Autorităţile de la Chişinău par hotărâte să continue investigarea internaţională a ceea ce a căpătat deja denumirea de „furtul secolului” din sistemul bancar moldovenesc. Guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, a declarat astăzi, la câteva zile de la publicarea primei anchete realizate de compania americană Kroll, că va contracta tot această companie, sau alta în funcţie de rezultatele licitaţiei, pentru faza a doua a investigaţiei care să se axeze pe recuperarea banilor dispăruţi din trei bănci controlate de omul de afaceri Ilan Shor şi care sunt acum falimentare.
Dorin Drăguţanu, guvernatorul din ultimii cinci ani al Băncii Naţionale, a rezistat până acum mai multor cereri de demisie. Cea mai recentă a fost formulată de participanţii la protestul antiguvernamental din 3 mai, când în jur de 40 de mii de cetăţeni au manifestat în Chişinău împotriva abaterilor antieuropene şi corupţiei clasei politice şi au reuşit să determine clasa politică să publice ancheta Kroll. Aşa cum s-a aflat după audierea, acum câteva săptămâni, a unui alt raport pe marginea furtului din bănci, cel al unei comisii speciale parlamentare, şi comuniştii, care îi sprijină pe ascuns sau făţiş pe democraţi şi liberal-democraţi la guvernare, i-au cerut lui Drăguţanu, în timpul acelor audieri secrete, demisia de onoare, dar nu au reuşit să-l forţeze să şi-o depună.
După publicarea anchetei Kroll, majoritatea experţilor au spus că au obţinut dovada clară că BNM a ştiut despre tot ce se întâmplă în băncile controlate de omul de afaceri Ilan Shor, dar nu a acţionat.
În înţelegerea guvernatorului, însă, principala concluzie a raportului e alta: merită să se încerce recuperarea banilor dispăruţi, prin urmare ancheta internaţională trebuie să continue.
În acelaşi timp, însă, guvernatorul a mai formulat o clarificare, care, dimpotrivă, reduce încrederea în şansele unei astfel de intenţii: publicul a înţeles greşit din raportul Kroll că furtul s-a produs în cele trei zile din noiembrie dinaintea alegerilor, spune guvernatorul. Banii au plecat din bănci într-o perioadă extrem de lungă, şi înainte de 2009, şi după acest an, iar în noiembrie s-a încercat doar acoperirea acestui furt, de ani de zile, prin operaţiuni dubioase:
„În a doua jumătate a noiembrie a avut loc o încercare de a ascunde natura adevărată a tranzacţiilor efectuate anterior în cele trei bănci, a creditelor acordate pe parcursul anilor, o încercare de lichidare a documentelor pe suport de hârtie şi în format electronic. Administratorii BNM au depus eforturi pentru a le reproduce. În ce priveşte că s-a
În noiembrie a avut loc o încercare de a ascunde natura adevărată a tranzacţiilor efectuate anterior în cele trei bănci, a creditelor acordate pe parcursul anilor, o încercare de lichidare a documentelor pe suport de hârtie şi în format electronic...
vehiculat în presă că în decurs de câteva zile au ieşit sume imense din bănci, lucrurile acestea sunt neverosimile. La acea perioadă acele bănci nici nu au avut aşa lichidităţi. Ceea ce s-a întâmplat atunci, [a fost că] a avut loc o operaţiune de tip titirez, alţii o numesc suveică, în sensul că s-a folosit o sumă foarte mică de lichidităţi care s-a rotit de foarte multe ori, pentru a da posibilitate băncilor să înregistreze anumite operaţiuni contabile şi să ascundă creditele neperformante acordate anterior. Cum o bancă poate să piardă banii? Prin credite neperformante. Creditele neperformante au fost acordate pe durata existenţei acestor bănci, înainte de 2009, după 2009, după 2012, după 2013. În faza a doua a investigaţiilor va trebui să mergem pe firul tranzacţiilor, pe fiecare credit în parte şi să vedem care a fost finalitatea acestor transferuri.”
Analiştii financiari creditează cu foarte puţine şanse de succes o operaţiune de recuperare a banilor dispăruţi, prin credite neperformante, din cele trei instituţii bancare. Prima dificultate ar fi identificarea unei scheme întinse pe o perioadă atât de vastă de timp şi cu atât de mulţi posibili actori. Dacă totuşi s-ar reuşi, cu suportul unei companii de investigaţie de felul firmei americane Kroll, ar fi nevoie în continuare şi de o foarte serioasă şi greoaie luptă juridică.
Urmărirea unui miliard de dolari, desfăcut pe bucăţi, iar apoi rotit prin diverse conturi, urmare a unei serii de tranzacţii în lanţ, s-ar ciocni, spun experţii, deja la transferul în al doilea cont bancar de ceea ce în jurisprudenţă se numeşte „cumpărător de bună credinţă”. Pentru că ar fi imposibil să-l inculpi pe cel care e al doilea sau al treilea în acest lanţ, explică ei. Concluzia experţilor e că, în cel mai bun caz, investigaţia s-ar putea solda cu identificarea unei serii de infractori, care ar putea fi aduşi pe banca acuzaţilor, nu însă şi cu recuperarea banilor pe care aceştia i-ar fi sustras.
