„Războiul acesta a fost pentru România un război drept”

91 de ani, din satul Glina Mare, fostul judeţ Hotin, locuieşte în Chişinău. A luptat în Armata Română, pe teritoriul României, în Regimentul 30 Dorobanți din Câmpulung Muscel Preşedinte al Asociaţiei Veteranilor de Război ai Armatei Române. Fost profesor de chimie.

Petru Ciobanu: „Eu eram la Chișinău atunci și am primit citație de la Centrul de recrutare din Hotin.”

Europa Liberă: În ce an era?

​Petru Ciobanu: „În toamna anului 1943. Imediat am plecat acasă, mai întâi, de acasă m-au dus la Hotin, la Hotin ne-au repartizat, că acolo erau mulți veniți. Pe mine m-au repartizat la Regimentul 30 Dorobanți din Câmpulung Muscel. Am ajuns acolo și a doua-a treia zi ne-au și trimis la școala militară, că ei aveau nevoie de… Cei care aveau clase de liceu îi trimiteau la școli militare, care aveau opt clase la școala de ofițeri îi trimiteau, care nu aveau opt clase – la școala de subofițeri. Și m-au trimis la școala de subofițeri din Sibiu.”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră câte clase aveați?

Petru Ciobanu: „Eram în clasa a șaptea. Trebuia să fiu într-a opta, dar în ʾ40 știți că au venit sovieticii, și eu am învățat în școala sovietică încă un an de zile. Basarabeni eram puțini, erau trimiși la Botoșani, prin alte școli, dar la Sibiu erau puțini basarabeni.”

Europa Liberă: Cât timp ați făcut școală acolo, la Sibiu?

Petru Ciobanu: „Cu tot cu războiul am fost până în februarie ʾ45. În februarie ʾ45 ne-au trimis în regimente, de-acum comandanți eram. Și pe mine m-au trimis la Slatina. În ʾ44 în august, România a rupt legătura cu Germania. Decretul Regelui Mihai a fost că România declară război Germaniei, se alipește la aliați. Și a dat un ordin că basarabenii care sunt în armata română pot pleca acasă. Și toți basarabenii care erau prin regimente toți au plecat aproape.”

Europa Liberă: Dumneavoastră de ce ați ales să rămâneți?

Petru Ciobanu: „Eu nu am vrut să plec pentru că pe noi ne-au învățat să slujim patriei. Am dat jurământul și dacă va trebui, să dăm viața pentru patrie. Și ne-am gândit: am dat jurământul, unde să ne ducem noi, la Ivan acasă? De-acum știam că aici e nevoie.”

Europa Liberă: Ați prins sfârșitul războiului unde?

Petru Ciobanu: „Mai întâi războiul l-am făcut de la 23 august până la 1 octombrie pe teritoriul României pentru că la 23 august în decretul Regelui era scris că armata germană, în legătură cu schimbarea aceasta, trebuie să părăsească statul român. Și ei au plecat de acolo, dar s-au oprit la graniță cu Ungaria și veneau de-acum înapoi. Veneau înapoi, până i-au ajuns rușii din urmă. Dar noi eram acolo cu tot cu școală. Când ne-au ajuns rușii din urmă, pe noi ne-au trimis înapoi la școală. Și am stat până în februarie ʾ45. Cu ce ne-am ocupat noi din octombrie până în februarie? În România a fost dat un decret, dar în Sibiu și județul Sibiu sunt mulți sași, nemți de-aceștia care trăiau în România, toți, de la 17 ani până la 45 de ani, inclusiv, să fie deportați, li se dădea o lună de zile, nu cum au venit la noi, au venit noaptea și i-au luat noaptea, ca să fie deportați, unde nimeni nu știa. Ce făceam noi în vremea aceasta? Ne duceam la comandamentul militar, acolo comandamentul militar român și dincolo – comandamentul militar rusesc, ei comunicau între dânșii, ne împărțeau pe străzi. Eram comandantul acestui grup. „Vă duceți pe stradă, iată, vă dăm un civil” care aveau listele ce fel de nemți trebuie de ridicat. Era pregătit înainte de a ne chema pe noi. El era obligat să ne ducă la fiecare în casă la acei care erau în lista lui, noi să controlăm dacă fac ei drept, că erau zvonuri că ei fac așa: nu a împlinit încă 17 ani și l-au înscris aici ori a împlinit 45 de ani și a trecut o săptămână iar era înscris. Lucrurile acestea erau foarte stricte şi pe vremea războiului se pedepseau. În februarie ’45 deja se socotea că noi am terminat şcoala militară şi ne-au repartizat la regimente. Războiul încă nu se terminase, era în faza cea mai grea. Şi acolo cu ce ne-am ocupat? La Iaşi în afară de nemţi era Armata Română care ţinea piept armatei ruse, dar când s-a unit cu armata rusă toţi au fugit acasă şi trebuiau de-acum de chemat înapoi, că România a dat 22 de divizii, după contract, să lupte împotriva Germaniei. Şi noi ne ocupam cu aceasta. Ne-am dus la regiment, nu era nimeni acolo şi au început să vină, îi trimiteau de prin sate pe acei care au fugit şi completam regimentul.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi lupta nemijlocit? Și împotriva cui aţi luptat?

​Petru Ciobanu: „Împotriva Germaniei, pe teritoriul României. Am slobozit Transilvania, era sub unguri atunci şi am luptat împotriva germanilor de a eliberat toată România, toată Transilvania. Iată într-o zi, la sfârşitul războiului, după ce s-au completat toate plutoanele acestea, ne-au spus: „Deseară nu vă culcaţi în pat, dormiţi așa, pe scaune, mâine dimineaţă plecăm, mergem înspre Cehoslovacia”. Am mers cât am mers, o zi, noaptea s-a oprit trenul într-o gară mare, nu mai ştiam ce gări sunt pe acolo, ne fac careu la toţi din vagoane: „Războiul s-a terminat. Ura!!!”. Când am început toţi: „Ura!!! Ne întoarcem înapoi la şcoală”. Asta a fost pe data de 10 mai şi pe data de 12 mai pe acei care eram din rezervă, rezervişti, ne-au lăsat la vatră. Şi noi unde să ne ducem? Ne-au spus acolo, la Râmnicul Vâlcea este punctul de petrecere a celor care se întorc din România, că România era plină de refugiaţi din Basarabia. Dar părinţii veniseră înaintea mea acasă. Când am venit ne-au dus în lagăr, vizavi de gară era Liceul eparhial de fete, acolo ne-au mai ţinut vreo două săptămâni, au întrebat cine suntem, de unde. Pe unii îi luau şi îi duceau în Rusia în lagăr. Cei care au luptat numai în armata românilor îi trimeteau prin lagăr înapoi. Dar noi din armata română am luptat nu împotriva Uniunii Sovietice, dar cot la cot de la 23 august împotriva Germaniei şi pe noi nu ne-au dus, ne-au dat drumul acasă. Pe mine m-au primit cam rău, că eu când am venit acasă, pe tata, el a fost în sat capul satului, l-au închis pe zece ani. Opt ani a stat la închisoare şi a murit după opt ani acolo, nu s-a mai întors.”

Europa Liberă: Dar de ce l-au condamnat?

Petru Ciobanu: „A fost primar în sat la români. „A, și tu ai slujit românilor?” şi trei oameni s-au iscălit pentru dânsul, şi l-au luat, şi l-au judecat pe zece ani.”

Europa Liberă: Dumneavoastră eraţi singurul băiat din familie care aţi fost la război sau aţi avut şi fraţi?

Petru Ciobanu: „Eu am avut un frate care a făcut tot Armata Română. Când eu eram la Sibiu, el era la Ploieşti şi la 23 august, când basarabenii au fost trimişi acasă, el din Ploieşti a plecat atunci acasă. A venit acasă fiindcă avea familie. În ’49 a fost deportat în Kurgan, în Siberia de Apus.”

Europa Liberă: După aceea aţi avut neplăceri pe timpul Uniunii Sovietice că aţi rămas în România să luptaţi?

​Petru Ciobanu: „Sigur că da. M-au primit destul de rece, mai ales că tata era la închisoare. Ne-au luat totul, pământul, casa. În casă era de-acum un depozit de adunare a cerealelor pentru front, postavkă se numea ruseşte.”

Europa Liberă: În ’44 aţi ales să slujiţi patriei pentru că aşa aţi dat jurământul. După aceea patria tot România a fost sau v-aţi schimbat patria?

Petru Ciobanu: „Cum puteam să schimb patria? Eu m-am dus din patria română, dar am venit în alt stat. Aici nici nu ne-au pus măcar ce grad am avut în Armata Română, soldat. În sfârşit mi-am redobândit patria, cu vreo patru ani în urmă.”

Europa Liberă: Pentru dumneavoastră care ar fi învăţămintele acestui război?

Petru Ciobanu: „Mai întâi, eu ştiu că războiul acesta a fost pentru România un război drept, au luptat pe două fronturi, eu nu am luptat pe două fronturi, dar armata mea a luptat împotriva Rusiei până la Cotul mare al Donului, până la Stalingrad aproape, pentru eliberarea Basarabiei. A eliberat Basarabia şi a fost nevoită să continue până încolo. Pe urmă a lupta armata română, după 23 august ’44 împotriva Germaniei pentru eliberarea Transilvaniei şi nu s-a putut limita numai la aceasta, a fost obligată să dea un anumit număr de divizii ca să lupte împotriva Germaniei de-acum. Şi acolo a fost drept, a eliberat partea română, Transilvania, şi dincolo Basarabia. Cu părere de rău, Basarabia a rămas neeliberată.”

Europa Liberă: Pentru basarabeni, pentru populaţia de aici ce a adus Războiul al Doilea Mondial?

​Petru Ciobanu: „A adus pârjol, a fost foamete straşnică. Mai întâi, când au venit ruşii şi mergea războiul încoace, nemţii au luat o parte din pâinea oamenilor, luau fân să dea la cai. Au venit ruşii au cerut ca toţi să dea câte aveau grăunţe în pod, cât aveau totul trebuia să dea. Colhozurile încă nu erau făcute, umblau oamenii, activişti aşa-numiţi ai sovietului sătesc, se urcau prin poduri, se duceau prin grajduri şi tot ce găseau ridicau, cu toate că formal era de bună voie dat. A fost aşa o foamete încât a murit tare multă lume din Basarabia, mai ales din partea de sud. Când învăţam la Bălţi, rectoratul institutului ne-a chemat pe studenţi şi ne împărţea pe străzi: doi aici, doi acolo, doi pe altă stradă, ca să culegem copiii care mor de foame de pe drum şi oamenii care mor de foame. Veneau din sud, veneau în oraş, veneau în Bălți, erau nişte centre unde îi duceam noi acolo şi acolo îi hrăneam măcar oleacă, de la piaţă îi duceam acolo. Doamne fereşte ce era. Erau cartele atunci, pe cartele primeau 400 de grame de pâine. Femeia poate mânca 200 de grame, dar 200 de grame le vindea la piaţă, ca să mai cumpere ceva. Copiii aceștia flămânzi se repezeau, luau pâinea şi fugeau. A fost așa un caz: l-au prins, îl băteau, dar el mânca pâinea. După aceea au urmat deportările. O parte din noi știam, înainte de a veni încoace, ştiam ce s-a întâmplat în Rusia, dar nu ne venea a crede şi totuşi ne gândeam că poate lumea s-a mai civilizat puţin, a trecut atâta timp. Nu. Oamenii au suferit foarte mult.”