiţcanii Vechi, au fost oameni care au luptat şi în armata română, şi să se întâlnească pe front?
Andrei Găină: „După terminarea războiului ne întâlneam şi ne spuneau că au luptat, au ajutat în armata germană, contra ruşilor, și ne povesteau cum era și dincolo și au luptat se poate spune că frate cu frate. Pe noi nu ne-au mobilizat când se retrăgeau ruşii, dar au fost oameni mai în vârstă și eu au luptat în armata română, ajutorul nemţilor, au luptat aici la Odesa, mai departe nu au luptat. Povesteau oamenii.”
Europa Liberă: Consătenii când vorbeau nu erau certuri?
Andrei Găină: „Nu. Certurile au ieșit toate acum, pe urmă, de când politicienii…, dar până atunci nu erau.”
Europa Liberă: Pentru toată Moldova ce a însemnat Războiul al Doilea Mondial, aşa cum credeţi dumneavoastră?
Andrei Găină: „A dus la sărăcie, pierdere de oameni, copii flămânzi fără părinţi şi femei tinere rămase văduve.”
Europa Liberă: După aceea câţi ani au trebuit ca să se refacă toate?
Andrei Găină: „În ’55 s-a schimbat situaţia. Până atunci a fost greu, a fost foamete după război, mureau oamenii acasă pe sub garduri, nu avea cine-i strânge.”
Europa Liberă: Din ce cauză?
Andrei Găină: „Din cauză că nu aveau ce mânca şi nu avea cine să-i ajute, medicină nu era, că nu era organizată, nu aveau bani; doi ani de zile la rând a fost o secetă că nici vaca nu avea ce paşte. Seceta, războiul, toate acestea au dus la sărăcie.”
