Linkuri accesibilitate

„În momentul acesta ţări ca Moldova nu mai pot fi tratate cu sfaturile de serviciu valabile în ultimii 10-15 ani”


Un interviu cu europarlamentarul Traian Ungureanu despre așteptările de la summitul de la Riga.

Cum lumea politică de la Chișinău și din țările Parteneriatului estic așteaptă cu nerăbdare summitul de la Riga de saptamina viitoare, l-am întrebat pe europarlamentarul roman Traian Ungureanu ce ar putea să aștepte Uniunea Europeana de la Moldova la acest summit.

Traian Ungureanu: „Aş spune, mai întâi, ce cred eu că e realist să aştepte Uniunea Europeană de la Moldova. Dacă şi la Riga Uniunea Europeană va continua să aştepte şi să declare că aşteaptă intensificarea reformelor, atunci cred că avem de a face cu o uşoară inadecvare, o neînţelegere destul de serioasă. În momentul acesta ţări ca Moldova, în primul rând, Ucraina, nu mai pot fi tratate cu sfaturile de serviciu, care au fost valabile în ultimii 10-15 ani, şi anume: „Implementați reforme”, „Adânciţi reforme în justiţie, în economie”, dat fiind faptul că la uşă e Rusia, care bate din ce în ce mai agresiv şi pe jumătate a şi intrat în casă. Cred că sfaturile acestea în momentul acesta cel puţin sunt nepotrivite, ba chiar, aş zice, uneori ridicole, mai ales în cazul Ucrainei. Sigur, Moldova şi Ucraina nu trebuie să dea înapoi, nu trebuie să facă paşi înapoi, dar în momentul acesta cred că datoria lor e să menţină ceea ce se numeşte reformă în justiţie, în economie. Trebuie ţinut seama de faptul că populaţia are alte urgenţe în acest moment şi că e foarte posibil să se fi plictisit sau chiar să se enerveze, dacă aude că şi acum e vorba tot de reforme care trebuie implementate. Uniunea Europeană trebuie să-şi limiteze aşteptările în mod realist şi productiv, nu să bată apa în piuă pe acelaşi refren într-un moment în care, ca să zic aşa, frontiera de est a Uniunii Europene arde.”

Europa Liberă: În ce măsură puneai de faptul că populaţia ar putea să fie obosită? Pe ultimele sondaje de opinie în Moldova situaţia este 50/50, oameni care mai cred în Uniunea Europeană, oameni care cred, dimpotrivă, în Uniunea Euroasiatică. Poate Uniunea Europeană, într-un fel, să ajute la înclinarea balanţei într-o parte sau în cealaltă?

Traian Ungureanu: „Da. Cred că da. Şi cred că nu trebuie să facă foarte mult pentru aceasta. Nu trebuie, cred, să intrăm în jocul în care Uniunea Europeană, pe de o parte, şi aşa-zisa Uniune Euroasiatică licitează la masă şi promite mai mult unei sărmane ţări cum e Moldova. Uniunea Europeană cred că a dat deja ceva – regimul de liberalizare a vizelor, găseşte Moldova drept singurul beneficiar, e singura ţară cu liberalizarea de vize pe toată linia frontierei estice a Uniunii Europene. Ce trebuie să mai dea Uniunea Europeană? Eu cred că un singur lucru, în primul rând, să dea dovadă de flexibilitate şi de pragmatism, și, cum spuneam, să nu reia refrenul „Reforme, reforme, reforme” în acest moment. Şi în al doilea rând, şi aceasta cred că e miza la Riga, să ofere în sfârşit o perspectivă europeană acestor state şi anume să pună ideea de apropiere de Europa, care planează în vag de atâţia şi atâţia ani, pe un traseu, o destinaţie, un punct terminus, oamenii aceştia să aibă ceva în faţă, să ştie că apropierea de Uniunea Europeană are etape şi are un sfârşit, la un moment dat.”

Europa Liberă: Cât de popular e acest gând al tău în cadrul Parlamentului European?

Traian Ungureanu: „E ca în Moldova, 50/50. Pentru că există în Parlamentul European oameni care înţeleg bine Estul, există oameni în Parlamentul European care nu înţeleg deloc Estul, din diverse motive, aşa încât ideea e pe masă, nu e o aberaţie, nu e ceva de neimaginat sau de neînchipuit. Până la urmă, vor decide, bineînţeles, curajul şi viziunea politică. Nu mă aştept ca la Riga să asistăm la un miracol, deşi cred că precedentul summit de la Vilnius ar trebui să fie o lecţie pentru cine nu a înţeles cum se joacă şi cum se face politică europeană în Estul Europei. Dacă nu la Riga, atunci cred că într-un viitor extrem de apropiat, Uniunea Europeană trebuie să iasă din faimoasa şi infinita ei expectativă şi prudenţă şi să spună explicit: „Da, aceste state sau unele din aceste state, şi Moldova nu mă îndoiesc că e printre ele, au o şansă reală, plasabilă în timp, de admitere în Uniunea Europeanăʾ”.

Europa Liberă: La ce răspuns să se aştepte Uniunea Europeană, într-o astfel de situaţie, din partea Moscovei? În ce măsură Moscova, punctul de vedere al Moscovei, este luat în seamă la Bruxelles?

Traian Ungureanu: „Aş zice că e luat în seamă mai mult decât îşi imaginează chiar ruşii. Cred că deseori ruşii sunt surprinşi de solicitudinea, uneori de amabilitatea naivă şi involuntară de care dau dovadă foarte mulţi politicieni europeni. Ideea de a nu ofensa, de a nu supăra Rusia există încă în structurile europene şi nu am văzut ca până acum o structură europeană sau un politician european să aibă curajul şi viziunea să pună la test aparenta iritare a Moscovei, să vedem ce se va întâmpla. În fond, aici nu e vorba de persoane, de grupuri de persoane, de ambiţii locale, e vorba de state în toată regula, state care stau acum pe muchie şi care, în funcţie de ce va spune sau nu va spune Uniunea Europeană, de cum va şti Uniunea Europeană să se poziţioneze faţă de Rusia, riscă să rămână în picioare sau să cadă. Aşa încât cred că Uniunea Europeană trebuie să treacă peste câteva din prejudecăţile ei profunde. Una este teama de reacţia Rusiei. A doua este disproporţia care face ca flancul de sud al Uniunii Europene, vorbim de criza din Mediterană, să pară multora mult mai importantă decât flancul de Est. Cu alte cuvinte, important e ce se întâmplă pe Mediterană, Estul poate să ardă. Şi această prejudecată trebuie doborâtă. Trei, există în genere în instituţiile europene o lipsă de percepţie şi de apropiere, de înţelegere a Estului în general, nu numai a statelor de pe flanc, a statelor partenere estice, cum li se spune, dar chiar a statelor membre ale Uniunii Europene, care vin din estul Europei. Aceste trei lucruri cred că sunt vizibile, trebuie şi pot fi tratate: diferenţa între Sud şi Est, temerea faţă de Rusia şi percepţia generală, capacitatea de a înţelege lumea est-europeană.”

XS
SM
MD
LG