Foamea de popularitate care-l face să dea periculos din coate prin sondajele de opinie, l-a transformat pe Victor Ponta într-o gravă problemă de securitate naţională. În şedinţele CSAT ar trebui să se discute şi cât de mult afectează siguranţa României manevrele oculte, declaraţiile sau corupţia membrilor guvernului. Cu atât mai mult cu cât, mai nou, indiferent de subiectele de pe agenda politică sau guvernamentală, obiectivul pe care s-a concentrat şeful PSD este de a mai supravieţui cel puţin încă un an pentru a-şi distruge principalul adversar de la alegerile generale, adică PNL.
Începutul a fost făcut şi-i pică mănuşă: cumva a ieşit la iveală o înregistrare în care unul dintre greii PNL-ului se întreba într-o discuţie cu amicii săi din partid cum să facă acum, după câştigarea prezidenţialelor, să scape de politrucii PDL, tovarăşii lor de drum, pe care prea-îndelungata coabitare cu Traian Băsescu i-a supraexpus oprobriului public. Înregistrarea a fost aruncată pe piaţă prin gura canalelor de ştiri prietene cu Victor Ponta şi au fost comentate pe îndelete de mulţii jurnalişti cu digestie lentă care mestecă orice le pune şeful ierarhic în farfurie. Este aproape o certitudine că noul PNL, care este un fel de monstru al lui Frankenstein cusut din diverse resturi politice mai mult sau mai puţin viabile, s-a născut cu o speranţă de viaţă redusă. Prea sunt multe moaşele care trag de el în toate părţile. Rănile sunt prea proaspete iar cicatricele prea dureroase pentru ca vechii liberali să mai vrea să ajute la resuscitarea socialist-liberalilor abandonaţi de Traian Băsescu. Dar ce-o mai însemna vechiul sau noul liberalism când deopotrivă ciocoi vechi şi noi din partid înfundă în grupuri organizate puşcăriile? Este o fatalitate oarbă faptul că mare parte dintre cei care au apucat să se învechească în politică două-trei mandate dau cu ochii de oarba de la justiţie. Vechile reforme şi poveştile de succes ale parlamentarilor inspiră şi îmbogăţesc în permanenţă noile versiuni ale Codului penal.
Din planurile războiului de uzură dus de premier şi finanţat din banii dumneavoastră face parte şi compromiterea preşedintelui. Acesta are şi acum, la aproape cinci luni de mandat, susţinerea unei imense majorităţi a electoratului. Manipulând mesajul manifestaţiilor împotriva defrişărilor abuzive, proteste declanşate pare-se şi de tergiversarea adoptării Codului silvic, dar şi de despăduririle făcute de Procuratură prin pepiniera de cadre a partidelor, Victor Ponta a preluat (sau a lansat?) o calomnie mestecată de presa antiprezidenţială anume că preşedintele Iohannis s-ar fi înţeles pe sub masă cu austriecii care distrug codrul, frate cu românul.
Adevărul e că aceştia umblau cu toporul încă de pe vremea când Victor Ponta era şeful corpului de control al lui Adrian Năstase. Ei au semnat atunci un contract care le dădea dreptul la 10 ani de exploatare. Un contract negociat chiar cu ministrul agriculturii de-atunci şi socrul mic de azi, Ilie Sârbu. Pe atunci nu s-a scandalizat nimeni, nici măcar
Statisticile spun că în primii doisprezece ani postrevoluţionari, înainte de apariţia firmei austriece, s-ar fi furat lemn în valoare de circa cinci miliarde de euro...
tânărul procuror preocupat peste poate să-i spele de cele mai frecvente pete ale corupţiei pe ştabii partidului şi să execute ordinele măreţilor săi conducători. Era un fel de intrare în legalitate a uneia dintre cele mai vechi meserii ale românilor: furatul ca în codru. Statisticile spun că în primii doisprezece ani postrevoluţionari, înainte de apariţia firmei austriece, s-ar fi furat lemn în valoare de circa cinci miliarde de euro.
Între timp austriecii au deschis legal vreo cinci fabrici de cherestea care prelucrează se zice vreo cinci milioane de metri cubi de lemn anual. Aceste ultime cifre plus imaginea zonelor defrişate abil corectată politic pe calculator au inflamat asociaţiile ecologice şi pe cetăţeanul mediu care s-au speriat că dacă se taie pădurile nu mai au ei unde se refugia din calea goţilor, hunilor şi avarilor.
De fapt, pădurea românească a fost exploatată sălbatic ani de zile, austriecii fiind doar o parte dintre beneficiarii acestui dezastru. Lor li s-au alăturat, mai mult în marginea pestriţă a legii, şefi de la Direcţiile Silvice, ştabi din consiliile judeţene, interlopi cu suflet de poet şi iubire faţă de resursele naturii sau prieteni cu şefii cei mari de la Bucureşti, îndrăgostiţi cu toţii de gorunul din margine de codru. Nu erau mulţi, dar s-au îmbogăţit cu toţii făcând prăpăd mare căci „focul în pădure din schinteie mică s-aprinde”. Puţine sunt râurile pe malul cărora să nu existe un gater şi puţine sunt pădurile care, văzute de sus, să nu arate ca pustiite de fenomenul Tunguska. Dezastrele inundaţiilor au fost provocate, în primul rând, de sălbăticia defrişărilor făcute de lăcustele din primele linii ale puterii. A fost un dezastru bine planificat încă din primul mandat al lui Ion Iliescu urmând un model utilizat pe scară largă pe vremea sovroamelor şi a exploatărilor comuniste. Atunci, ca şi după revoluţie, statul a fost infractorul numărul unu căci „de securea fără coadă n-are pădurea frică”. Firmele care au venit din România sau străinătate nu au făcut decât să profite legal de corupţia instituţionalizată şi generalizată. A le cere să protejeze pădurile e la fel de lipsit de raţiune cu a-i cere unui şoarece să nu mai roadă lemnul. Asta ştiu şi asta fac aceste firme. A agita din nou fantoma capitaliştilor puşi pe căpătuială cu orice preţ nu ajută nimănui. Poate doar propagandei naţionaliste a PSD care-i poate asocia pe austriecii vorbitori de germană cu preşedintele care tace în aceeaşi limbă.
După 1989, restituirile de păduri s-au făcut cu ţârâita, de multe ori abuziv, către clienţii puterii sau din raţiuni propagandistice, cum a fost împroprietărirea ilegală cu aproape o sută de mii de hectare de pădure a Arhiepiscopiei Sucevei pe vremea aceluiaşi generos Adrian Năstase. E drept că anul trecut tranzacţia a fost anulată în tribunal însă politicienii care, în ciuda bunului simţ, a istoriei şi a interesului public, au promovat-o au fost multă vreme în fruntea pomelnicelor pentru vii. Să fie o întâmplare că în Suceava s-au făcut în perioada 2002-2011 cele mai mari deforestări (circa două milioane de metri cubi pe an)? Către foştii proprietari în schimb s-au restituit în derâdere suprafeţe de pădure chelite de foamea de lăcustă a cherestegiilor de pretutindeni. Deşi cântată şi descântată până la suprasaturaţie în textele şcolare, pădurea a fost o vacă bună de muls clandestin şi la lumina zilei de toate autorităţile, mai puţin de proprietarii de drept cărora li se impuneau condiţii de exploatare draconice.
Nu trebuie să sapi ca în mină, să forezi ca în industria extractivă, nici să construieşti baraje sau reactoare, e suficient un topor să culci la pământ o pădure. Se spune că prejudiciile anuale ale defrişărilor ilegale s-ar ridica la peste douăzeci de milioane de euro. Pe principiul că cea mai bună apărare este atacul, premierul Ponta arată cu degetul către preşedinţie care ar fi stat de vorbă cu delegaţia austriecilor înainte de a respinge Codul silvic uitând strategic să spună că austriecii nu fură lemnul cu pricina, ci beneficiază de un contract care, bun-rău, a fost acceptat şi parafat de autorităţi. Dacă e să vorbim despre un abuz, acesta nu este al firmei cu pricina, ci al semnatarilor contractului şi al celor care, deşi l-au considerat abuziv, nu l-au contestat, devenind astfel complici. De pildă, premierul şi socrul său.
Ghinionul face ca preşedintele să fi respins Codul silvic invocând cam aceleaşi motive ca şi firma austriacă şi pentru că nu crede în coincidenţe, premierul a insinuat că preşedinţia tace şi face, mai ales trafic de influenţă. Preşedintele a făcut un prim pas cerând SRI să scoată la iveală informaţii, dacă are, despre această negociere secretă. O apărare care ar putea fi de fapt cel mai bun atac: scheletele au început să tremure prin dulapul premierului. Dar, cum spuneam, coincidenţele se ţin lanţ. La începutul acestui an, Corpul de control al premierului sesiza, parcă din greşeală, Direcţia anticorupţie în legătură cu peste cincizeci de situaţii în care diferite Direcţii silvice şi autorităţi locale ar putea fi implicate în acte de corupţie de la valorificarea abuzivă a fondului forestier la abuz în serviciu. Această lovitură care ar fi trebuit să scuture stejarii străbuni de paraziţii fostei administraţii de pe vremea lui Emil Boc a lovit prin ricoşeu în tata-socru, Ilie Sârbu, care are dificultăţi tot mai mari de comunicare cu Direcţia anticorupţie. Mai mult, la începutul anului, procuratura băga în zeghe creierul mic al partidului lui Victor Ponta, pe Viorel Hrebenciuc, acuzat într-un dosar referitor la restituiri ilegale. Cu ajutorul familiei de acasă şi de la partid, el ar fi facilitat restituirea ilegală a zeci de mii de hectare de pădure către Gheorghe Sturdza. În afacere apar sateliţi şi stele pitici din zona gravitaţională a premierului şi de aceea îi e mai convenabil să vadă paiul imaginar din ochiul celuilalt.
Premierul, care spune glumeţ că ar mai sta la Palatul Victoria vreo cincisprezece ani până când Ministerul de Interne şi fiscul vor face o bază unificată de informaţii, a rămas până în ziua de azi un aspirant neconsolat la preşedinţie şi mai tot ce face îi trădează nu doar ranchiuna faţă de cel cu care s-a luptat până anul trecut pe putere ci şi iritarea pe care i-o stârneşte cel care l-a înfrânt în lupta pentru Cotroceni. A profitat de inerţiile şi dezorganizarea aparatului prezidenţial pentru a face la repezeală câteva ture externe, uzurpând rolul lui Klaus Iohannis în politica externă. Şi-a încurajat partidul să voteze modificările la Codul Penal pe care promitea la Cotroceni că nu le vor vota, aruncând în derizoriu toate înţelegerile cu Klaus Iohannis. Cu o carismă ştirbă, preşedintele nu mai are influenţă pe scena politică şi cu atât mai puţin asupra partidului care l-a susţinut la alegeri. PNL, pe care foamea de cadre şi putere l-a îmbolnăvit, compromiţându-i sistemul imunitar, dă semne că e totuşi pe punctul să respingă transplantul PDL ca pe-un membru străin. Se vede treaba că atunci când spunea că e mulţumit de relaţia cu noul preşedinte, Victor Ponta se referea la faptul că acesta-l lasă să-şi consolideze organizaţiile şi influenţa în teritoriu, că e neatent la mişcările de politică externă, că nu intervine în campania PSD de a-şi compromite adversarii. Iar Victor Ponta a făcut primul pas: a dat de înţeles că preşedintele este o sursă de corupţie. Intenţionează să-l izoleze şi e decis să-şi urmeze planul. Pas cu pas. Semn că fie-l plagiază pe preşedinte, fie suferă de sindromul piciorului neliniştit.
